Claudiu Nasui, vicepresedintele USR, acuza actuala coalitie de la guvernare pentru cresterile de taxe care vor avea loc incepand de la 1 ianuarie 2023, odata cu intrarea in vigoare a modificarilor Codului fiscal aduse prin OG 16/2022.
Nasui precizeaza ca principalele categorii care vor fi afectate de taxe sunt micii antreprenori, salariatii part-time si freelancerii, adica muncitorii independenti, profesii liberale, PFA, PFI, etc.
"De fiecare data cand un politician zice sa dam mai multi bani pentru ceva, da din banii dumneavoastra. Nu din banii sai. De aceea PSD si PNL cresc puternic taxarea. Desi au jurat in repetate randuri ca nu vor creste taxele. In plina criza energetica si in pragul crizei financiare, fix asta au facut", a scris Nasui pe Facebook.
El a oferit si cateva exemple despre cum vor creste taxele atat pe luna, dar si la final de an pentru fiecare categorie in parte.
"Luam de exemplu un antreprenor cu un profit net mic, sa zicem echivalentul a doua salarii minime pe luna. Pana acum, statul ii lua acestui antreprenor roman 6.660 de lei pe an (impozit pe dividende si CASS). Dupa modificarile PSD-PNL, aceluiasi antreprenor, statul ii va lua 12.960 de lei pe an. In final, taxarea micului antreprenor va creste cu 525 de lei in fiecare luna. Practic o dublare a taxarii pe micii antreprenori", a scris Nasui in postarea publica.
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
SAF-T pentru Contribuabili Mici
In continuare, vicepresedintele USR a oferit cateva modele de calcul si pentru salariatii part-time si freelanceri.
"Sa mai luam o categorie, cea a salariatilor part-time. Dupa cresterile de taxe PSD-PNL, munca de doua ore va fi taxata ca si cum ar fi fost de 8. Cel mai prost ministru al finantelor din istoria Romaniei zice ca taxarea dura a muncii reduce saracia in munca. Atat il duce pe el mintea. In schimb, fiecare roman care are ghinionul sa munceasca part-time in Romania, va fi taxat cu inca 604 lei pe luna. Inainte statul ii lua 446 de lei pe luna, CAS si CASS, dupa modificarile PSD-PNL, statul ii va lua 1.050 de lei pe luna. Peste dublu.
Si in final, cei mai oropsiti de hotia PSD-PNL sunt freelancerii, adica muncitorii independenti, profesii liberale, PFA, PFI, etc. Ei au cel mai mare ghinion pentru ca PSD-PNL nu ii considera ca fiind votantii lor. De aceea vor trebui sa suporte cea mai mare marire de taxe dintre toti. Inainte plateau contributii la nivelul unui salariu minim. Asa ca PSD-PNL s-au gandit sa le dubleze baza de impozitare. Acum vor plati contributii la nivelul de doua salarii minime pe luna. In total statul le va lua inca 1.253 de lei in fiecare luna, adica 14.490 de lei pe an", a specificat Nasui.
"Toate astea in toiul crizei energetice, cu scumpiri in lant si in prag de recesiune.
Cum sa fie incurajati romanii sa munceasca la alb. Sa declare tot ce muncesc cand statul le ia atat de mult din munca lor? Taxele mari incurajeaza evaziunea si optimizarea, nicidecum colectarea.
Nu exista alt termen pentru PSD-PNL decat cel de criminali economici.", a incheiat Claudiu Nasui postarea pe Facebook.