de Irina Dumitrescu, valabil la 14-Feb-2010
Intrebare: In declaratia 103 a fost introdus, incepand cu octombrie 2009, randul 22 Accize pentru autoturisme - contracte de leasing < 2007. Ce se declara la aceasta pozitie din declaratie, avand in vedere ca societatea plateste accizele datorate pentru contractele incheiate inainte de 01.01.2007 in vama? Daca ar declara in 103 aceste accize platite in vama, societatea ar figura ca debite neplatite la bugetul de stat.
Raspuns: Potrivit Nomenclatorului privind accizele, cuprins in Anexa nr. 17 a OANAF 101/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, temeiul legal pentru obligatiile prevazute la Randul 22 al Formularului 103 "Declaratie privind accizele", este art. 2211 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 2211 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal prevede ca, pentru autoturismele si alte bunuri supuse accizelor, introduse in Romania pe baza unor contracte de leasing, initiate inainte de data de 01 ianuarie 2007, si a caror incheiere se va realiza dupa aceasta data, se vor datora bugetului de stat sumele calculate in functie de nivelul accizelor in vigoare la momentul initierii contractului de leasing.
Art. 27 alin. (1) al OG 51/1997, in vigoare la 01 ianuarie 2007 stabileste ca, bunurile mobile care sunt introduse in tara de catre utilizatori, persoane fizice sau juridice romane, in baza unor contracte de leasing incheiate cu societati de leasing, persoane juridice straine, se incadreaza in regimul vamal de admitere temporara, pe toata durata contractului de leasing, cu exonerarea totala de la obligatia de plata a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garantiilor vamale.
Alin. (2) al acestui articol prevedea ca, bunurile mobile care sunt introduse in tara de societatile de leasing, persoane juridice romane, se incadreaza in regimul vamal de import, cu exceptarea de la plata a sumelor aferente tuturor drepturilor de import.
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
Aceste prevederi au fost abrogate prin art. unic lit. j) din Legea 241/12.07.2007.
Cu privire la marfurile ce fac obiectul operatiunilor de leasing aflate in derulare la data aderarii au fost adoptate Masurile unitare de aplicare a reglementarilor in domeniul taxelor vamale,taxei pe valoarea adaugata si accizelor datorate in vama in cazul operatiunilor de leasing aflate in derulare la data aderarii, aprobate prin OMF 84/2007
Potrivit acestora:
1. Pentru marfurile comunitare ce fac obiectul operatiunilor de leasing efectuate conform art. 27 alin. (1) si (2) din OG 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se procedeaza dupa cum urmeaza:
1.1. La expirarea termenului de derulare a contractelor de leasing se intocmesc formalitatile prevazute pentru incheierea operatiunilor din punct de vedere vamal.
1.2. La punerea in libera circulatie nu se datoreaza taxe vamale si nici dobanzi compensatorii, cu conditia prezentarii unei dovezi privind statutul comunitar al marfurilor.
1.3. Pentru marfurile comunitare ce fac obiectul operatiunilor de leasing efectuate conform art. 27 alin. (1) din OG 51/1997, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica prevederile art. 1611 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal si prevederile pct. 86 din Normele metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG 44/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
Pentru marfurile comunitare ce fac obiectul operatiunilor de leasing efectuate conform art. 27 alin. (2) din ordonanta mentionata mai sus, taxa pe valoarea adaugata se calculeaza conform prevederilor art. 161 alin. (16) din Codul fiscal, respectiv conform reglementarilor in vigoare la data intrarii in vigoare a contractului.
1.4. Se datoreaza accize conform art. 2211 din Codul fiscal.
2. Pentru marfurile necomunitare ce fac obiectul operatiunilor de leasing efectuate conform art. 27 alin. (1) din OG 51/1997, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se procedeaza dupa cum urmeaza:
2.1. La expirarea termenului de derulare a contractelor de leasing se intocmesc formalitati vamale pentru incheierea operatiunilor din punct de vedere vamal.
2.2. La punerea in libera circulatie cuantumul datoriei vamale este determinat pe baza naturii marfurilor de import, a clasificarii lor tarifare (inclusiv rata drepturilor), a valorii in vama, originii si cantitatii la momentul plasarii lor sub regim, conform alin. (16) al pct. 4 "Uniunea vamala" din anexa nr. V la Tratatul dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Elena, Regatul Spaniei, Republica Franceza, Irlanda, Republica Italiana, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si Romania privind aderarea Republicii Bulgaria si a Romaniei la Uniunea Europeana, semnat de Romania la Luxemburg la 25 aprilie 2005, ratificat prin Legea 157/2005.
2.3. Se datoreaza taxa vamala din Tariful vamal de import al Romaniei in vigoare la momentul depunerii declaratiei vamale de admitere temporara.
2.4. Taxa vamala prevazuta la pct. 2.3 se calculeaza la valoarea reziduala stabilita prin contractul de leasing, care nu poate fi mai mica de 20% din valoarea de intrare.
2.5. Se datoreaza dobanzi compensatorii conform art. 519 din Regulamentul vamal comunitar, incepand cu data aderarii.
2.6. In ceea ce priveste TVA, se aplica prevederile art. 1322 alin. (2) si ale art. 136 alin. (3) din Codul fiscal.
2.7. Se datoreaza accize conform art. 2211 din Codul fiscal.
3. Pentru marfurile necomunitare ce fac obiectul operatiunilor de leasing efectuate conform art. 27 alin. (2) din OG 51/1997, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se procedeaza dupa cum urmeaza:
3.1. La expirarea termenului de derulare a contractelor de leasing se intocmesc formalitatile prevazute pentru incheierea operatiunilor din punct de vedere vamal.
3.2. Taxa vamala inregistrata la plasarea marfurilor sub regim este cea din Tariful vamal de import al Romaniei in vigoare la momentul depunerii declaratiei vamale.
3.3. Taxa vamala prevazuta la pct. 3.2 se calculeaza la valoarea reziduala stabilita prin contractul de leasing, care nu poate fi mai mica de 20% din valoarea de intrare.
3.4. Nu se datoreaza dobanzi compensatorii.
3.5. Se datoreaza TVA si se calculeaza conform prevederilor art. 161 alin. (16) din Codul fiscal, respectiv conform reglementarilor in vigoare la data intrarii in vigoare a contractului.
3.6. Se datoreaza accize conform art. 2211 din Codul fiscal.
Potrivit Instructiunilor de completare a formularului 103 "Declaratie privind accizele",cod 14.13.01.03/a aprobate prin OANAF 101/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, Declaratia privind accizele se completeaza si se depune de catre platitorii de accize, carora le revin, potrivit titlului VII din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, obligatiile de plata la bugetul de stat cuprinse in Nomenclatorul privind accizele prevazut in anexa nr. 17.
Operatorii economici importatori de produse accizabile nu vor cuprinde in declaratie accizele aferente produselor provenite din import, care se declara in declaratia vamala.