Oferim prin cele ce urmeaza o sinteza a modificarilor aduse de Legea nr. 293 si Legea nr. 294 din 2011 - Adoptare bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale pentru anul 2012. Prezentele acte normative adopta bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale, valabile in anul 2012.
Ca observatie cu caracter general, niciunul din actele normative nu modifica substantial prevederi din legislatia fiscala existenta, insa introduc cativa indicatori de care trebuie tinut cont in anul 2012, cum ar fi salariul mediu brut utilizat la elaborarea bugetului, cuantumul ajutorului de deces etc.
Prevederi din Legea bugetului de stat:
A) Sinteza veniturilor si cheltuielilor estimate pentru anul 2012.
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
- Total venituri: 95.755,1 milioane lei
- Total cheltuieli: 112.920,3 milioane lei
- Deficit: 17.163,2 milioane lei
B) Din punctul de vedere al contributiei la asigurarile de sanatate, prin bugetul de stat s-au prevazut urmatoarele procente, valabile in 2012:
a) contributia angajatorului 5,2%;
b) contributia salariatului sau a persoanei ce achita obligatia in nume propriu 5,5%.
Prevederi din Legea asigurarilor sociale:
Salariul mediu brut utilizat la elaborarea bugetului asigurarilor sociale, valabil in anul 2012, este de 2.117 lei. Prevederi privind cotele la categoriile de contributii si asigurari sociale:
I) Probabil, cea mai importanta prevedere consta in mentinerea actualelor procente pentru contributiile la asigurarile sociale si in anul 2012. Acestea sunt enumerate punctual la art. 29618 alin. (3) lit. a), d), e) si f) din Codul fiscal.
II) Procentele pentru contributii sociale obligatorii:
a) pentru contributia de asigurari sociale:
a1) 31,3% pentru conditii normale de munca, din care: 10,5% pentru contributia individuala si 20,8% pentru contributia datorata de angajator;
a2) 36,3% pentru conditii deosebite de munca, din care: 10,5% pentru contributia individuala si 25,8% pentru contributia datorata de angajator;
a3) 41,3% pentru conditii speciale de munca, din care: 10,5% pentru contributia individuala si 30,8% pentru contributia datorata de angajator;
d) pentru contributia la bugetul asigurarilor de somaj:
d1) 0,5% pentru contributia individuala;
d2) 0,5% pentru contributia datorata de angajator;
e) 0,15% - 0,85% pentru contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, diferentiata in functie de clasa de risc, conform legii, datorata de angajator;
f) 0,25% pentru contributia la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, datorata de angajator.
Alte prevederi:
Cuantumul ajutorului de deces in anul 2012 este:
a) pentru decesul salariatului sau al pensionarului: 2117 lei;
b) pentru decesul unui membru de familie, sau al asiguratului, sau al pensionarului: 1059 lei.
Pensia minima sociala este de 350 lei. Contributia la fondul de pensii private, cuprinsa in contributia individuala a salariatului este de 3,5%.