Recent a fost propusa implementarea incepand cu 1 ianuarie 2018 in legislatia interna a Directivei Europene 1164/2016 prin care multinationalele sunt obligate sa plateasca impozit in tara in care realizeaza venit.
Propunerea vine din partea deputatului independent Remus Borza care a prezentat Guvernului si Parlamentului mai multe masuri pentru cresterea veniturilor la bugetul de stat, informeaza Agerpres, amintind astfel de directiva de mai sus care obliga multinationalele sa plateasca impozit in tara in care realizeaza veniturile si care ar aduce patru miliarde de euro la buget.
"Prin aceasta masura se limiteaza practicile multinationalelor de externalizare a profitului prin preturi de transfer, imprumuturi acordate de societatile-mama, cu dobanzi prohibitive si alte metode de optimizare fiscala. Impactul acestei masuri este un plus de patru miliarde de euro la buget”, se arata in comunicatul transmis de parlamentar si citat de aceeasi sursa.
Mai mult, acesta considera ca de la 1 ianuarie 2018 ar trebui sa se aplice si Ordonanta 91/2014 prin care agentii economici sunt obligati sa-si conecteze casele de marcat cu registrele electronice la serverele ANAF pentru transmiterea datelor in timp real.
In opinia sa, ar trebui marite si pedepsele pentru combaterea evaziunii fiscale si a spalarii banilor, precum si asimilarea acestor infractiuni crimei organizate. Acesta propune majorarea pedepselor intre un minim de 10 ani si un maxim de 20 de ani inchisoare si confiscarea extinsa a averii, cu un impact de plus 300 de milioane de euro la buget.
De asemenea, citeaza aceeasi sursa, campaniile de informare si insentivare, care sa conduca la cresterea gradului de conformare voluntara a contribuabililor in ceea ce priveste plata impozitelor, taxelor si contributiilor datorate statului, vor avea un aport de alte 200 milioane euro la bugetul de stat.
"Intr-adevar, Romania inregistreaza o evaziune fiscala la TVA de 37%. Cea mai mare din Europa. Anul trecut, din 19 miliarde de euro TVA de colectat, au ajuns la buget doar 11,7 miliarde euro. 7,3 miliarde euro s-au pierdut pe drum. Nici anul acesta nu stam mai bine la colectarea veniturilor bugetare. Din 254 miliarde lei venituri estimate, pe primele 6 luni, ANAF a strans in vistieria tarii doar 117 miliarde lei. Ca sa atinga tinta bugetata, ar trebui sa colecteze in semestrul doi cu 17% mai mult. Misiune imposibila pentru o institutie hiperbirocratizata si nereformata. Cele sapte miliarde de euro necolectate din TVA ar acoperi toate gaurile, deficitele si nevoile din buget. Ar acoperi in primul rand cresterea cheltuielilor de personal din anul 2017 cu 12 miliarde lei fata de anul trecut, respectiv de 57 la 69 miliarde lei si cresterea cheltuielilor cu asistenta sociala de 10 miliarde lei, de la 81 la 91 miliarde lei", a declarat Borza.
Achizitii de servicii din afara Romaniei Regim fiscal-contabil
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
Abonament PortalContabilitate ro - abonament 12 luni
Acesta este de parere ca Split TVA nu va face decat sa scada increderea in Executiv si sa duca la o lipsa de predictibilitate si stabilitate a politicilor economice si fiscale.