Daca de curand ai devenit mama, poti sa profiti de perioada prin care treci si, dupa cateva luni de acomodare cu copilul, sa te gandesti ca sotul tau sa-si deschida o afacere in cadrul careia sa lucrezi si tu, beneficiind de carte de munca. In plus, poti tine cont de majorarea stimulentul de insertie de la 650 de lei la 1500 de lei pentru parintii care se intorc la munca pana la implinirea varstei de sase luni a copilului, un proiect de lege aprobat de curand de Senatul Romaniei. Practic, la salariul de baza se va adauga aceasta suma pe care ti-o va acorda statul. Intr-un an, pe langa salariul net, poti aduna niste bani in plus.
Acesti bani pot fi depusi intr-un cont de studii al copilului, astfel incat la varsta de 18 ani acesta sa aiba posibilitatea de a se orienta fara vreo bariera financiara catre o universitate din strainatate sau din tara, fara a se preocupa, de exemplu, ca taxa la o universitate de Medicina si Farmacie va fi, conform previziunilor, peste 200.000 de lei anual in 2039.
Ati putea sa va decideti insa asupra unui business de familie, ale carui servicii sau produse sa tina cont de nevoile oamenilor si sa fie adaptat contextului pandemic actual, pentru a obtine un profit sigur, rapid si stimulativ. Afacerea e de preferat sa nu va ocupe tot timpul, pentru a mai avea timp si pentru copil, pentru care poti alege o cresa, o bona interna sau ajutor din partea familiei.
Ideile de afaceri care s-ar plia acestor cerinte sunt urmatoarele, cu precizarea ca nu exista o ierarhie a lor:
Un magazin de cartier
In timp ce marile supermarketuri sunt asaltate de clienti, mai ales in conditiile si restrictiile impuse de contextul actual, te poti gandi sa-ti deschizi un magazin in cartier. Daca locuiesti in proximitatea unui metrou, vei atrage si un segment de clienti care pana in prezent se orientau catre buticurile din incinta statiilor Metrorex, un aspect deloc de neglijat. In plus, din considerente de timp, cumparatorii vor prefera sa-si faca cumparaturile uzuale fara a mai astepta si cate jumatate de ora la coada. O dispunere atenta a marfii, alegerea unor produse accesibile categoriei medii sociale si alimentarea continua a magazinului iti vor asigura profitul inca din primele luni de functionare. In plus, un scaner cod iti va usura semnificativ munca, eficientizand intreg procesul de vanzare a marfii. Poti adapta businessul situatiei actuale, livrand si cumparaturi care depasesc o anumita suma, de exemplu, de peste 150 de lei, direct la domiciliu, avand nevoie de un site in acest sens pentru a facilita cumparaturile online, avand ca raza de distributie zona in care locuiesti.
Un atelier de produse personalizate
Tricouri cu mesaje sugestive, cani pe care sa poata fi imprimate imagini, brelocuri, tablouri, cani, perne, agende personalizate: aceste obiecte sunt din ce mai cautate. Piata cadourilor personalizate e o nisa sigura pentru o afacere profitabila. In plus, afacerea adaptata mediului online si un sistem de livrare bine pus la punct sunt elemente care vor spori semnificativ sansele ca businessul sa devina un brand. Totodata, e de preferat sa ai colaboratori din zona de marketing, advertising si, desigur, copywriting. Pentru a dezvolta aceasta afacere ai nevoie de o investitie semnificativa, dar poti accesa fonduri europene, ca achizitionarea echipamentelor de productie sa fie una facila.
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
Cu destula determinare si sacrificii, poti profita de ocazia de a obtine venituri din doua surse diferite: afacerea ta si stimulentul de insertie.
Sursa foto: unsplash.com