In randurile urmatoare veti afla de la specialistul nostru daca este obligatorie compensarea datoriilor intre doua societati comerciale.
Potrivit specialistilor PortalContabilitate.ro, in conformitate cu art. 2 alin. (1) si (2) din Normele metodologice aprobate prin HG 773/2019:
(1) In vederea realizarii operatiunilor de compensare, persoanele juridice cu capital integral/majoritar/minoritar de stat transmit la adresa web dedicata facturile pentru sumele restante catre orice creditor, respectiv de la orice debitor persoana juridica cu sediul in Romania, mai vechi de 30 de zile de la emiterea facturii fiscale sau de la scadenta, daca scadenta este clar specificata, potrivit instructiunilor pentru transmiterea datelor prevazute in anexa nr. 1.
(2) Persoanele juridice, altele decat cele prevazute la art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/1999, aprobata cu modificari prin Legea nr. 211/2001, cu modificarile ulterioare, pot sa realizeze operatiuni de compensare cu facturi prin crearea conturilor de utilizator si prin transmiterea la adresa dedicata a facturilor pe care intentioneaza a le compensa, potrivit instructiunilor pentru transmiterea datelor prevazute in anexa nr. 1.
Prin urmare, persoanele juridice cu capital privat nu sunt obligate sa efectueze compensarea datoriilor prin Sistemul informatic de compensare si, de asemenea, nu exista o valoare minima pentru restantele care pot fi compensate.
Din punct de vedere juridic, potrivit prevederilor art. 1616 din Codul civil, datoriile reciproce se sting prin compensatie pana la concurenta celei mai mici dintre ele.
La art. 1617 se precizeaza ca aceasta compensatie opereaza deplin drept de indata ce exista doua datorii certe, lichide si exigibile, oricare ar fi izvorul lor, si care au ca obiect o suma de bani sau o anumita cantitate de bunuri fungibile de aceeasi natura.
Astfel, compensarea se realizeaza atunci cand datoriile reciproce sunt certe, lichide si exigibile.
Compensarea obligatiilor de plata reciproce - inregistrari contabile
Pentru compensarea obligatiilor de plata reciproce, se va intocmi Procesul Verbal de Compensare, care are caracter de document justificativ pentru stingerea incasarilor/platilor si care se va inregistra in contabilitate utilizand conturile 461 si 462 in corespondenta cu 401 si 4111.
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Contabilitatea organizatiilor non-profit abonament 12 luni 3 luni GRATUITE
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2024 - REDUCERE 40
Procesul verbal de compensare, va cuprinde urmatoarele informatii: denumirea partilor, codul de inregistrare in scopuri de TVA sau, dupa caz, codul de identificare fiscala, numarul facturii, data emiterii facturii, valoarea facturii, inclusiv taxa pe valoarea adaugata, valoarea compensata, semnatura partilor si data semnarii procesului-verbal de compensare, in baza OPMF nr. 2634/2015.
Exemplu:
461 = 4111 stingere datorie client
401 = 462 stingere obligatie furnizor
Foto: pexels.com