Poarta Raiului
Sureanu este un adevarat masiv cu personalitate. Pe lânga ca ocupa o suprafata mare (2000kmp.), are de toate: varietate peisagistica extraordinara, petrografie complexa, o geomorfologie aparte - are, cu alte cuvinte acea "atmosfera" unica, inegalabila care ne bucura sufletele. Cine l-a parcurs, cu siguranta va mai reveni!
Varietatea aceasta peisagistica face ca într -un fel sa arate masivul în zona cetatilor dacice, si în cu totul alt fel în zona lacului glaciar Sureanu. Lacul acesta, mic în comparatie cu Bucura sau Zanoaga, mi se pare în schimb, cel mai frumos lac glaciar din România. Poate Netisul din Bloju sa se apropie de el ca frumusete.
Vârful lui Patru - cel mai înalt punct al masivului (2130 m.) - poate constitui obiectul unei frumoase excursii, în orice anotimp.
Noi am folosit ca punct de plecare comuna Sugag. Aici se poate ajunge cu autobuzul de la Sebes sau cu orice alt mijloc de transport auto. La iesirea din localitate, unde este si ramificatia spre Jina stam la "stop". În timpul saptamânii circula forestierii, însa în week-end este mai greu, putinele masini urcând de regula pâna la Tau. Avem noroc, ne ia un peridoc si, destul de repede ajungem la Tau. De aici pâna la gura Prigoanei mergem cu o " Dacia " break, în care mai erau doua persoane. Pe acest sector, "Transalpina" este poate cel mai rau drum din România. N -am stiut ca masina autohtona poate face asemenea "minuni". Nici cu jeep- ul nu cred ca m- as baga pe un asemenea drum!
Ajunsi la gura Prigoanei, ne bucuram de aerul tare, de zgomotul apei, de sclipirile zapezii, de revederea cu bradutii nostri dragi, de imensitatea albastra a cerului.
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Cartea Verde a PFA Contabilitatea si obligatiile fiscale
Impozitarea veniturilor din chirii 2024
La intrare pe valea Prigoanei exista un indicator "cabana Sureanu-14 km". resp. "Poarta Raiului - 10km". Tocmai urcase o masina spre Luncile Prigoanei, asa ca o luam pe urmele ei, amânând pt. mai târziu contactul cu zapada. Drumul forestier urmareste fidel valea. Ajungem la o mica amenajare hidrotehnica. Betoanele acestea urâtesc foarte mult peisajul, însa acum , iarna, nu vedem decât trei culori: alb, verde si albastru! Înaintam pe aceasta frumoasa vale carpatica, si dupa aproximativ o ora de mers, întâlnim un canton forestier pe stânga vaii. De aici, valea se deschide tot mai mult, apar poienite si încet-încet, intram în zona Luncilor Prigoanei.
Luncile Prigoanei reprezinta un loc de vis, larg, o poiana foarte mare de fapt, punctata de molizi. Pârâul Sureanu se varsa în Prigoana. Vârful lui Patru se vede minunat de aici. Din pacate, ca peste tot, frumusetea peisajului a început sa atraga si bogatasii de prin zona sau de aiurea, vilele punctând si ele, una câte una peisajul.
Aici urmele de masina se termina, asa ca ne luam bocancii si parazapezile si intram în pustietate. Trecem podul peste Prigoana, pe care o parasim, îndreptâmdu-ne spre cabana Surean. Dupa 100 de metri, nu mai avem în fata ochilor decât zapada imaculata. E tot mai greu, zapada mare si rucsacii grei fac înaintarea dificila. Suntem doar doi si facem cu schimbul la deschis drumul. Imediat dupa Luncile Prigoanei, drumul coteste la stânga si tot pe stânga se afla un loc de odihna (o masuta si doua bancute). În dreapta se ramifica un alt drum, care trece un podet. Noi continuam pe stânga, iar în fata ne apare crestetul alb al vârfului Surean. Intram din ce în ce mai mult în zapada. Drumul însoteste valea, trecând printre brazii tineri, tot mai mari de la un an la altul (ce bine ca se reface padurea - acum 13 ani era foarte urât, când s-au facut defrisari). Urme uriase de cerbi si de ursi ne amintesc ca nu suntem chiar singuri. Înaintând spre Poarta Raiului, ne amintim de celebra vorba "iarna nu-i ca vara", perfect adevarat! Asa ca ajungem de- abia dupa doua ore si jumatate de la plecarea din Luncile Prigoanei.
Locul acesta îsi merita din plin numele. Ca si Luncile, e o poiana foarte mare, cu omniprezentii molizi. De aici se vad atât Vârful lui Patru, cât si Sureanu. Tot de aici pleaca si drumul care însoteste Râul Mare al Cugirului. La cabana "Poarta Raiului" nu e nimeni, gasim doar o tablita pe care scrie "cazare, bar"! Este 13 decembrie, ora 17, 30, s-a facut întuneric. Pâna la cabana Sureanu, drumul face un ocol larg, însa poteca scurteaza, urcusul fiind pronuntat. Optam pentru poteca si suntem bucurosi când gasim intrarea pe ultima portiune de padure. Luna apare în sfârsit si ne mai lumineaza "culoarul". Ne oprim la fiecare 100 de metri, oboseala începe sa-si spuna cuvântul. Lumina frontalei mai cade pe câte-o "cruce rosie", ce bucurie... Iau cu pioletul zapada cazuta pe un bradut, aplecat pâna la pamânt sub greutatea ei. Acesta se îndreapta "usurat", însa pâna în aprilie, când se va duce zapada, mai este. Alte ninsori îl vor pune din nou la "orizontala".
Ce peisaj! Luna plina, zapada peste genunchi, brazi enormi încarcati la refuz cu omat... Încercam sa dibuim poteca, de fapt culoarul dintre copaci. Rucsacii grei ne afunda si mai mult în zapada. Oare mai e mult pâna la cabana? Am urcat de atâtea ori aici, dar parca niciodata nu mi s-a parut atât de lung. Încerc sa filmez ceva, sa fur din vraja clipei, însa camera nu "vede" nimic. Trecem greu de ultimele poienite si iesim chiar în fata cabanei, silueta ei neagra distingându -se clar în lumina argintie a lunii. Bucurii nocturne...
Cabana era închisa, nu era nimeni. Si în anii trecuti s-a mai întâmplat, cabanierul lasând un geam deschis, cu oblonul fixat superficial. Asa ca am putut intra într -o camera, multumindu-i din suflet.
A doua zi am luat doar un rucsac mic, îndreptându-ne spre Vârful lui Patru. Iarasi zapada mare, urme doar de animale. Traseul (marcaj - "cruce albastra, banda albastra si triunghi albastru") urmeaza drumul forestier la început, pe care îl lasa apoi în stânga, acesta coborând la Poarta Raiului.
Vremea este înca buna, desi prognozele meteo nu sunau tocmai bine. De fapt, singura problema ar fi fost ceata. o ninsoare la munte este ceva magnific. Chiar si vântul este preferabil cetii.
Iesim din padure, la golul alpin. Sunt stâlpi de marcaj si ne apropiem de Curmatura Surean, un foarte important punct de ramificatie a traseelor: înspre vest începe traseul de creasta spre cabana Prislop; spre sud-vest se desparte marcajul "triunghi albastru" care coboara în valea Auselul, iar mai departe spre saua Ocolul, continuam pe "cruce" si "banda" ambele albastre. Nu este necesar sa ajungem în curmatura: poteca se înscrie pe curba de nivel si trece pe deasupra stânei Curmatura. Pe vreme buna, orientarea este usoara. Însa pe ceata lucrurile se complica. Stâlpii de marcaj au disparut încet, furati de ciobani sau sub actiunea nemiloasa a intemperiilor vremii.
Acest traseu - de la cabana Sureanu la Vârful lui Patru - descrie, de fapt, un mare arc de cerc, ocolind obârsiile Râului Mare al Cugirului. Continuam prin zapada mare si întâlnim din nou urmele unui urs, care a urcat din valea Râului Mare. Credeam ca ursii hiberneaza. Atingem apoi linia crestei, dupa care traversam un pâlc de brazi. Apoi lasam in dreapta un vârf mai mic (în stânga, jos se vede o stâna, compusa din 7-8 anexe) si ne înscriem din nou pe curba de nivel, pe stânga crestei, ajungând astfel la firul apei. Traseul se duce pe sus, pe creasta. Însa este mai usor tot pe curba de nivel, pe sub vârful Ausel. Mergem acum pe directia est, iesind dupa jumatate de ora în saua Ocolul. Tot pe partea stânga se poate observa o a treia stâna. Vârful este aproape acum. Lasam cele doua marcaje care coboara spre Bilele, respective Salanele. Panta este mare, însa nu ne mai afundam atât de mult în zapada, vânturile puternice au mai spulberat-o. Intâlnim chiar portiuni de gheata. Ultimii pasi... la amiaza ajungem pe vârf.
Momâia de pe el este "îmbracata" în gheata, careia fenomenele de iarna i-au dat cele mai bizare forme.
Efortul ne este rasplatit de una din cele mai cuprinzatoare panorame din Carpati: spre nord-vest, încremenit sub mantia sa alba-vârful Sureanu, de la care începe linia crestei, continuata cu Pârva - Comarnicelul - Dealul Negru - Sinca -Scârna - Lupsa - Prislop; spre est siluetele puternice ale Cindrelului si Lotrului, despartite de adânca sa Steflesti; Parângul pare a fi cel mai aproape, creasta sa desenându-se de la Parângul Mic pâna la Mohorul; în sud-vest, Vâlcanul, cu Straja-Arcanu-Oslea, apoi Piatra Closanilor, piramidalul Gugu si Retezatul, acestea din urma invadate de aerul instabil, venit via sud-vest.
Începem coborârea. Este mult mai usor, pe urmele facute deja în zapada. Începe sa ninga, adevarata feerie! Plafonul înalt al norilor nu ne-a creat probleme cu vizibilitatea. Ne bucuram de aceste trairi, prin pustietatile albe ale Sureanului. Ajungem la cabana înainte de lasarea întunericului, gasim totul exact ca la plecare. Nimeni prin preajma, linistea este suveranul absolut.
Coborârea din masiv am facut-o exact pe acelasi traseu ca si la urcare(Poarta Raiului-Luncile Prigoanei-gura Prigoanei - Sugag), întrucât lasasem masina în Sugag.
Referitor la starea marcajelor: de la Luncile Prigoanei la cabana Sureanu marcajul "cruce rosie" este rar, însa este si greu sa ne ratacim, fiind drum forestier. Pe ultima portiune(scurtatura-pe poteca), între Poarta Raiului si cabana marcajele sunt mai dese.
- de la cabana la saua Ocolul, marcajul nici nu este necesar, în caz de vreme buna. Pâna la iesirea din padure este bun, însa apoi este deficitar în gol alpin.
Referitor la timpii necesari parcurgerii traeelor amintite:
- Gura Prigoanei - Luncile Prigoanei - Poarta Raiului - cabana Sureanu: 5 ore
- Cabana Sureanu - Vârful lui Patru: 4 ore
Acestia sunt timpi de iarna. În alte anotimpuri, timpii se înjumatatesc.
Am aflat de la forestieri ca padurile din zona cabanei Sureanu sunt proprietate a statului, deci ale noastre, cum s- ar zice. Sper ca accesul în acel paradis sa nu ne fie vreodata restrictionat.
sursa: http://alpinet.org/
