Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal
mail
Legislatie Contabilul.ro | Legislatie | Legislatie fiscala

Impozitul pe profit in noul Cod fiscal valabil din 2016

Data aparitiei: 14 Septembrie 2015
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
impozitul pe profit2016noul cod fiscalcodul fiscalcota de impozitare

Codul fiscal din 2016 a fost publicat recent in Monitorul Oficial si aduce modificari semnificative in ce priveste taxele si impozitele principale, alterand unele cote in care se aplica acestea si aducand reguli noi importante in ce priveste, de exemplu, regimul microintreprinderilor.

Regasiti mai jos prevederile care au fost incluse in noul Cod fiscal si care se aplica din 2016 in ce priveste IMPOZITUL PE PROFIT.


DISPOZITII GENERALE IN NOUL COD FISCAL


Art. 13. - (1) Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, urmatoarele persoane, denumite in continuare contribuabili:
a) persoanele juridice romane, cu exceptiile prevazute la alin. (2);
b) persoanele juridice straine care desfasoara activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente in Romania;
c) persoanele juridice straine care au locul de exercitare a conducerii efective in Romania;
d) persoanele juridice straine care realizeaza venituri astfel cum sunt prevazute la art. 12 lit. h);
e) persoanele juridice cu sediul social in Romania, infiintate potrivit legislatiei europene.


(2) Nu intra sub incidenta prezentului titlu urmatoarele persoane juridice romane:
a) Trezoreria Statului;
b) institutia publica, infiintata potrivit legii, cu exceptia activitatilor economice desfasurate de aceasta;
c) Academia Romana, precum si fundatiile infiintate de Academia Romana in calitate de fondator unic, cu exceptia activitatilor economice desfasurate de acestea;
d) Banca Nationala a Romaniei;
e) Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, constituit potrivit legii;
f) Fondul de compensare a investitorilor, infiintat potrivit legii;
g) Fondul de garantare a pensiilor private, infiintat potrivit legii;
h) persoana juridica romana care plateste impozit pe veniturile microintreprinderilor, in conformitate cu prevederile titlului III;
i) fundatia constituita ca urmare a unui legat;
j) entitatea transparenta fiscal cu personalitate juridica.


SFERA DE CUPRINDERE A IMPOZITULUI PE PROFIT

Art. 14. - Impozitul pe profit se aplica dupa cum urmeaza:

a) in cazul persoanelor juridice romane, al persoanelor juridice straine avand locul de
exercitare a conducerii efective in Romania, precum si al persoanelor juridice cu sediul social in Romania, infiintate potrivit legislatiei europene, asupra profitului impozabil obtinut din orice sursa, atat din Romania, cat si din strainatate;
b) in cazul persoanelor juridice straine care desfasoara activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente in Romania, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent, respectiv asupra profitului impozabil la nivelul sediului permanent desemnat sa indeplineasca obligatiile fiscale;
c) in cazul persoanelor juridice straine care realizeaza venituri astfel cum sunt prevazute la art. 12 lit. h), asupra profitului impozabil aferent acestora.

REGULI SPECIALE DE IMPOZITARE

Art. 15. - (1) in cazul urmatoarelor persoane juridice romane, la calculul rezultatului fiscal sunt considerate venituri neimpozabile urmatoarele tipuri de venituri:

a) pentru cultele religioase, veniturile obtinute din producerea si valorificarea obiectelor si produselor necesare activitatii de cult, potrivit legii, veniturile obtinute din chirii, veniturile obtinute din cedarea/instrainarea activelor corporale, alte venituri obtinute din activitati economice sau de natura celor prevazute la alin. (2), veniturile din despagubiri, in forma baneasca, obtinute ca urmare a masurilor reparatorii prevazute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu conditia ca sumele respective sa fie utilizate, in anul curent si/sau in anii urmatori, pentru intretinerea si functionarea unitatilor de cult, pentru lucrari de constructie, de reparatie si de consolidare a lacasurilor de cult si a cladirilor ecleziastice, pentru invatamant, pentru furnizarea, in nume propriu si/sau in parteneriat, de servicii sociale, acreditate in conditiile legii, pentru actiuni specifice si alte activitati nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, republicata;
b) pentru institutiile de invatamant particular superior acreditate, precum si cele autorizate, veniturile obtinute si utilizate, in anul curent sau in anii urmatori, potrivit reglementarilor legale din domeniul educatiei nationale;
c) pentru asociatiile de proprietari constituite ca persoane juridice si asociatiile de locatari recunoscute ca asociatii de proprietari, veniturile obtinute si utilizate, in anul curent sau in anii urmatori, pentru imbunatatirea utilitatilor si a eficientei cladirii, pentru intretinerea si repararea proprietatii comune, potrivit legii;
d) pentru Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania, veniturile obtinute si utilizate, in anul curent sau in anii urmatori, potrivit Legii Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania nr. 139/1995, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) in cazul organizatiilor nonprofit, organizatiilor sindicale, organizatiilor patronale, la calculul rezultatului fiscal, urmatoarele tipuri de venituri sunt venituri neimpozabile:
a) cotizatiile si taxele de inscriere ale membrilor;
b) contributiile banesti sau in natura ale membrilor si simpatizantilor;
c) taxele de inregistrare stabilite potrivit legislatiei in vigoare;
d) veniturile obtinute din vize, taxe si penalitati sportive sau din participarea la competitii si demonstratii sportive;
e) donatiile, precum si banii sau bunurile primite prin sponsorizare/mecenat;
f) veniturile din dividende, dobanzi, precum si din diferentele de curs valutar aferente disponibilitatilor si veniturilor neimpozabile;
g) veniturile din dobanzi obtinute de casele de ajutor reciproc din acordarea de imprumuturi potrivit legii de organizare si functionare;
h) veniturile pentru care se datoreaza impozit pe spectacole;
i) resursele obtinute din fonduri publice sau din finantari nerambursabile;
j) veniturile realizate din actiuni ocazionale precum: evenimente de strangere de fonduri cu taxa de participare, serbari, tombole, conferinte, utilizate in scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;
k) veniturile rezultate din cedarea activelor corporale aflate in proprietatea organizatiilor nonprofit, altele decat cele care sunt sau au fost folosite intr-o activitate economica;
l) veniturile obtinute din reclama si publicitate, veniturile din inchirieri de spatii publicitare pe: cladiri, terenuri, tricouri, carti, reviste, ziare, realizate de organizatiile nonprofit de utilitate publica, potrivit legilor de organizare si functionare, din domeniul culturii, cercetarii stiintifice, invatamantului, sportului, sanatatii, precum si de camerele de comert si industrie, organizatiile sindicale si organizatiile patronale; nu se includ in aceasta categorie veniturile obtinute din prestari de servicii de intermediere in reclama si publicitate;
m) sumele primite ca urmare a nerespectarii conditiilor cu care s-a facut donatia/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective sa fie utilizate de catre organizatiile nonprofit, in anul curent sau in anii urmatori, pentru realizarea scopului si obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, dupa caz;
n) veniturile realizate din despagubiri de la societatile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decat cele care sunt utilizate in activitatea economica;
o) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice, potrivit prevederilor titlului IV;
p) sumele colectate de organizatiile colective autorizate, potrivit legii, pentru indeplinirea responsabilitatilor de finantare a gestionarii deseurilor.
(3) in cazul organizatiilor nonprofit, organizatiilor sindicale, organizatiilor patronale, pentru calculul rezultatului fiscal sunt neimpozabile si alte venituri realizate, pana la nivelul echivalentului in lei a 15.000 euro, intr-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale neimpozabile prevazute la alin. (2). Aceste organizatii datoreaza impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil care corespunde veniturilor, altele decat cele considerate venituri neimpozabile, potrivit alin. (2) sau potrivit prezentului alineat, asupra careia se aplica cota prevazuta la art. 17 sau 18, dupa caz.

(4) Formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetatie forestiera, pasunilor si fanetelor, cu personalitate juridica, aplica pentru calculul rezultatului fiscal prevederile alin. (2) si (3).
(5) Prevederile prezentului articol se aplica cu respectarea legislatiei in materia ajutorului de stat.


TOTUL DESPRE ANUL FISCAL

Art. 16. - (1) Anul fiscal este anul calendaristic.

(2) Cand un contribuabil se infiinteaza sau inceteaza sa mai existe in cursul unui an fiscal, perioada impozabila este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.
(3) Cand un contribuabil se infiinteaza in cursul unui an fiscal, perioada impozabila incepe:
a) de la data inregistrarii acestuia in registrul comertului, daca are aceasta obligatie potrivit legii;
b) de la data inregistrarii in registrul tinut de instantele judecatoresti sau alte autoritati competente, daca are aceasta obligatie, potrivit legii;
c) pentru sediul permanent, de la data la care persoana juridica straina incepe sa isi desfasoare, integral sau partial, activitatea in Romania, potrivit art. 8, cu exceptia sediului care, potrivit legii, se inregistreaza in registrul comertului, pentru care perioada impozabila incepe la data inregistrarii in registrul comertului.
(4) Cand un contribuabil inceteaza in cursul unui an fiscal, perioada impozabila se incheie:
a) in cazul fuziunilor sau divizarilor care au ca efect juridic incetarea existentei persoanelor juridice absorbite/divizate prin dizolvare fara lichidare, la una dintre urmatoarele date:
1. la data inregistrarii in registrul comertului/registrul tinut de instantele judecatoresti competente sau de alte autoritati competente a noii persoane juridice ori a ultimei dintre ele, in cazul constituirii uneia sau mai multor persoane juridice noi;

2. la data inregistrarii hotararii ultimei adunari generale care a aprobat operatiunea sau de la alta data stabilita prin acordul partilor in cazul in care se stipuleaza ca operatiunea va avea
efect la o alta data, potrivit legii;

3. la data inmatricularii persoanei juridice infiintate potrivit legislatiei europene, in cazul in care prin fuziune se constituie asemenea persoane juridice;

b) in cazul dizolvarii urmate de lichidarea contribuabilului, la data incheierii operatiunilor de lichidare, dar nu mai tarziu de data depunerii situatiilor financiare la organul fiscal competent;
c) in cazul incetarii existentei unui sediu permanent, potrivit art. 8, la data radierii inregistrarii fiscale.
(5) Prin exceptie de la prevederile alin. (1) si (2), contribuabilii care au optat, in conformitate cu legislatia contabila in vigoare, pentru un exercitiu financiar diferit de anul calendaristic pot opta ca anul fiscal sa corespunda exercitiului financiar. Primul an fiscal modificat include si perioada anterioara din anul calendaristic cuprinsa intre 1 ianuarie si ziua anterioara primei zi a anului fiscal modificat, acesta reprezentand un singur an fiscal. Contribuabilii comunica organelor fiscale competente optiunea pentru anul fiscal modificat, in termen de 15 zile de la data inceperii anului fiscal modificat sau de la data inregistrarii acestora, dupa caz.

(6) Prin exceptie de la prevederile alin. (1) si (5), in cazul contribuabililor care se dizolva cu lichidare, perioada cuprinsa intre prima zi a anului fiscal urmator celui in care a fost deschisa procedura lichidarii si data inchiderii procedurii de lichidare se considera un singur an fiscal.

(7) in cazul contribuabililor prevazuti la alin. (5), dreptul organului fiscal de a stabili impozitul pe profit se prescrie in termen de 5 ani incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care se implinesc 6 luni de la incheierea anului fiscal pentru care se datoreaza obligatia fiscala.

COTA DE IMPOZITARE

Art. 17. - Cota de impozit pe profit care se aplica asupra profitului impozabil este de 16%.

REGIMUL SPECIAL PENTRU CONTRIBUABILII CARE DESFASOARA ACTIVITATI DE NATURA BARURILOR DE NOAPTE, CLUBURILOR DE NOAPTE, DISCOTECILOR, CAZINOURILOR

Art. 18. - Contribuabilii care desfasoara activitati de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor sau cazinourilor, inclusiv persoanele juridice care realizeaza aceste venituri in baza unui contract de asociere, si in cazul carora impozitul pe profit datorat pentru activitatile prevazute in acest articol este mai mic decat 5% din veniturile respective, sunt obligati la plata impozitului in cota de 5% aplicat acestor venituri inregistrate.

Click aici pentru a vedea modificarile noului Cod fiscal!






Articole Similare




Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal"


X