In cadrul unei conferinte de presa desfasurate la Bucuresti, reprezentantii Comisiei Europene au facut un apel public catre Guvern pentru a scadea pragul de incadrare in categoria microintreprinderilor. CNIPMMR solicita Guvernului rediscutarea dispozitiilor din PNRR care vizeaza sistemul de impozitare al microintreprinderilor si inceperea negocierilor cu Comisia Europeana pe acest aspect.
Scaderea pragului pentru microintreprinderi la 100.000 de euro si modificarea sistemului de impozitare va afecta negativ mediul de afaceri
Reprezentantii Comisiei Europene solicita o reducere semnificativa a pragului pentru microintreprinderi, de la 500.000 de euro la 100.000 de euro, incepand cu acest an. Pragul mai scazut ar impune modificarea sistemului de impozitare, afectand negativ mediul de afaceri.
Din aceasta masura rezulta aplicarea cotei de 16% pe profit, in locul celei de 3% pe venit pentru microintreprinderi. Asadar, microintreprinderile ar plati impozite cu o valoare totala mai mare de aproximativ 600 de milioane de lei, fata de suma platita ca impozit de 3% pe venit, arata datele CNIPMMR.
Aceasta propunere intampina rezistenta din partea mediului de afaceri, care vad aceasta schimbare ca pe o povara suplimentara pentru IMM-uri.
Consiliul IMM-urilor respinge scaderea pragului de incadrare in categoria microintreprinderilor de la 500.000 de euro la 100.000 de euro
In continuare, redam comunicatul CNIPMMR :
"CNIPMMR respinge scaderea pragului de incadrare in categoria microintreprinderilor de la 500.000 de euro la 100.000 de euro, din aceasta masura rezultand aplicarea cotei de 16% pe profit, in locul celei de 3% pe venit pentru microintreprinderi.
Raportat la profitul de aproximativ 24 de miliarde de lei obtinut de microintreprinderi cu venituri intre 500.000 – 2.500.000 lei (100.000 – 500.000 de euro), in anul 2022, rezulta ca acestea, daca s-ar aplica cota de 16% pe profit, ar plati un impozit de aproximativ 3,85 miliarde lei. Practic, microintreprinderile ar plati impozite cu o valoare totala mai mare de aproximativ 600 de milioane de lei, fata de suma platita ca impozit de 3% pe venit.
Efectele negative ale reducerii pragului pentru incadrarea in categoria microintreprinderilor
In conditiile trecerii la impozitul pe profit de 16%, in urma scaderii pragului pentru microintreprinderi la 100.000 de euro, modificarea sistemului de impozitare va afecta negativ mediul de afaceri:
- majorarea cheltuielilor va fi transferata in preturile de vanzare a produselor si serviciilor, rezultand cresterea inflatiei;
- cresterea costurilor de productie genereaza scaderea competitivitatii produselor si serviciilor romanesti si pierderea de piete de desfacere;
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Manual de politici contabile - Stick USB
Contractul de mandat Optimizare fiscala Avantaje si dezavantaje
- lipsa de lichiditati la nivelul companiilor va conduce la diminuarea investitiilor si incetinirea/renuntarea la proiectele de modernizare/digitalizare;
Modificarea repetata si la intervale scurte de timp a legislatiei fiscale pentru microintrepinderi, introducerea de la 01.01.2024 a noi conditii de incadrare in categoria microintreprinderilor, prin cumularea veniturilor intreprinderilor legate pentru plafonul de 500.000 de euro, genereaza nesiguranta si o lipsa totala de predictibilitate pentru implementarea planurilor de afaceri. In realitate, introducerea intereprinderilor legate in calculul plafonului pentru microintreprinderi va afecta un numar mai mare de intreprinderi care vor aplica impozitul pe venit, decat cele care au avut venituri peste 100.000 de euro in 2023.
CNIPMMR reaminteste ca in PNRR-ul aprobat sunt mentionate modificari ale sistemului de impozitare a microintreprinderilor astfel:
– jalonul 206, Revizuirea cadrului fiscal, Intrarea in vigoare a modificarilor aduse Codului fiscal care reduc treptat domeniul de aplicare al regimului fiscal special aplicabil microintreprinderilor, prevede: ”Noua lege va modifica Codul Fiscal in vederea reducerii graduale a ariei de aplicabilitate a regimului special de taxare pentru microintreprinderi. Reducerea dispozitiilor speciale incepe in T1 2023 si se finalizeaza pana in T4 2024”.
Astfel de situatii au fost generate de lipsa de transparenta in cadrul consultarilor publice cu organizatiile mediului de afaceri, societatea civila si sindicatele in procesul de elaborare a PNRR.
Prevederiile, care afecteaza negativ microintreprinderile, au fost introduse fara implicarea reprezentantilor mediului de afaceri, si in special al IMM-urilor, iar in acest mod nu s-a reusit identificarea corecta a nevoilor mediului de afaceri, raportat la scopul PNRR.
Prin promovarea unei politici publice lipsite de transparenta, decidentii politici de la acel moment nu au realizat consultari cu partenerii sociali, ci doar au comunicat sporadic si selectiv anumite idei care sunt incluse in PNRR.
CNIPMMR solicita mentinerea conditiilor actuale de incadrare in categoria microintreprinderilor
CNIPMMR exclude orice noua modificare a Codului Fiscal in anul 2024 si, astfel cum a mai aratat, considera ca modificarea sistemului de impozitare al microintreprinderilor propusa in PNRR va afecta negativ mediul de afaceri, din cauza cresterii fiscalitatii, fapt care va avea un impact pentru intreaga economie.
Avand in vedere ca PNRR a mai fost modificat, CNIPMMR solicita Guvernului rediscutarea dispozitiilor din PNRR care vizeaza sistemul de impozitare al microintreprinderilor si inceperea negocierilor cu Comisia Europeana pe acest aspect.
CNIPMMR nu sustine cresterea fiscalitatii pentru mediul de afaceri, cauzata de cresterea cheltuielilor cu aparatul bugetar si insuficienta fondurilor bugetare pentru acoperirea acestora. Guvernul nu poate cere antreprenorilor si angajatiilor din mediul privat sa suporte singuri deficitul bugetar, iar administratia publica sa ramana nereformata, supradimenionata si lipsita de performanta.
CNIPMMR solicita reducerea fiscalitatii pe forta de munca si lansarea tuturor programelor nationale si regionale pentru mediul privat, in valoare de 6.1 mld.euro, care sa constituie Pachetul de programe pentru sustinerea IMM-URILOR, avand in vedere ca acestea sunt cele mai afectate, in contextul actual, marcat de:
– cresterea fiscalitatii, prin Legea privind unele masuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilitatii financiare a Romaniei pe termen lung, pe care Guvernul si-a asumat raspunderea:
a) introducerea cotei de impozitare de 3%, pentru microintreprinderile care realizeaza venituri peste 60.000 euro si reducerea pragului veniturilor de la 500.000 de euro la 60.000 de euro pentru aplicarea cotei de 1%;
b) eliminarea facilitatilor sau reducerea acestora pentru sectoarele constructii, agricultura, IT;
– introducerea intreprinderilor legate, inclusiv PFA/II/IF, in calculul plafonului pentru incadrarea in categoria microintreprinderilor;
– de consecintele razboiului din Ucraina, in special afectarea micilor producatori agricoli;
– tranzitia catre digitalizare si economia verde."
Foto: pexels.com