Recentele modificari fiscale au provocat un val de nemultumire si proteste in randul contabililor, antreprenorilor si economistilor din Romania. Publicarea Ordonantei de Urgenta nr. 69/2024 si Ordonantei de Urgenta nr. 70/2024, fara nicio consultare publica prealabila, a starnit critici dure din partea Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR), Patronatului Antreprenorilor Contabili din Romania si a altor specialisti in domeniu. Aceste modificari sunt percepute ca un spectacol fiscal birocratic care pare sa ingreuneze inovarea si sa sufoce mediul de afaceri.
Contextul protestului ”Fara haos in legislatia fiscala”
Noile reglementari fiscal-birocratice par sa puna o presiune considerabila asupra mediului de afaceri. Contabilii si antreprenorii sustin ca fiecare noua masura impusa de Guvernul Romaniei presupune o adaptare constanta a afacerilor la un ritm haotic si greu de gestionat.
Protestul, intitulat "Fara haos in legislatia fiscala", a inceput la 8:30 in Piata Victoriei, urmand sa se deplaseze apoi in mars catre sediul Ministerului de Finante din Piata Constitutiei. Manifestatia publica este programata intre orele 10:45 si 13:30 si va avea aproximativ 3.000 de participanti, inclusiv contabili, economisti si antreprenori.
Participantii si liderii de opinie din mediul de afaceri solicita o abordare mai echilibrata si predictibila in formularea si implementarea politicilor fiscale, in scopul de a stimula dezvoltarea economica si inovatia, in loc sa le sufocam intr-o birocratie excesiva si in schimbari legislative frecvente.
CECCAR, profunda preocupare fata de recentele modificari privind e-TVA si e-Factura
Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR) continua sa-si exprime profunda preocupare fata de recentele modificari aduse legislatiei fiscale care vizeaza e-TVA si extinderea obligativitatii utilizarii e-facturarii si a raportarii e-facturilor in scop fiscal pentru TVA, potrivit unui document de pozitie.
"RO e-TVA
In urma dialogului dintre reprezentantii CECCAR si reprezentantii Ministerului Finantelor pe tema celor doua ordonante (OUG nr. 69 si OUG nr. 70, publicate in Monitorul Oficial din 21 iunie 2024), s-a abrogat partial OUG nr. 70/2024 prin OUG nr. 87/2024, respectiv s-a abrogat obligatia contribuabilului ca, sub sanctiunea unei amenzi disproportionate, sa intocmeasca si sa transmita, in termen de 5 zile, nota justificativa pentru diferentele semnificative dintre decontul de TVA, care reflecta starea de fapt fiscala, si decontul precompletat, care in prezent se bazeaza pe date a caror acuratete nu poate fi garantata. De asemenea, au fost revizuite amenzile si au fost prorogate unele termene.
Aceste modificari importante risca insa sa nu isi atinga obiectivele de simplificare pentru firme si combaterea evaziunii fiscale pentru stat, asa cum au fost prezentate in deschiderea sedintei de guvern in care s-a aprobat OUG nr. 87/2024, daca nu sunt implementate si celelalte masuri propuse de CECCAR.
Insistam, in continuare, ca decontul de TVA precompletat sa ramana un instrument de sprijin pentru antreprenori, asa cum a fost propus de Comisia Europeana prin propunerea de modificare a Directivei 2006/112/CE in ceea ce priveste normele in materie de TVA pentru era digitala, in scopul compensarii costurilor implementarii noului sistem de raportare bazat pe e-factura. In cazul in care autoritatea fiscala insista ca acesta sa fie utilizat ca instrument pentru conformarea fiscala, atunci se impune sa se adopte si sa se implementeze masurile necesare asigurarii eficientei mecanismului de Notificare de conformare RO e-TVA. Acest mecanism sa NU se bazeze pe simple operatii aritmetice de adunare si de scadere, ci sa se bazeze pe modele complexe de analiza care sa utilizeze si sa coreleze toate datele raportate de contribuabil in sistemele ANAF. Subliniem inca o data faptul ca interoperabilitatea intre sistemele RO e-Factura, RO e-TVA si SAF-T este esentiala. Mecanismul de notificare de conformare RO e-TVA trebuie sa fie capabil sa vizeze numai contribuabilii care au un risc ridicat de comportament fiscal inadecvat si NU sa devina o povara administrativa inutila, generatoare de costuri, pentru contribuabilii care au un comportament fiscal corect."
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Abonament PortalContabilitate ro - abonament 12 luni
...citeste continuarea aici >>
ANAT si agentiile de turism sustin protestul contabililor din Romania. Este nevoie de reglementari clare pe domenii
In afara comunitatii contabile si a economistilor, si agentiile de turism au manifestat sprijin pentru proteste, argumentand ca lipsa claritatii in legislatia fiscala le ingreuneaza capacitatea de a implementa eficient noile reguli impuse de Ministerul de Finante.
"Noi, agentiile de turism, suntem un domeniu cu regim special de TVA, fapt care va duce ca toate deconturile sa fie cu erori (nu are de unde sa stie furnizorul nostru daca factura pe care o emite cu TVA noi o vindem tot cu TVA sau o trecem in regimul marginirii - asta da exemplu de situatie care nu poate fi anticipata).
Majoritatea agentiilor de turism sunt cu servicii de contabilitate externalizata. Este greu de urmarit intr-un timp atat de scurt corespondenta facturilor in SPV; va fi nevoie de personal suplimentar calificat - imposibil de sustinut efortul financiar pentru multe firme mici.
Nu exista pana in prezent o monografie contabila clara realizata de MFP care sa clarifice toate aspectele contabilitatii agentiilor de turism. Credem ca primul pas ar fi reglementari clare pe domenii si abia apoi verificare intensiva online a activitatii - sa nu punem caruta inaintea boilor. Noi inca nu stim 100% cum e corect sa se conduca contabilitatea; avem contradictii intre PV de control in tara, in functie de judet, multiple si diverse interpretari. Activitatea agentiilor de turism este complexa; avem atat operatiuni de intermediere, cat si de productie, cu diferite cote de TVA si cu diferite locuri de prestare a serviciilor turistice. Integrarea in sabloane devine, in contextul reglementarilor actuale, o misiune imposibila. La redactarea deconturilor precompletate nu se tine cont de aspecte de genul: TVA la incasare, TVA deductibil partial, prorata, TVA inclus, TVA la marja, cote speciale de genul SDD, SFD. Cu siguranta e imposibil sa se obtina un decont fara erori, iar cautarea diferentelor devine o misiune imposibila, intre sute, poate mii de operatiuni, fiecare cu specificul ei. Recomandare: Da-ne “Biblia” dupa care sa facem inregistrarile, clar negru pe alb, pe tipuri de operatiuni, pe data emiterii facturii sau data prestarii serviciului (si aici e o lunga dezbatere legata de data la care se inregistreaza venitul/TVAl). Si va garantam ca intram toti in sablon, ne conformam si raportam. Dar nu putem intra intr-un sablon pe care nu-l cunoastem.", a explicat, intr-o postare pe Facebook, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT).
Opinia Patronatului Antreprenorilor Contabili din Romania (PACR)
Intr-o tara unde mediul de afaceri ar trebui sa fie sprijinit si incurajat, ne confruntam cu o realitate alarmanta: lipsa de transparenta si comunicarea deficitara din partea institutiilor statului, care par sa adopte masuri in secret, fara consultare si fara a evalua impactul devastator asupra contribuabililor si afacerilor. Astfel, asistam la o realitate in care confuzia legislativa si anxietatea generata de aspectele fiscale devin din ce in ce mai frecvente.
Si membrii Grupului Contabililor din Romania au adus in discutie aceste modificari.
In plus, organizatorii protestului au lansat o petitie denumita "Fara haos in legislatia fiscala! Vrem predictibilitate!", care a strans deja peste 55.000 de semnaturi.