Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a determinat, in ultimii ani, modificari substantiale ale normelor de drept care reglementeaza regimul juridic al strainilor in tara noastra, in vederea asigurarii conformitatii cu legislatia Uniunii Europene si cu alte instrumente juridice cu caracter international la care statul roman este parte.
Prin OG 25/2016 s-au adus modificari si completari unor acte normative in domeniul strainilor, modificari care transpun in legislatia nationala Directiva 2014/36/EU a Parlamentului European si a Consiliului din 28 martie 2014 privind conditiile de intrare si sedere a resortisantilor tarilor terte in scopul ocuparii unui loc de munca in calitate de lucratori sezonieri si a Directiva 2014/66/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 7 mai 2014 privind conditiile de intrare si sedere a resortisantilor tarilor terte in contextul unui transfer in cadrul aceleiasi companii - lucratori ICT.
La nivel national, cadrul legislativ in aceste domenii este reprezentat de OG 25/2014 privind incadrarea in munca si detasarea strainilor pe teritoriul Romaniei si pentru modificarea si completarea unor acte normative privind regimul strainilor in Romania si OUG 194/2002 privind regimul strainilor in Romania. Prin OG 25/2016 s-au adus modificari acestor acte normative in vederea adaptarii legislatiei romane la certintele directivelor mai sus mentionate.
Dintre modificarile si completarile OUG 25/2014 mentionam:
- clarificarea unor aspecte privind situatiile in care strainii pot fi incadrati in munca fara aviz de angajare;
- stabilirea dreptului strainilor titulari ai dreptului de sedere temporara in scop de munca, incadrati in munca pe teritoriul Romaniei cu contract individual de munca cu norma intreaga, de a fi incadrati in munca pe teritoriul Romaniei la un alt angajator, fara aviz de angajare, numai cu contract individual de munca cu timp partial, cu durata muncii de maximum 4 ore pe zi.
- detalierea conditiilor de acordare a avizului de angajare pentru lucratori sezonieri, inclusiv aspecte despre asigurarea cazarii de catre angajatori;
- stabilirea conditiilor in care lucratorii sezonieri pot ocupa un nou loc de munca la un alt angajator;
- completarea dispozitiilor privind avizul de detasare;
- completarea regimului sanctionar prin introducerea unor noi contraventii si stabilirea in mod distinct, pentru inspectorii de munca din cadrul inspectoratelor teritoriale de munca si pentru lucratorii Inspectoratului General pentru Imigrari, a competentelor de constatare a contraventiilor si aplicare a sanctiunilor;
SAF-T pentru Contribuabili Mici
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
- definirea termenilor si sintagmelor utilizate in ordonanta.
In ceea ce priveste OUG 194/2002, dintre modificarile aduse de OG 25/2016 mentionam:
- modificarea si in troducerea unor noi definitii astfel incat sa se asigure corelarea cu noile reglementari introduse;
- stabilirea posibilitatii prezentarii unei asigurari de sanatate pentru strainii aflati la prima prelungire a dreptului de sedere in Romania. La prima prelungire a dreptului de sedere, strainii pot prezenta o asigurare de sanatate pentru toate riscurile acoperite in mod obisnuit pentru cetatenii romani;
- reglementarea conditiilor pentru prelungirea dreptului de sedere temporara in scop de detasare in calitate de lucrator ICT, dreptul de sedere temporara in scop de detasare in calitate de lucrator ICT in cadrul unei mobilitati
- clarificari privind dreptul de sedere temporara pentru desfasurarea de activitati comerciale.