In Monitorul Oficial nr. 263 din 30 martie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 1178/2023 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea solutiei fiscale individuale anticipate. Redam, mai jos, Procedura privind emiterea solutiei fiscale individuale anticipate si aflam care este documentatia necesara.
I. Dispozitii generale
1. In intelesul prezentei proceduri, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
a) organul fiscal competent - organul fiscal central abilitat sa primeasca si sa solutioneze cererile pentru emiterea solutiei fiscale individuale anticipate;
b) prezumtie critica - ipoteza in care solutia fiscala individuala anticipata nu produce efecte. Ipoteza are drept premise orice informatie referitoare la contribuabil/platitor, un afiliat al acestuia, un partener, o activitate economica, conditiile economice generale, inclusiv aspecte care nu sunt in sfera de control a contribuabilului/platitorului sau a organului fiscal;
c) tranzactie - orice tranzactie, plata, acord, contract, actiune, activitate, aranjament, operatiune sau schema, inclusiv o serie de tranzactii;
d) tranzactie propusa - tranzactie pe care contribuabilul/platitorul intentioneaza sa o desfasoare cu certitudine, intr-o perioada de timp determinata;
e) situatie fiscala de fapt viitoare - ansamblu de tranzactii propuse, unitare din perspectiva tratamentului fiscal aplicabil;
f) BEPS Action 5 - actiunea 5 a proiectului Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica privind erodarea bazei de impozitare si transferul profiturilor;
g) DAC 3 - Directiva 2015/2.376/UE de modificare a Directivei 2011/16/UE in ceea ce priveste schimbul automat obligatoriu de informatii in domeniul fiscal;
h) persoane desemnate - persoane sau entitati inscrise in anexele la regulamentele si deciziile UE prin care sunt instituite masuri restrictive;
i) termeni si conditii - ansamblul elementelor componente ale solutiei fiscale, respectiv obiectul solutiei fiscale, scopul urmarit, metode, tehnici si instrumente de punere in aplicare a tranzactiilor propuse, actele incheiate, actiunile (faptele), persoanele implicate, locul si timpul de desfasurare, precum si orice alte elemente relevante pentru solutia fiscala, inclusiv eventuale obligatii asumate de contribuabil/platitor prin solutia fiscala, in vederea realizarii tranzactiilor propuse.
Manual de politici contabile - Stick USB
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
2. Organul fiscal competent pentru emiterea solutiei fiscale individuale anticipate este Ministerul Finantelor.
3. Prezenta procedura se aplica pentru emiterea de catre organul fiscal competent a solutiei fiscale individuale anticipate, denumita in continuare solutie fiscala, privind reglementarea tratamentului fiscal aplicabil unei situatii fiscale de fapt viitoare, in legatura cu impozitele, taxele si contributiile sociale obligatorii reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare Codul fiscal.
4. Contribuabilii/Platitorii pot solicita organului fiscal competent emiterea unei solutii fiscale prin depunerea unei cereri, cu cel putin 90 de zile anterior datei la care intentioneaza sa efectueze tranzactiile propuse. Cererea, documentatia si orice alte comunicari ulterioare se transmit exclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanta.
5. Cererea pentru emiterea solutiei fiscale contine propunerea contribuabilului/platitorului cu privire la tratamentul fiscal aplicabil exclusiv tranzactiilor pe care acesta urmeaza sa le efectueze in viitor, ulterior depunerii cererii, prin prisma propriei interpretari, insotita de informatiile detaliate referitoare la tranzactiile propuse si de argumentele care sustin aceasta propunere.
II. Discutia preliminara
6. Anterior depunerii cererii pentru emiterea solutiei fiscale, contribuabilul/platitorul poate solicita organului fiscal competent organizarea unei discutii preliminare.
7. Cererea pentru organizarea discutiei preliminare se transmite exclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanta si trebuie sa contina informatii cu privire la datele de identificare ale contribuabilului/platitorului si ale reprezentantului legal, daca este cazul, precum si o scurta prezentare a obiectului discutiei.
8. Cererea pentru organizarea discutiei preliminare depusa concomitent sau ulterior cererii pentru emiterea solutiei fiscale nu va fi luata in considerare de organul fiscal competent.
9. Discutia preliminara nu se mai organizeaza in situatia in care, anterior datei stabilite pentru desfasurarea acesteia, contribuabilul/platitorul depune o cerere pentru emiterea solutiei fiscale.
10. Organul fiscal competent va comunica contribuabilului/platitorului conditiile in care se organizeaza discutia preliminara, in termen de 5 zile lucratoare de la data primirii solicitarii.
11. Anterior datei de desfasurare a discutiei preliminare, organul fiscal competent poate solicita contribuabilului/platitorului informatii suplimentare in legatura cu aspectele care vor fi discutate.
12. Discutia preliminara, inclusiv afirmatiile sau comentariile reprezentantilor organului fiscal competent, participanti la discutie, nu sunt opozabile si nu constituie un angajament privind aprobarea/respingerea cererii pentru emiterea solutiei fiscale.
13. Participarea la discutia preliminara nu echivaleaza cu initierea procedurii privind emiterea solutiei fiscale si nu afecteaza ordinea de solutionare a unei cereri care este depusa ulterior de contribuabil/platitor.
III. Analiza prealabila
14. In termen de 15 zile de la data inregistrarii cererii pentru emiterea solutiei fiscale, organul fiscal competent efectueaza o analiza prealabila pentru conformitate a cererii de emitere a solutiei fiscale.
15. Analiza prealabila a cererii are ca obiect verificarea respectarii conditiilor de forma, precum si confirmarea incasarii taxei pentru emiterea solutiei fiscale.
16. in cadrul analizei prealabile, cererea pentru emiterea solutiei fiscale nu este luata in considerare in oricare din urmatoarele situatii:
a) cererea sau documentatia nu este transmisa prin mijloace de transmitere la distanta;
b) cererea sau documentatia nu contine cel putin unul dintre elementele prevazute in anexa nr. 2 la ordin;
c) cererea sau documentatia nu este lizibila, contine date sau informatii discordante sau nu are legatura cu contribuabilul/platitorul solicitant;
d) temeiul de drept, in baza caruia a fost propusa solutia fiscala solicitata, se modifica in cadrul perioadei prevazute pentru desfasurarea analizei prealabile, ulterior datei de depunere a cererii de emitere a solutiei fiscale;
e) cererea pentru emiterea unei solutii fiscale vizeaza mai multe obligatii fiscale;
f) taxa pentru emiterea solutiei fiscale nu a fost efectiv incasata pana la termenul-limita prevazut pentru desfasurarea analizei prealabile.
17. Organul fiscal competent notifica contribuabilul/platitorul, in termen de 15 zile de la finalizarea analizei prealabile, cu privire la faptul ca cererea nu este luata in considerare si despre posibilitatea depunerii unei noi cereri, respectiv efectuarea platii taxei pentru emiterea solutiei fiscale pentru situatia prevazuta la pct. 16 lit. f).
18. Cererea este considerata admisa in etapa de analiza in vederea solutionarii, conform dispozitiilor cap. IV, daca se constata ca cererea contribuabilului/platitorului nu se incadreaza in niciuna din situatiile prevazute la pct. 16.
IV. Analiza cererii pentru emiterea solutiei fiscale
19. Cererile pentru emiterea solutiilor fiscale depuse de contribuabili/platitori sunt analizate si, respectiv, solutionate de organul fiscal competent, in ordine cronologica, si potrivit termenului prevazut la art. 52 alin. (12) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare Codul de procedura fiscala.
20. La solicitarea organului fiscal competent, contribuabilul/platitorul este obligat sa furnizeze date, informatii, clarificari si documente relevante pentru solutionarea cererii, in termenul prevazut la art. 52 alin. (8) din Codul de procedura fiscala. Relevanta informatiilor oferite in raport cu solicitarea adresata se stabileste de catre organul fiscal competent.
21. In scopul solutionarii cererii, organul fiscal competent poate accesa bazele de date sau poate solicita institutiilor subordonate, altor institutii din tara sau strainatate, precum si tertilor date, informatii, clarificari si documente care sunt relevante pentru solutionarea cererii.
22. Termenul pentru emiterea solutiei fiscale se suspenda si se prelungeste cu perioada cuprinsa intre data transmiterii solicitarii si data obtinerii datelor, informatiilor, clarificarilor si documentelor, potrivit dispozitiilor pct. 20 si 21, cu respectarea prevederilor art. 77 din Codul de procedura fiscala.
V. Criterii de respingere a cererii pentru emiterea solutiei fiscale
23. Cererea pentru emiterea solutiei fiscale se respinge, prin ordin al ministrului finantelor, in urmatoarele situatii:
a) situatia fiscala de fapt viitoare prezentata de contribuabil/platitor cuprinde tranzactii identice sau similare care au facut obiectul unei declaratii fiscale anterioare a contribuabilului/platitorului sau a unei entitati afiliate;
b) situatia fiscala de fapt viitoare a facut obiectul unei cereri a contribuabilului/platitorului sau a unei entitati afiliate contribuabilului/platitorului, definita conform art. 7 pct. 26din Codul fiscal, pentru emiterea unei solutii fiscale, solutionata anterior de organul fiscal competent;
c) situatia fiscala de fapt viitoare cuprinde tranzactii ipotetice sau care comporta un grad ridicat de incertitudine;
d) tranzactiile se circumscriu unor prevederi legale in curs de revizuire;
e) obiectul cererii vizeaza aspecte reglementate prin acte normative, altele decat Codul fiscal, sau in afara domeniului de aplicare prevazut la pct. 3 din prezenta procedura;
f) cererea are ca obiect reglementarea unor aspecte care privesc principiile contabile sau comerciale;
g) contribuabilul/platitorul solicita confirmarea calculelor obligatiilor fiscale;
h) contribuabilul/platitorul solicita stabilirea valorii de piata a unui activ;
i) contribuabilul/platitorul solicita determinarea pretului bunurilor si al serviciilor livrate/prestate catre o entitate afiliata;
j) situatia fiscala de fapt viitoare cuprinde tranzactii care nu sunt reglementate in Codul fiscal sau reglementarea nu a fost inca adoptata la data cererii contribuabilului/platitorului;
k) sunt expuse modalitati alternative de derulare a tranzactiilor propuse;
l) tranzactiile propuse sunt evaluate in mod superficial si subiectiv, inclusiv prin neprecizarea unei date/perioade de implementare;
m) este in curs de desfasurare o procedura de administrare a creantelor fiscale, administrativa, judiciara sau o cercetare de natura penala care are ca obiect fapte si/sau entitati, inclusiv contribuabilul/platitorul solicitant, legate de tranzactiile propuse pentru care se solicita emiterea solutiei fiscale;
n) cererea si documentatia depuse contin informatii care nu sunt corecte si conforme cu realitatea sau care ascund o alta situatie de fapt;
o) exista indicii temeinice ca solutia fiscala reprezinta un mijloc sau o componenta care poate fi utilizata in scopul implementarii unor scheme sau aranjamente fiscale (transfrontaliere) prin care se urmareste erodarea bazei de impunere sau mutarea profitului;
p) contribuabilul/platitorul nu a comunicat datele, informatiile, clarificarile si/sau documentele suplimentare solicitate de organul fiscal competent, in termenul prevazut la art. 52 alin. (8) din Codul de procedura fiscala;
q) contribuabilul/platitorul a comunicat in mod repetat informatii nerelevante in raport cu intrebarea/solicitarea adresata de organul fiscal competent;
r) situatia fiscala de fapt viitoare care face obiectul cererii a fost reglementata prin modificari legislative sau emiterea de acte administrative (decizii ale Comisiei Fiscale Centrale), ulterior depunerii cererii si pana la data emiterii solutiei fiscale;
s) situatia fiscala de fapt viitoare prezentata in cerere este similara unei situatii fiscale de fapt care a facut obiectul unei inspectii fiscale la contribuabilul/platitorul solicitant, finalizata prin emiterea de acte administrative fiscale;
t) pentru tranzactiile propuse nu exista o alternativa rezonabila de aplicare a tratamentului fiscal;
u) daca persoanele si entitatile implicate in operatiunile descrise in cererea, documentatia sau clarificarile ulterioare furnizate de contribuabil/platitor sunt controlate de persoane desemnate;
v) pentru situatia fiscala de fapt care face obiectul cererii contribuabilul/platitorul a procedat la aplicarea tratamentului fiscal anterior depunerii cererii pentru emiterea solutiei fiscale;
w) tranzactiile nu pot fi analizate de catre organul fiscal competent intrucat se desfasoara sau sunt dependente de activitati desfasurate in jurisdictii necooperante;
x) tratamentul fiscal aplicabil contribuabilului/platitorului solicitant este dependent de tratamentul fiscal aplicabil altor entitati sau persoane implicate in tranzactiile propuse, dar care nu au solicitat emiterea unei solutii fiscale;
y) tranzactiile propuse se incadreaza in categoria tranzactiilor care nu au un scop economic, asa cum sunt definite la pct. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1/2016, cu modificarile si completarile ulterioare;
z) in alte situatii decat cele prevazute la lit. a) -y), cand se constata ca cererea nu vizeaza aspecte necesar a fi clarificate in conditiile prevazute la art. 52 din Codul de procedura fiscala.
VI. Prezentarea proiectului de solutie fiscala
24. Anterior emiterii solutiei fiscale, organul fiscal competent comunica proiectul solutiei fiscale contribuabilului/platitorului in vederea formularii unui punct de vedere.
25. Contribuabilul/Platitorul comunica punctul de vedere cu privire la proiectul de solutie fiscala sau notifica organul fiscal competent cu privire la renuntarea la acest drept, in termenul prevazut la art. 52 alin. (8) din Codul de procedura fiscala.
VII. Aprobarea solutiei fiscale
26. Solutia fiscala se aproba prin ordin al ministrului finantelor si contine:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emisa si data de la care este aplicabila;
c) datele de identificare ale contribuabilului/platitorului beneficiar al solutiei fiscale;
d) obiectul solutiei fiscale;
e) obligatia fiscala principala care face obiectul solutiei fiscale;
f) motivul de fapt;
g) temeiul de drept;
h) referinte la completarile documentatiei/solicitarile de clarificari care au intervenit in perioada de emitere a solutiei fiscale;
i) propunerea contribuabilului/platitorului cu privire la reglementarea fiscala a situatiei fiscale de fapt viitoare;
j) punctul de vedere al contribuabilului/platitorului solicitant privind proiectul solutiei fiscale;
k) interpretarea organului fiscal competent cu privire la tratamentul fiscal aplicabil situatiei fiscale de fapt viitoare prezentate in cererea de emitere a solutiei fiscale;
l) prezumtiile critice care pot afecta aplicabilitatea solutiei fiscale;
m) orice alte mentiuni cu privire la aplicarea solutiei fiscale.
27. In situatia in care contribuabilul/platitorul nu este de acord cu solutia fiscala emisa, acesta transmite, in termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, conform prevederilor art. 47 din Codul de procedura fiscala, o notificare la organul fiscal competent. Solutia fiscala pentru care contribuabilul/platitorul a transmis o notificare nu produce niciun efect juridic.
VIII. Respingerea cererii pentru emiterea solutiei fiscale
28. Respingerea cererii pentru emiterea solutiei fiscale se aproba prin ordin al ministrului finantelor si contine:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) datele de identificare ale contribuabilului/platitorului solicitant al solutiei fiscale;
c) obiectul solutiei fiscale;
d) prezentarea situatiei fiscale de fapt viitoare care face obiectul cererii, respectiv a temeiului de drept;
e) propunerea contribuabilului/platitorului cu privire la reglementarea fiscala a situatiei fiscale de fapt viitoare;
f) punctul de vedere al contribuabilului/platitorului solicitant privind proiectul de respingere a cererii pentru emiterea solutiei fiscale;
g) prezentarea considerentelor respingerii cererii de emitere a solutiei fiscale, respectiv a temeiului de drept care a stat la baza respingerii;
h) orice alte mentiuni cu privire la motivele respingerii cererii.
IX. Opozabilitatea solutiei fiscale
29. Solutia fiscala nu este opozabila fata de organul fiscal daca, ulterior emiterii, se constata urmatoarele situatii:
a) nu sunt respectate conditiile avute in vedere la emiterea solutiei fiscale, inclusiv situatia in care elemente sau etape ale tranzactiilor propuse nu au fost derulate in concordanta cu descrierea prezentata in cerere si documentatia anexata;
b) nu au fost respectate una sau mai multe prezumtii critice;
c) descrierea tranzactiilor propuse a fost incompleta sau incorecta;
d) solutia fiscala emisa contravine reglementarilor din tratate, legislatia europeana sau nationala, inclusiv situatia in care reglementarile aplicabile situatiei de fapt au fost modificate, de la data intrarii in vigoare a noilor reglementari.
30. Orice alte date, informatii si documente suplimentare furnizate de contribuabil/platitor ulterior emiterii solutiei fiscale nu vor fi luate in considerare de organul fiscal competent.
31. Contribuabilul/Platitorul este obligat sa notifice organul fiscal competent, in scris si de indata ce ia la cunostinta, cu privire la orice modificare a datelor, informatiilor si a circumstantelor care au stat la baza emiterii solutiei fiscale.
X. Revocarea ordinului ministrului finantelor pentru aprobarea solutiei fiscale
32. Ordinul ministrului finantelor pentru aprobarea solutiei fiscale individuale anticipate se revoca in situatia in care, ulterior emiterii ordinului, organul fiscal emitent ia cunostinta de urmatoarele situatii:
a) pentru oricare din situatiile prevazute la pct. 29;
b) rezultatul tranzactiilor a fost modificat ca urmare a unor factori si/sau evenimente atribuibili/atribuibile direct sau indirect solicitantului, scopul urmarit fiind evitarea impozitarii sau frauda;
c) a fost finalizata o procedura de administrare a creantelor fiscale, administrativa sau judiciara prin emiterea unui act administrativ sau hotarare definitiva (inclusiv o decizie a Curtii de Justitie a Uniunii Europene), care vizeaza partial sau integral tranzactiile si/sau operatiunile sau care afecteaza premisele solutiei fiscale individuale anticipate;
d) daca persoanele si entitatile implicate in tranzactiile descrise in cererea, documentatia sau clarificarile ulterioare furnizate de contribuabil/platitor sunt controlate de persoane desemnate.
XI. Taxa pentru emiterea solutiei fiscale
33. Pentru fiecare obligatie fiscala principala se achita taxa prevazuta de art. 52 alin. (16) din Codul de procedura fiscala.
34. Taxa pentru emiterea solutiei fiscale se achita in lei in contul 20A.33.29.00 al Ministerului Finantelor, CUI 4221306, cod IBAN RO56 TREZ 7002 0330 129X XXXX, deschis la Trezoreria Operativa a Municipiului Bucuresti, incepand cu data intrarii in vigoare a ordinului pentru aprobarea procedurii privind emiterea solutiei fiscale individuale anticipate.
35. Restituirea taxei achitate se face de catre organul fiscal competent pentru emiterea solutiei fiscale individuale anticipate, conform prevederilor art. 52 alin. (191) si (192)din Codul de procedura fiscala, cu respectarea prevederilor privind restituirea sumelor reprezentand taxe sau alte venituri ale bugetului de stat platite in plus sau necuvenit si pentru care nu exista obligatia de declarare.
36. Cererea pentru restituirea taxei de emitere achitata, in cazul respingerii cererii pentru emiterea solutiei fiscale, se depune la organul fiscal competent si se solutioneaza de catre acesta, inclusiv pentru cazul in care taxa a fost achitata in contul 20.33.01.29 al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cod IBAN RO56 TREZ 7002 0330 129X XXXX, deschis la Trezoreria Operativa a Municipiului Bucuresti.
XII. Comunicarea solutiei fiscale
37. Solutia fiscala se comunica contribuabilului/platitorului caruia ii este destinata, in conformitate cu prevederile art. 47 din Codul de procedura fiscala.
38. Un exemplar al solutiei fiscale se transmite Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in vederea comunicarii catre organul fiscal de administrare a contribuabilului/platitorului, cu exceptia cazului in care contribuabilul/platitorul nu este inregistrat fiscal in Romania.
39. Contribuabilul/Platitorul care se inregistreaza fiscal conform prevederilor titlului IV din Codul de procedura fiscala, ulterior emiterii solutiei fiscale, notifica Ministerul Finantelor cu privire la acest fapt, in vederea aplicarii prevederilor pct. 38.
XIII. Schimbul international de informatii
40. Informatiile privind emiterea solutiilor fiscale anticipate cu aplicare transfrontaliera sunt comunicate de catre autoritatea competenta din Romania, prin schimb automat de informatii, autoritatilor competente din alte state membre.
41. Contribuabilul/Platitorul are obligatia de a furniza informatii complete cu privire la identificarea entitatilor afiliate in situatia in care cererea pentru emiterea solutiei fiscale se incadreaza in una dintre categoriile prevazute de BEPS Action 5/DAC3.
XIV. Monitorizarea solutiilor fiscale
42. Activitatea de monitorizare a aplicarii solutiilor fiscale de catre contribuabilii/platitorii carora le sunt destinate se efectueaza periodic de catre structurile si unitatile subordonate din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Continutul cererii si al documentatiei pentru emiterea solutiei fiscale individuale anticipate
1. Cererea insotita de documentatia pentru emiterea solutiei fiscale contine urmatoarele:
a) datele de identificare ale contribuabilului/platitorului solicitant si ale reprezentantului legal al acestuia, daca este cazul;
b) o prezentare generala sau un rezumat al tranzactiilor propuse;
c) confirmarea incadrarii cererii pentru emiterea solutiei fiscale in una dintre categoriile prevazute de BEPS Action 5/DAC 3 si furnizarea completa a informatiilor referitoare la entitatile afiliate;
d) abrevieri si definitii ale termenilor utilizati;
e) prezentarea detaliata a informatiilor relevante in legatura cu tranzactiile propuse, dupa cum urmeaza:
(i) descrierea completa a aspectelor relevante pentru fiecare entitate, persoana, asociere etc. implicata;
(ii) descrierea structurii organizationale sau a lantului de tranzactii in care sunt implicate doua sau mai multe entitati;
(iv) orice alte informatii detinute anterior efectuarii tranzactiilor sau a operatiunilor propuse care pot fi relevante in analiza cererii;
f) prezentarea tranzactiilor relevante finalizate partial sau integral anterior depunerii cererii pentru emiterea solutiei fiscale;
g) tranzactiile propuse, respectiv:
(i) descrierea completa, exacta si detaliata a tranzactiilor, in ordine cronologica;
(ii) evaluarea obiectiva si riguroasa a tranzactiilor propuse, inclusiv prin determinarea unei date/perioade de implementare;
(iii) prezentarea modului de derulare/implementare a tranzactiilor printr-o singura cale de actiune;
h) informatii suplimentare, respectiv:
(i) prezentarea oricaror alte informatii cu privire la cererea pentru emiterea solutiei fiscale, care sunt relevante in timpul sau ulterior implementarii tranzactiilor propuse (informatii cu privire la imputerniciti/reprezentanti ai contribuabilului - rezidenta; statutul sau relatia dintre anumite entitati din punct de vedere fiscal si/sau juridic; titluri de valoare, datorii sau natura anumitor acorduri);
(ii) descrierea tranzactiilor semnificative care ar putea fi efectuate dupa finalizarea tranzactiilor propuse si care sunt considerate parte dintr-o serie de tranzactii;
i) scopul fiscal sau nefiscal al fiecarei tranzactii propuse;
j) analiza completa a tranzactiilor propuse din perspectiva scopului economic, urmarind a fi clarificate urmatoarele aspecte:
(i) daca tranzactia, inclusiv o serie de tranzactii care include acea tranzactie, da nastere unui avantaj fiscal si cuantumul acestuia;
(ii) daca tranzactia este o tranzactie de evitare a impozitarii si daca face parte dintr-o serie de tranzactii;
(iii) motivele rezonabile pentru care solicitantul apreciaza ca tranzactia nu are drept scop, direct sau indirect, utilizarea abuziva pentru obtinerea unui avantaj fiscal;
k) declaratia contribuabilului/platitorului prin care confirma urmatoarele:
(i) informatiile prezentate sunt corecte si complete cu privire la toate faptele relevante, tranzactiile propuse si informatiile suplimentare referitoare la acestea;
(ii) tranzactiile propuse vor fi derulate/implementate in modul descris;
(iii) toate tranzactiile relevante au fost cuprinse in cerere;
(iv) nu exista proceduri de administrare a creantelor fiscale, administrative sau judiciare in curs care au ca obiect tranzactiile propuse;
(v) tranzactiile propuse, contribuabilul solicitant si/sau entitatile implicate nu fac obiectul unei cercetari de natura penala, inclusiv pentru fapte de evaziune fiscala;
(vi) tratamentul fiscal ce face obiectul cererii nu a fost anterior clarificat prin acte administrative, acte administrative fiscale, hotarari judecatoresti, decizii sau orice alte acte emise de institutii nationale sau comunitare;
l) temeiul de drept aplicabil tranzactiilor propuse;
m) interpretarea contribuabilului/platitorului cu privire la reglementarea fiscala aplicabila tranzactiilor propuse, respectiv propunerea privind continutul solutiei fiscale;
n) dovada achitarii taxei de emitere a solutiei fiscale.
2. Contribuabilul/Platitorul care solicita emiterea unei solutii fiscale are obligatia actualizarii si transmiterii informatiilor si declaratiilor prevazute la pct. 1 lit. a), e), h), k) si l) ori de cate ori intervin modificari pe parcursul perioadei de emitere a solutiei fiscale.
3. In cazul in care documentatia cuprinde inscrisuri intr-o limba straina, acestea vor fi insotite de traduceri in limba romana, conform prevederilor art. 8 alin. (2) si (3) din Codul de procedura fiscala.
4. Documentele vor fi organizate pe directoare, subdirectoare si fisiere, in format digital editabil (.PDF, .DOC si/sau .XLS), numerotate si insotite de opis. Documentele vor fi arhivate intr-un singur fisier de tip .ZIP.
5. In cazul in care contribuabilul/platitorul completeaza cererea si/sau documentatia cu date, informatii, clarificari sau documente suplimentare, din proprie initiativa sau la solicitarea organului fiscal competent, acestea vor fi insotite de trimiteri la documentatia initiala, dupa caz.