email
E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Categorii de venituri pentru care se depune Declaratia 200

ANAFformularul 200declaratia 200venituricodul fiscal

ANAF comunica contribuabililor ca termenul limita pentru depunerea formularului 200 "Declaratie privind veniturile realizate din Romania" pentru veniturile anului 2010, este luni, 16 mai a.c..

Obligatie

Declaratia 200 se completeaza si se depune pentru:

1. veniturile realizate din activitati independente - activitati comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuala;

- nu au obligatia depunerii declaratiei, persoanele fizice pentru care impozitul retinut de platitorii de venituri este final, potrivit optiunii contribuabililor, in conformitate cu prevederile Codului Fiscal;

- nu au obligatia depunerii declaratiei persoanele fizice care, in anul de raportare, au realizat venituri din activitati independente impuse pe baza de norme de venit, cu exceptia persoanelor care au depus declaratiile de venit estimativ in luna decembrie si pentru care nu sau stabilit plati anticipate, conform legii.

2. veniturile obtinute din cedarea folosintei bunurilor - inchirieri sau arenda;

- nu au obligatia depunerii declaratiei, persoanele fizice  care, in anul de raportare, au realizat venituri din cedarea folosintei bunurilor pentru care chiria prevazuta in contractul incheiat intre parti este stabilita in lei, nu au optat pentru determinarea venitului net in sistem real si la sfarsitul anului anterior nu indeplinesc conditiile pentru calificarea veniturilor in categoria veniturilor din activitati independente, pentru care platile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat, si impozitul este final;

3. veniturile obtinute din activitati agricole determinate in sistem real;

4. transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise;

5. veniturile realizate din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, precum si orice alte operatiuni similare, altele decat cele cu instrumente financiare tranzactionate pe piete autorizate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.

Venituri pentru care nu trebuie depusa D 200

Nu se depun declaratii privind venitul realizat pentru toate celelalte categorii de venituri obtinute de catre contribuabili in anul 2010, respectiv venituri din:

- salarii si venituri asimilate salariilor;

- investitii, altele decat cele mentionate anterior;

- premii si din jocuri de noroc;

- pensii;

- activitati agricole a caror impunere este finala, respectiv veniturile obtinute prin valorificarea produselor vandute catre unitati specializate pentru colectare, unitati de procesare industriala sau catre alte unitati pentru utilizare ca atare, pentru care impozitul s-a calculat prin retinere la sursa prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii produselor livrate;

- transferul proprietatilor imobiliare;

- alte surse.

Optiunea pentru redirectionarea pana la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil

Cu ocazia completarii si depunerii Declaratiei 200, contribuabilii pot dispune asupra destinatiei unei sume, reprezentand pana la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, castigul net anual din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, pentru sustinerea entitatilor nonprofit care se infiinteaza si functioneaza in conditiile legii, unitatilor de cult, precum si pentru acordarea de burse private, conform legii.

De asemenea, aceeasi posibilitate este acordata si contribuabililor care in anul 2010 au obtinut venituri din salarii sau asimilate salariilor, care isi pot exprima optiunea prin completarea si depunerea formularului 230 „Cerere privind destinatia sumei reprezentand pana la 2% din impozitul pe venitul anual si deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea in sistem colectiv pentru domeniul locativ”.

Completare si depunere

Formularul 200 se poate obtine prin:

- descarcarea de pe websiteurile: Agentiei Nationale de Administrare Fiscala - de la adresa www.anaf.ro, sectiunea Asistenta contribuabili/Toate formularele, cu explicatii;

- prezentarea la sediul administratiei fiscale de care apartin de unde pot obtine gratuit formularele de declaratii fiscale.

Formularele 200 si 230 se completeaza de catre contribuabili, inscriind cu majuscule, citet si corect, datele prevazute de acestea, si se depun personal sau prin imputernicit legal, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul postal, prin scrisoare recomandata.

Formularul 200 se completeaza pentru fiecare sursa si categorie de venit.

Formularul 200 "Declaratia privind veniturile realizate din Romania" se poate depune si on-line, pe siteul ANAF, la adresa www.anaf.ro, daca contribuabilul dispune de un certificat digital calificat, obtinut conform prevederilor legale.

Contribuabili care au obtinut venituri din investitii, pentru care au obligatia completarii si depunerii formularului 200, nu vor mai anexa la acesta documentele emise de catre intermediari (fisele de portofoliu) daca documentele respective au fost anexate la formularul 225.

Declaratia 200 se depune la unitatea teritoriala pe a carei raza contribuabilul isi are domiciliul fiscal.

Sanctiuni

Nedepunerea "Declaratiei privind veniturile realizate din Romania", formular 200, in termenul legal se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 10 si 100 lei.

NOUTATI Contabile 2024

Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2024


Nu rata ghidul practic care te scoate acum din impasul generat de orice inregistrare contabila!

76 monografii, de maxima actualitate, intocmite impecabil, dezvoltate dupa o structura completa:

Prezentarea cadrului legal
• Noutatile legislative legate de subiectul dezbatut
• Tratamentul contabil exemplificat prin cazuri practice si exemple
• Inregistrarile contabile aferente fiecarui caz practic prezentat
• Tratamentul din punct de vedere fiscal, al TVA si al impozitului pe profit
• Atentionari, recomandari, sfaturi referitoare la subiect

...Vezi AICI detaliile complete <<

Citeste mai multe articole pe aceeasi tema:
ANAFformularul 200declaratia 200venituricodul fiscal


Data aparitiei: 03 Mai 2011

Votati articolul "Categorii de venituri pentru care se depune Declaratia 200":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi

Urmareste-ne pe Google News

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



ARTICOLE SIMILARE



Subiectele saptamanii

Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"E-Factura. E-Transport: Sanctiuni. Amenzi. Solutii practice"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
X