Noul cadru normativ privind ambalajele si deseurile din ambalaje este Legea 249/2015 publicata in Monitorul Oficial din data de 30 octombrie 2015. Aceasta este o lege ampla, ce are si notiuni de specialitate si sanctiuni pe masura pentru neaplicarea reglementarilor privind gestiunea ambalajelor.
Se remarca faptul ca toti operatorii economici trebuie sa fie foarte atenti cu furnizorii de bunuri si servicii pentru achizitiile de bunuri sau prestarile de servicii la care natura bunurilor sau a serviciilor impune existenta unor produse ambalate sau a ambalajelor.
Acesti operatori economici trebuie sa verifice daca furnizorii lor se regasesc in lista operatorilor autorizati de Agentia pentru mediu ca fiind furnizori autorizati, confirmati si si-au asumat responsabilitati fie directe fie prin transfer de responsabilitate pentru gestionarea ambalajelor si a deseurilor din ambalaje.
Operatorii economici sunt responsabili sa asigure gestionarea ambalajelor devenite deseuri pe teritoriul national, dupa cum urmeaza: Registrul de Evidenta Fiscala PFA Manualul Contabilului Incepator - stick USB Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor Examen Consultant Fiscal 2024
a) operatorii economici care introduc pe piata produse ambalate sunt responsabili pentru deseurile generate de ambalajele primare, secundare si tertiare folosite pentru ambalarea produselor lor, cu exceptia ambalajelor de desfacere care sunt folosite pentru ambalarea, la locul de vanzare, a produselor pe care acestia le introduc pe piata nationala;
b) operatorii economici care supraambaleaza produse ambalate individual in vederea revanzarii/redistribuirii sunt responsabili pentru deseurile generate de ambalajele secundare si tertiare pe care le introduc pe piata;
c) operatorii economici care introduc pe piata ambalaje de desfacere sunt responsabili pentru deseurile generate de respectivele ambalaje;
d) operatorii economici care dau spre inchiriere, sub orice forma, cu titlu profesional, ambalaje, sunt responsabili pentru respectivele ambalaje.
Daca societatea Exemplu SRL achizitioneaza bunuri sau servicii la care sunt necesare ambalajele, atunci aceasta trebuie sa verifice pe siteul agentiei de mediu lista operatorilor economici ce isi indeplinesc obligatiile privind gestionarea ambalajelor. Desigur, daca fac achizitii de la operatori economici ce nu sunt regasiti pe aceasta lista, sanctiunile contraventionale sunt severe, ajungandu-se la amenzi de 25.000 lei.
Cu stima,
Consultant fiscal,
Auditor financiar,
Adrian Benta.