HOTĂRÂRE
pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 161/2006 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările şi completările ulterioare
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I – Hotărârea Guvernului nr. 161/2006 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 22 februarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Nu au obligaţia de a înfiinţa registru misiunile diplomatice din România, respectiv, ambasadele, reprezentanţele, consulatele generale şi consulatele oficiale”.
2. La articolul 3, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) şi (22), care vor avea următorul cuprins:
„(21) La angajarea fiecărui salariat, menţiunile prevăzute la alin. (2) lit. a) – d) se înregistrează în registru cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză.
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2026
ChatGPT pentru contabili Ghid Practic cu prompturi si aplicatii reale
Calendarul contabilului vesel 2026
(22) Menţiunile prevăzute la alin. (2) lit. e) se înregistrează în registru la data încetării contractului individual de muncă”.
3. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Angajatorii au obligaţia de a transmite registrul la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul sau domiciliul, după caz, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către primul salariat”.
4. La articolul 4, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, (41), care va avea următorul cuprins:
„(41) În cazurile menţionate la art. 3, alineatele (21) şi (22), registrul se transmite la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul angajatorul, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariat, respectiv la data încetării contractului individual de muncă al acestuia”.
5. Articolul 8 alineatul (1) se completează cu două noi litere, literele d) şi e), care vor avea următorul cuprins:
„…………………
d) neînregistrarea contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor anterior începerii activităţii;
e) completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor cu date eronate”.
6. La articolul 8, alineatul (2) se modifică şi se completează şi va avea următorul cuprins:
„(2) Contravenţiile prevăzute la alineatul (1) se sancţionează după cum urmează:
a) cele prevăzute la lit. a) - c) cu amendă de la 2.000 leila 5.000 lei;
b) cea prevăzută la lit. d) cu amendă de 1.500 lei pentru fiecare contract încheiat, fără ca valoarea cumulată a amenzii, determinată de numărul efectiv de contracte, să depăşească cuantumul de 20.000 lei;
c) cea prevăzută la lit. e) cu amendă de la 3.500 lei la 5.000 lei”.
7. La articolul 8, alineatul (4) se abrogă.
Art. II - Hotărârea Guvernului nr. 161/2006 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările şi completările ulterioare şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.






