Ministerul Finantelor Publice a publicat documentele cu configuratia, precum si caracteristicile tehnice si functionale ale aparatelor de marcat electronice fiscale din automatele comerciale.
Prin acest proiect de Hotarare se doreste modificarea si completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr.479/2003.
Situatia actuala:
Regimul utilizarii aparatelor de marcat electronice fiscale este reglementat in prezent de prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si respectiv de Normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr.479/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.28/1999 a suferit mai multe modificari de mica amploare, ultimele modificari substantiale fiind realizate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.91/2014, act normativ prin care s-a reglementat, in principal, obligatia utilizarii, conform unui calendar de implementare, stabilit pe categorii de contribuabili, a aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic.
Urmare a modificarilor aduse Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.28/1999, prin Hotararea Guvernului nr. 804/2017 a fost modificat si cadrul normativ secundar, in speta, Hotararea Guvernului nr.479/2003, principalele reglementari continute de acest act normativ fiind :
• au fost stabilite conditiile tehnice pe care trebuie sa le indeplineasca aparatele de marcat electronice fiscale dotate cu jurnal electronic, pentru a putea fi supuse autorizarii,
• au fost reglementate specificatiile tehnice minimale necesare transmiterii datelor catre sistemul informatic al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (A.N.A.F.),
• s-a precizat ca pana la data la care sistemul de monitorizare si supraveghere al A.N.A.F. va fi implementat, utilizatorii vor transmite date fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta sau prin prezentare la organul fiscal competent, prevederea urmand sa se aplice dupa ce toti operatorii economici se doteaza cu noile aparate de marcat,
• au fost corelate dispozitiile de nivel secundar cu cele existente in actul normativ primar,
• au fost abrogate prevederile care au fost preluate la nivelul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.28/1999.
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Achizitii de servicii din afara Romaniei Regim fiscal-contabil
•
• Prin Legea nr. 136/2019 pentru abrogarea alin. (1), (2) si (4) ale art. 40 din Ordonanta Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, au fost aduse o serie de modificari Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.28/1999, dintre care amintim:
• au fost eliminate din randul exceptiilor de la obligatia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, livrarile de bunuri sau servicii efectuate prin automatele comerciale ce functioneaza pe baza de acceptatoare de bancnote sau monede,
• s-a creat temeiului legal pentru stabilirea configuratiei, precum si a caracteristicilor tehnice si functionale ale aparatelor de marcat electronice fiscale integrate in echipamente nesupravegheate,
• a fost stabilit termenul pana la care operatorii economici care efectueaza livrari de bunuri sau prestari de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce functioneaza pe baza de plati cu cardul, precum si de acceptatoare de bancnote sau monede, dupa caz, au obligatia de a dota automatele comerciale cu aparatele de marcat electronice fiscale, respectiv pana la data de 31 decembrie 2019,
• s-a introdus in categoria actvitatilor exceptate de la obligatia utilizarii caselor de marcat si transportul rutier international contra cost de persoane,
• a fost stabilit termenul pana la care operatorii de transport rutier care efectueaza transport de persoane prin servicii regulate in transportul rutier national, cu exceptiile prevazute de ordonanta de urgenta, au obligatia sa doteze autovehiculele cu care executa aceste servicii cu aparate de marcat electronice fiscale, respectiv in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a legii.
• Prin actul normativ mai sus mentionat a fost creat temeiul legal pentru modificarea si completarea normelor metodologice, prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor Publice si Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale.
Ce modificari intentioneaza Finantele sa aduca?
Potrivit notei de fundamentare, s-a luat in calcul reglementarea urmatoarelor aspecte:
• a fost stabilita configuratia, precum si caracteristicile tehnice si functionale ale aparatelor de marcat electronice fiscale integrate in echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce functioneaza pe baza de plati cu cardul, precum si de acceptatoare de bancnote sau monede, dupa caz, in vederea testarii si avizarii acestora de catre ICI Bucuresti, astfel:
• au fost definite ca fiind dispozitive identificabile ca structura si program de aplicatie, care includ o placa fiscala ce contine un modul fiscal, controlat de un program de control, inglobarea constructiva a dispozitivului de imprimare, afisajul client si operator nefiind obligatorie, si dispun de interfete prin care se asigura:
- cooperarea cu unitatea de control a automatului comercial, nesupravegheat in care este integrat,
- controlul conexiunilor perifericelor de plata atasate acestuia,
- cooperarea cu un sistem de calcul de tip calculator, sau cu un dispozitiv de tip telefon inteligent, tableta, precum si altele asemenea, ce dispun de un program de aplicatie identificabil ce permite modificarea, programarea, executarea comenzilor din regimul de raportare, completarea si citirea bazei de date proprie modulului fiscal precum si executarea operatiunilor de service printr-un set limitat de comenzi.
• au fost stabilite functiile interzise specifice pentru aceste dispozitive:
- functionarea in conditiile deconectarii perifericelor de plata atasate acestora, precum si in lipsa comunicatiei intre modulul fiscal si perifericele de plata,
- intrarea in modul de programare fara memorarea, in prealabil a raportului fiscal de inchidere zilnica,
- vanzarea produsului fara memorarea operatiunii in jurnalul electronic.
• Au fost stabilite situatii noi in care aceste aparate de marcat - electronice fiscale se blocheaza automat, astfel:
- in situatia deconectarii modulului criptografic,
- atunci cand modulul fiscal nu comunica cu unitatea de control a automatului comercial sau daca, dupa 24 de ore de la deschiderea zilei echipamentul permite efectuarea de vanzari fara memorarea automata ultimului raport Z (specifica aparatelor de marcat electronice fiscale integrate automatele comerciale).
• A fost stabilita posibilitatea ca aparatele de marcat electronice fiscale integrate in echipamentele nesupravegheate de tipul automatelor comerciale sa fie alimentate cu energie electrica de joasa tensiune, direct din automate.
• Sunt definite echipamentele nesupravegheate ca fiind dispozitive de tipul automatelor comerciale prin intermediul carora se comercializeaza cu amanuntul, produse alimentare si/sau nealimentare, dupa caz, de tipul dulciurilor, bauturilor reci si calde, sandvisurilor, chipsurilor, cartilor, tigaretelor, precum si altele asemenea.
• In vederea corelarii dispozitiilor Hotararii Guvernului nr.479/2003, cu cele ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.28/1999, asa cum au fost modificate prin Legea nr. 136/2019, se prevede ca:
• utilizatorilor aparatelor de marcat electronice fiscale integrate in echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale, nu le sunt opozabile urmatoarele obligatii:
- tiparirea documentelor fiscale si nefiscale (Ex: bonuri fiscale, rapoarte fiscale de inchidere zilnica, rapoarte nefiscale X, rapoarte cu initializarile dispozitivului de memorare a jurnalului electronic, rapoarte cu modificarile inregistrarilor antetului bonului fiscal), in situatia in care aceste aparate de marcat nu inglobeaza constructiv dispozitivul de imprimare si afisajul client. In aceasta situatie se precizeaza insa faptul ca, documentele fiscale se memoreaza in jurnalul electronic,
- detinerea registrului special, precum si emiterea de chitante in perioada defectarii casei de marcat, intrucat automatele comerciale nu sunt deservite de personal iar in momentul in care aparatul de marcat nu functioneaza, plata nu mai este posibila si pe cale de consecinta nici vanzarea de produse,
- pastrarea bonului fiscal care se afla in curs de emitere in momentul intreruperii curentului electric, impreuna cu raportul fiscal de inchidere zilnica.
• aparatele de marcat electronice fiscale integrate in echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale, supuse comisiei pentru autorizare, trebuie sa indeplineasca anumite conditii, tinand seama de caracteristicile tehnice specifice doar acestor dispozitive.
Sunt introduse dispozitii care vizeaza clarificarea termenului in care utilizatorii au obligatia sa completeze registrul special, in situatia defectarii unui aparat de marcat electronic fiscal. Astfel, se prevede ca, inregistarea operatiunilor efectuate pe perioada nefunctionarii casei de marcat, poate fi facuta imediat dupa realizarea acestora sau cel mai tarziu la sfarsitul zilei de lucru, in functie de specificul activitatii desfasurate.
• Se precizeaza ca interdictia de comercializare de catre distribuitorii autorizati, a aparatelor de marcat electronice fiscale, fara programul de aplicatie identificabil specificat in autorizatia eliberata de comisie, precum si instalarea acestora cu un alt program de aplicatie decat cel avizat, este aplicabila si in cazul aparatelor de marcat integrate in echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale ce functioneaza pe baza de plati cu cardul, precum si de acceptatoare de bancnote sau monede.
• Se precizeaza ca in echipamentele nesupravegheate de tipul automatelor comerciale, pot fi instalate exclusiv aparatele de marcat dedicate, intrucat doar in cazul acestor dispozitive au fost efectuate testari specifice care demonstreaza ca functioneaza corect din punct de vedere fiscal dupa integrarea in automatul comercial.
• Este specificat faptul ca ansamblul aparatului de marcat electronic fiscal supus comisiei pentru autorizare, este format din aparatul de marcat electronic fiscal integrat in echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale, impreuna cu programul de aplicatie identificabil.
• Se introduc prevederi referitoare la modalitatea de sigilare a aparatelor de marcat nou definite.
Astfel, se precizeaza ca in cazul acestor dispozitive:
• sigiliul se aplica pe suruburile de prindere a partilor componente ale carcasei aparatului sau terminalului, astfel incat sa nu se permita dezasamblarea aparatului si accesul la componentele acestuia in urma sigilarii,
• sigiliul se aplica si pe conectorul interfetelor ce fac sau pot face legatura cu unitatea de control a automatului comercial, respectiv cu perifericele de plata, sigilarea conectorilor realizandu-se cu etichete autoadezive, rezistente la caldura si inghet, care se autodistrug la dezlipire,
• eticheta autoadeziva reprezinta sigiliul de identificare a tehnicianului de service si se personalizeaza cu codul de identificare a acestuia.
•
• Se reglementeaza posibilitatea ca sigiliul de identificare a tehnicianului de service, sub forma de eticheta autoadeziva, specific sigilarii aparatelor de marcat electronice fiscale instalate in echipamente nesupravegheate, sa fie confectionat la orice operator economic producator de astfel de etichete, dar numai in baza unei comenzi avizate de catre directia de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice.
• Pentru intarirea disciplinei financiare in acest domeniu este introdusa obligatia de a aplica o eticheta, la loc vizibil, in interiorul automatului comercial, din care sa rezulte ca respectivul automat este fiscalizat. Aceasta eticheta se procura de catre distribuitorii autorizati si se aplica de catre tehnicianul de service al unitatii de service acreditate, care instaleaza aparatul de marcat electronic fiscal.
• Avand in vedere necesitatea finalizarii cu celeritate a procesului de inlocuire a aparatelor de marcat cu rola jurnal (aparate vechi) cu cele dotate cu jurnal electronic (aparate noi), se reglementeaza posibilitatea fiscalizarii aparatelor de marcat, nu doar la utilizator, ci si la distribuitor sau unitatea acreditata pentru service, dupa caz, in baza solicitarii scrise a utilizatorului.
- Sunt clarificate informatiile privind locul de instalare, care se inscriu in antetul bonului fiscal, in cazul aparatelor de marcat electronice fiscale utilizate de operatorii de transport rutier care efectueaza transport de persoane prin servicii regulate in transportul rutier national, instalate pe mijlocul de transport, precum si in cazul celor care sunt integrate in echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale, tinand cont de urmatoarele situatii care pot sa apara in practica:
• inlocuirea autovehiculelor titulare pe traseu (in cazul defectiunilor tehnice), precum si utilizarea unor autovehicule suplimentare atunci cand se inregistreaza un flux mai mare de calatori, mobilitatea automatului comercial in care este integrat aparatul de marcat electronic fiscal, precum si faptul ca in foarte multe situatii locul de amplasare a acestuia nu este inregistrat ca punct de lucru al societatii.
• Astfel, in cazul acestor aparate de marcat, se precizeaza ca prin adresa de la locul de instalare a aparatului se intelege adresa sediului social al utilizatorului.
- Se precizeaza faptul ca, in cazul aparatelor de marcat electronice fiscale integrate in echipamente nesupravegheate, la programarea antetului bonului fiscal se inscrie si seria de fabricatie a automatului comercial.
- Sunt completate dispozitiile referitoare la functiile interzise caselor de marcat. Astfel, se precizeaza ca dupa efectuarea operatiunii de fiscalizare a aparatului de marcat electronic fiscal, modificarea codului de identificare fiscala a utilizatorului, fara inlocuirea prealabila a memoriei fiscale si a jurnalului electronic, nu este posibila.
- Pentru debirocratizarea procesului de depunere la ANAF a documentelor incheiate de tehnicienii de service se prevede ca informatiile despre operatiunile efectuate de acestia se inregistreaza electronic, in registru, si nu in format hartie ca in prezent, conform unei proceduri aprobate prin ordin al presedintelui A.N.A.F..
- Sunt introduse dispozitii privind necesitatea conectarii programului identificabil avizat impreuna cu aparatele de marcat electronice fiscale destinate statiilor de comercializare a carburantilor, cu pompele de distributie de carburanti, astfel incat sa fie permisa monitorizarea miscarii produselor energetice si determinarea in orice moment a cantitatilor intrate, iesite, precum si a stocurilor, pe fiecare tip de produs energetic si furnizor. Aceasta clarificare, are in vedere corelarea dispozitiilor din domeniul aparatelor de marcat cu prevederile legale in vigoare referitoare la activitatea de comercializare in sistem angro sau en détail a produselor energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat si biocombustibili (OPANAF 3236/2018).
- In vederea aplicarii unitare, la nivelul unitatilor teritoriale ale A.N.A.F., a dispozitiilor care permit organului fiscal sa solicite la fiscalizarea unui aparat de marcat electronic fiscal si a altor documente, in afara celor expres prevazute la nivelul Hotararii Guvernului nr.479/2003, se precizeaza ca, o lista exhaustiva se aproba prin ordin al presedintelui A.N.A.F..
- Sunt introduse dispozitii cu rol clarificator in ceea ce priveste regimul aplicabil sigiliului de identificare a tehnicianului de service, in cazul retragerii inregistrarii acestuia.
- Se precizeaza ca in situatia constatarii defectarii modulului criptografic instalat, precum si in alte cazuri care necesita inlocuirea acestuia, utilizatorul are obligatia sa notifice, distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditata, dupa caz, iar distribuitorul autorizat are obligatia de a inlocui modulul criptografic si de a emite un nou certificat digital, in termen de maximum 7 zile lucratoare, de la data notificarii.
- Se specifica faptul ca, operatorii economici care solicita autorizatie de distributie a aparatelor de marcat electronice fiscale si care au externalizat activitatea financiar contabila, nu pot fi autorizati in situatia in care societatea care presteaza serviciile de contabilitate sau reprezentantul legal al acesteia, inregistreaza fapte in cazierul fiscal.
- Sunt completate prevederile legale referitoare la situatiile in care nu se acorda autorizatie de distributie. Astfel, se precizeaza ca nu se acorda autorizatie de distributie, in cazul in care impotriva persoanelor pentru care se solicita certificatul de cazier judiciar, potrivit normelor metodologice, s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca definitiva de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea, in Romania sau intr-un stat strain, pentru infractiuni de evaziune fiscala sau infractiuni privind regimul vamal.
- Se clarifica faptul ca in cazul reorganizarii, potrivit legii, a unui distribuitor autorizat, drepturile si obligatiile ce ii revin acestuia in baza autorizatiei de distributie pot fi transmise catre o alta societate, fara a fi necesara autorizarea, numai daca aceasta detine la randul sau calitatea de distribuitor autorizat. Totodata, se precizeaza ca in situatia in care societatea existenta sau care ia nastere in urma reorganizarii, nu detine calitatea de distribuitor autorizat, aceasta trebuie sa parcurga procedura de autorizare, putand insa sa utilizeze avizul tehnic favorabil obtinut de distribuitorul autorizat care se reorganizeaza, acest document pastrandu-si valabilitatea.
- Sunt abrogate prevederile legale referitoare la procedura de avizare tehnica a modelelor de case de marcat cu rola jurnal (aparate vechi) intrucat in prezent ICI Bucuresti avizeaza tehnic exclusiv aparate de marcat cu jurnal electronic.
Consulta documentele atasate mai jos: