Ministerul Finantelor continua sprijinirea antreprenorilor si a intregului sector IMM si in 2023, prin prelungirea aplicarii schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS pana la 31 decembrie 2023. Totodata, plafonul total al garantiilor creste la 20,25 miliarde lei, de la 17,75 miliarde, cat a fost in 2022, anunta institutia intr-un comunicat.
“Parteneriatul nostru cu mediul privat este unul real, iar adresarea prompta a nevoii de finantare pe care micile companii o au in acest context marcat de incertitudini reprezinta una din prioritatile mandatului meu. Incurajez antreprenorii sa aplice, programul fiind cel mai accesat program guvernamental dedicat mediului antreprenorial. In mod firesc, am adaptat actul normativ in baza caruia functioneaza acest program cu o serie de ajustari primite chiar de la beneficiari. Lucram in echipa si vom traversa 2023 tot in echipa”, a declarat Adrian Caciu, ministrul Finantelor.
Programele se deruleaza prin Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Roman de Contragarantare (FRC) si Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).
Bugetul schemei de ajutor de stat se va majora de la 1,930 miliarde de lei la peste 2,881 miliarde de lei, iar numarul maxim de beneficiari estimati creste astfel de la 24.786 la 26.708.
Ajutoarele de stat vor fi acordate sub forma de garantii pentru imprumuturi si granturi ce vor acoperi comisionul de risc, precum si comisionul de administrare pe toata durata de valabilitate a garantiei acordate, iar dobanzile aferente creditelor vor fi subventionate pe o perioada de pana la 12 luni.
Pentru informatii suplimentare asupra modificarilor propuse prin proiectul de act normativ puteti consulta rubrica Transparenta decizionala.
Programul IMM INVEST PLUS
Componenta IMM INVEST ROMANIA faciliteaza accesul la finantare a intreprinderilor mici si mijlocii si intreprinderilor mici cu capitalizare de piata medie, inclusiv profesionistii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investitii sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinantarea altor credite de investitii sau cheltuieli destinate achizitiei de parti sociale si actiuni.
Componenta AGRO IMM INVEST este dedicata intreprinderilor mici si mijlocii si intreprinderilor mici cu capitalizare de piata medie, inclusiv profesionistii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii si sectorului alimentar.
Componenta IMM PROD are ca obiectiv acordarea de garantii guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichiditatilor si finantarea investitiilor de catre IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activeaza in sectoare productive.
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
Componenta GARANT CONSTRUCT are ca obiectiv acordarea de garantii guvernamentale pentru imbunatatirea eficientei energetice, sustinerea investitiilor in domeniul energiei verzi si alinierea la obiectivele de mediu implementate
de:
1. IMM-uri si intreprinderi mici cu capitalizare de piata medie din sectorul constructiilor, inclusiv start-up-uri, precum si arhitecti si birouri individuale de arhitectura
2. Unitati Administrativ Teritoriale (municipii, orase, comune).
Componenta RURAL INVEST are ca obiectiv acordarea de facilitati de garantare de catre stat in mod transparent si nediscriminatoriu pentru creditele de investitii si creditele/liniile de credit pentru capital de lucru acordate fermierilor, intreprinderilor mici si mijlocii, precum si intreprinderilor mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii si sectorului alimentar.
Componenta INNOVATION are ca obiectiv acordarea de garantii guvernamentale pentru companiile romanesti inovative si/sau care isi promoveaza produsele si serviciile destinate exportului.