Raport GRATUIT pentru contabili

ChatGPT pentru Contabili TOP prompturi utile explicat clar
Solutia simpla pentru a profita de tehnologia AI!

O societate platitoare de TVA care deschide un nou punct de lucru, in cadrul caruia urmeaza sa desfasoare activitati precum inmatriculari, servicii de xerox si alte operatiuni cu publicul, trebuie sa indeplineasca o serie de formalitati in vederea instalarii si punerii in functiune a casei de marcat electronice.
In situatia in care este vorba despre prima casa de marcat a societatii, sunt necesare atat achizitia si fiscalizarea aparatului, cat si obtinerea numarului unic de identificare (NUI) si indeplinirea formalitatilor de conectare la sistemul ANAF.
In continuare, prezentam care sunt demersurile necesare pentru instalarea casei de marcat, ce declaratii trebuie depuse la inceputul utilizarii si pe parcursul functionarii acesteia, precum si modul in care se inregistreaza contabil incasarile realizate in numerar si prin POS. De asemenea, sunt prezentate principalele registre si obligatii care trebuie respectate la punctul de lucru.
Pentru o societate platitoare de TVA care instaleaza prima sa casa de marcat la un punct de lucru nou, procesul este strict reglementat de ANAF.
Procesul presupune achizitia, fiscalizarea si viza de la ANAF.
1. Cumparati casa de marcat de la un distribuitor autorizat. Aparatul trebuie sa aiba jurnal electronic si modul GPRS activ cu cartela SIM pentru transmiterea datelor la ANAF.
2. Se depune Formularul C801 prin Spatiul Privat Virtual (SPV). Aveti nevoie de contractul de achizitie, factura, procesul-verbal de sigilare, certificatul constatator al punctului de lucru si actul de spatiu. ANAF va emite Certificatul de atribuire a NUI.
3. Tehnicianul firmei acreditate (de la care ati luat aparatul) programeaza NUI-ul in casa de marcat, introduce cotele de TVA ale societatii si emite primul raport Z.
4. Tehnicianul va extrage un fisier XML de confirmare din aparat, pe care firma il va depune prin Formularul F4105 in SPV pentru a finaliza conectarea la serverele ANAF.
La instalare se vor depune Formularul C801: Pentru solicitarea numarului unic de identificare (NUI) si formularul F4105: Notificarea prin care se confirma inceperea functionarii aparatului si conectarea lui la distanta.
Pe perioada utilizarii (Lunar) se face transmiterea automata, casa de marcat transmite zilnic, automat, rapoartele fiscale (fisierele XML) catre serverele ANAF prin GPRS, la inchiderea raportului Z, iar daca intr-o luna calendaristica aparatul nu a fost deloc folosit, nu sunt incasari, se depune Formularul F4109.
La finalul fiecarei zile se emite Raportul Z, care centralizeaza toate vanzarile. Desi pe raportul Z apar defalcate tipurile de plata, contabilizarea se face diferit pentru numerar si card.
1. Inregistrarea vanzarii totale din Raportul Z (servicii xerox, inmatriculari)
Se inregistreaza venitul si TVA-ul colectat (presupunem cota standard de 21%):
4111.Analitic (Clienti / Vanzari )
704 (Venituri din servicii prestate) cu valoarea fara TVA
4427 (TVA colectata) cu valoarea TVA-ului
2. Inregistrarea incasarii in numerar (Cash)
In baza Raportului Z si a Registrului de Casa:
5311 (Casa in lei) = 4111.Analitic (Clienti) cu suma totala platita cash.
Aceasta metoda este folosita obligatoriu in programele in care vanzarea (venitul) se descarca printr-un ecran de Iesiri/Facturi, iar incasarea se face prin ecranul de Casa/Banca .
Daca programul de contabilitate va permite sa introduceti Raportul Z direct prin Registrul de Casa (pe baza de tip de incasare), nota contabila devine directa:
Pentru partea de cash din Raportul Z:
5311 (casa in lei)= %
704 (Venituri din servicii) valoarea fara TVA
4427 (TVA colectata) valoarea TVA-ului
3. Inregistrarea incasarii prin POS (Card bancar)
Banii achitati prin card nu intra direct in casierie, ci trec printr-un cont de sume in curs de decontare:
5125 (Sume in curs de decontare) = 4111.Analitic (Clienti) cu suma totala platita prin card.
4. Intrarea banilor din POS in contul de banca
In momentul in care banca vireaza banii din POS in extrasul de cont (de obicei a doua zi, minus comisionul bancar):
% = 5125 (Sume in curs de decontare) cu suma totala a tranzactiilor cu cardul
Conturi debitoare:
5121 (Conturi la banci in lei) suma efectiv intrata in cont
627 (Cheltuieli cu serviciile bancare) comisionul retinut de banca pentru tranzactiile POS
Va mai recomand sa aveti urmatoarele registre:
Raspuns oferit in luna august 2026 de catre specialistii site-ului PortalContabilitate.ro. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile contabile + consultanta si raspunsuri detaliate de la experti.
Articole similare
Instalare casa de marcat la punct de lucru: Care sunt demersurile necesare?Plata cu cardul si bon emis pentru numerar: Pasii corecti pentru remediereBon fiscal emis eronat: Ce implica procedura de anulare si care este nota contabila de corectieDefectiuni la casa de marcat: Cum procedam cand nu putem emite si transmite raportul Z catre ANAFCase de marcat: doua aspecte de retinut privind generarea Raportului ZUltimele articole
Raportul Z: este obligatoriu sa il generam daca nu au fost emise bonuri fiscale?Casa de marcat pentru comert cu amanuntul: anularea bonului fiscal, raportul Z si ce documente se intocmesc pentru returCasa de marcat: cum se completeaza D394 daca nu avem vanzari cu bon fiscalIn atentia firmelor care detin automate comerciale! Sunt in Monitor procedurile tehnice ale caselor de marcatDOCUMENT A fost stabilita configuratia si caracteristicile aparatelor de marcat din automantele comerciale
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"ChatGPT pentru Contabili TOP prompturi utile"
Solutia simpla pentru a profita de tehnologia AI!