Intrebare:
Sa se calculeze cifra de afaceri a rezultatului din exploatare si a rezultatului financiar al societatii X:
- venituri din vanzarea produselor finite 50 mil
- venituri din vanzarea semifabricatelor 30 mil
- venituri din redevente, locatii de gestiune si chirii 10 mil
- venituri din subventii de exploatare aferente cifrei de afaceri 2 mil
- venituri din subventii pentru plata personalului 3 mil
- subventii pentru investitii 2,5 mil

Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor

Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2025

Examen Consultant Fiscal 2025
- venituri din titluri de participare 2 mil
- cheltuieli cu personalul 5,5 mil
Raspuns:
In elaborarea acestui raspuns vom utiliza notiunea de "cifra de afaceri" asa cum este definita de OMFP 3055/2009 privind contabilitatea, iar eventuale cifre de afaceri sectoriale ( de exploatare, financiare, exceptionale) nu le putem definii deoarece nu sunt reglementate.
Definitia este redata de art. 33 alin. (1) coroborat cu art. 250 alin. (1) din OMFP 3055/2009, redate in continuare:
"33 - (1) Cifra de afaceri neta cuprinde sumele rezultate din vanzarea de produse si furnizarea de servicii care se inscriu in activitatea curenta a entitatii, dupa deducerea reducerilor comerciale si a taxei pe valoarea adaugata, precum si a altor taxe legate direct de cifra de afaceri.
250 - (1) Contul de profit si pierdere cuprinde: cifra de afaceri neta, veniturile si cheltuielile exercitiului, grupate dupa natura lor, precum si rezultatul exercitiului (profit sau pierdere).
(2) Cifra de afaceri neta, in sensul prezentelor reglementari, se calculeaza prin insumarea veniturilor rezultate din livrarile de bunuri si prestarile de servicii si alte venituri din exploatare, mai putin reducerile comerciale acordate clientilor.
(3) Atunci cand, in baza unor prevederi legale exprese, in conturile de venituri au fost cuprinse sume reprezentand diverse impozite si taxe reflectate concomitent in conturi de cheltuieli, cu ocazia intocmirii contului de profit si pierdere, la cifra de afaceri neta se vor inscrie sumele reprezentand veniturile mentionate, corectate cu cheltuielile corespunzatoare acelor impozite."
Intrebarea relevanta este daca in cifra de afaceri se cuprind subventiile pentru vanzarea unor produse.
Astfel, cheia intregii intrebari este identificarea volumului de venituri din subventii ce se regasesc in cifra de afaceri. Conform definitiilor mai sus enumerate, in cifra de afaceri se va reflecta numai subventia pentru cifra de afaceri, respectiv sumele incasate de la buget pentru decontarea bunurilor/serviciilor livrate atunci cand costul de productie este mai mare decat pretul de vanzare. In intrebarea de fata este suma de 2 mil, lucru de altfel prevazut si in formularul de bilant.
Subventiile pentru plata personalului si subventiile pentru investitii, atunci cand acestea vor fi trecute la venituri, nu sunt componente ale cifrei de afaceri. Desigur ca nici veniturile din participatii incasate sub forma de dividend nu sunt o componenta a cifrei de afaceri.
In situatia de fata, cifra de afaceri se compune din insumarea urmatoarelor elemente:
- venituri din vanzarea produselor finite 50 milioane
- venituri din vanzarea semifabricatelor 30 milioane
- venituri din redevente, locatii de gestiune si chirii 10 mil
- venituri din subventii de exploatare aferente cifrei de afaceri 2 mil
Total cifra de afaceri: 92 mil.