Jurnalul Domnisoarei Contabil - De ce mor contabilii mai repede?

Acum ca in sfarsit suntem pe drumul cel bun spre dezapezire am decis sa va scriu despre gandurile ce mi-au strabatut mintea in aceasta perioada. Odata cu fulgii mari de zapada si atitudinea oamenilor parca s-a schimbat. Mai intai era incantarea pentru asa o vreme, apoi surpriza ca nu se mai oprea, urmata de ingrijorare si panica. Fulgii din poveste au devenit “potopul alb” peste noapte.

La fel a fost si cu gandurile ce au aparut. De la incantare la frica... de moarte. De ce oare oamenii au inceput sa se gandeasca la asta? De vina poate fi izolarea, alaturi de toate stirile pline de vesti proaste. Eh, asta nu ar fi foat ceva daca nu mi-as fi amintit de vorba unui profesor de al meu: “Nu va faceti prea multe griji pentru viata. Oricum contabilii mor mai repede”.

Asa am migrat de la ideea ca oricine poate muri pe vreme de viscol. Dar sa moara din cauza slujbei? Asta chiar pare absurd.... Asa sa fie oare?

Si totusi, de ce mor contabilii mai repede? Si de ce nu doctorii, soferii profesinisti sau alpinistii? Ma gandeam ca poate persoana in cauza avea ceva cu contabilii. Dar stati, dansul era contabil... “Era”... Vai, inseamna ca la el s-a adeverit! M-am lasat umbrita de tristete la asa o concluzie. Chiar imi placea acest profesor.

Gata, daca el nu mai e aici, nu inseamna ca intreaga breasla trebui sa aiba un sfarsit prematur. Nu vreau sa las lumea aceasta fara mine asa rapid. Analiza, analiza (nu matematica)...

Contabilii sunt acei oameni care sunt mereu la curent. Chiar ieri vorbeam cu un prieten si imi spunea ingrijorat: “Caut un contabil bun. Vreau sa ne extindem si pana nu am acordul lui pentru a stabili detaliile de baza nu pot continua”. Parca era vorba de un zeu ce ii spunea daca compania lui poate sa traiasca sau nu, daca poate da nastere unei noi afaceri.

Si totusi sa nu exageram, poate ca nu suntem noi contabilii chiar zei. Dar trebuie sa o spun: semizei suntem din plin. De ce? Cand lucrurile sunt confuze si nimeni nu mai intelege nimic, la cine te duci? La contabil! Cand nu stii cum ai incheiat luna si vrei sa verifici situatia la cine apelezi? La contabil! Cand vrei sa faci schimbari in cadrul companiei si vrei sa vezi ce prevederi ale legii ai in domeniu ca sa fie totul ok la cine apelezi? La contabil!

Poate ca aceasta putere crescuta in domeniul clar delimitat al contabilitatii face ritmul celor de lucreaza aici mult mai rapid. Si presiunea este mai mare, deci te macina incetisor. E ca poveste, doar ca noi traim intr-un an cat altii in sapte. Asa ca puteti sa calculati varsta contabilului in sute de ani deja.

Toata aceasta putere se echilibreaza prin marea responsabilitate a contabililor. Chiar daca in domeniul tau ai o mare experienta ,in lumea pur umana ramai acea persoana ce lucreaza cu cifre pana la epuizare. Un om intr-o mare de oameni.

Si iata ca asa, gandindu-ma la colegii mei mai in varsta sau la profesori, mi-am dat seama ca nu multi au ajuns la varste inaintate. Sa fie o confuzie sau sa am eu vreun fel de ghinion? Nu as putea spune...

Si totusi, daca e sa alegem intre o viata monotona si una de semizeu ce am vrea? Eu va spun deschis: prefer meseria de contabil. Ca e bine, ca e greu, o iubesc si nu ma las. Cat despre faimoasa speranta de viata, cred ca ea nu se masoara in ani, ci in intensitatea a ceea ce ai trait. Si cu modificarile Codului fiscala, cate nu am trait!

Asa ca haideti sa nu mai masuram “standard” in ani, ci in experiente. Voi ce intamplari ati avut care v-au ajutat sa invatat multe foarte rapid? Cand ati simtit cea mai mare bucurie contabiliceasca? Sper sa imi povestiti din nebuniile ce ne tot inconjoara.

Pana la urma daca e sa ne retragem in glorie la un moment dat, macar sa stim ca am avut o viata in care am trait si contabiliceste si omeneste si am ras sfidator in fata oricarei legi si greutati. O viata avem... viata de contabil!