Reconstituirea documentelor financiar-contabile se efectueaza in conformitate cu prevederile cuprinse in Sectiunea E - "Reconstituirea documentelor financiar-contabile pierdute, sustrase sau distruse" a Normei metodologice de intocmire si utilizare a documentelor financiar-contabile,
aprobate prin O.M.E.F. nr. 3.512/2008.
Potrivit acestora, pentru a putea fi inregistrate in contabilitate, operatiunile economico-financiare trebuie sa fie justificate cu documente originale, intocmite sau reconstituite potrivit prezentelor Norme metodologice.
Orice persoana care constata pierde, sustragerea sau distrugerea unor documente justificative
sau contabile are obligatia sa aduca la cunostinta, in scris, in termen de 24 de ore de la constatare, conducatorului unitatii (administratorului unitatii, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii unitatii respective).
In termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicarii, conducatorul unitatii trebuie sa incheie un proces-verbal, care sa cuprinda:
- datele de identificare a documentului disparut;
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
- numele si prenumele persoanei responsabile cu pastrarea documentului;
- data si imprejurarile in care s-a constatat lipsa documentului respectiv.
Procesul-verbal se semneaza de catre:
- conducatorul unitatii;
- conducatorul compartimentului financiar-contabil al unitatii sau persoana imputernicita
sa indeplineasca aceasta functie;
- persoana responsabila cu pastrarea documentului;
si
- seful ierarhic al persoanei responsabile cu pastrarea documentului, dupa caz.
Cand disparitia documentelor se datoreaza insusi conducatorului unitatii, masurile prevazute de prezentele Norme metodologice se iau de catre ceilalti membri ai consiliului de administratie, dupa caz.
Reconstituirea documentelor se face pe baza unui "dosar de reconstituire", intocmit separat pentru fiecare caz. Dosarul de reconstituire trebuie sa contina toate lucrarile efectuate in legatura cu constatarea si reconstituirea documentului disparut, si anume:
- sesizarea scrisa a persoanei care a constatat disparitia documentului;
- procesul-verbal de constatare a pierderii, sustragerii sau distrugerii;
- dovada sesizarii organelor de urmarire penala sau dovada sanctionarii disciplinare a persoanei vinovate, dupa caz;
- dispozitia scrisa a conducatorului unitatii pentru reconstituirea documentului;
- o copie a documentului reconstituit.
In cazul in care documentul disparut a fost emis de alta unitate, reconstituirea se va face de unitatea emitenta, prin realizarea unei copii de pe documentul existent la unitatea emitenta. in acest caz, unitatea emitenta va trimite unitatii solicitante, in termen de cel mult 10 zile de la primirea cererii, documentul reconstituit.
Documentele reconstituite vor purta in mod obligatoriu si vizibil mentiunea "DUPLICAT",
cu specificarea numarului si datei dispozitiei pe baza careia s-a facut reconstituirea.
Documentele reconstituite conform acestor Norme metodologice constituie baza legala pentru efectuarea inregistrarilor in contabilitate. Nu se pot reconstitui documentele de cheltuieli
nenominale (bonuri, bilete de calatorie nenominale etc.) pierdute, sustrase sau distruse inainte de a fi inregistrate in contabilitate. In acest caz, vinovatii de pierderea, sustragerea sau distrugerea documentelor suporta paguba adusa unitatii, salariatilor sau altor unitati, sumele respective recuperandu-se potrivit prevederilor legale.
Pentru pagubele generate de pierderea, sustragerea sau distrugerea documentelor se stabilesc raspunderi materiale, care cuprind si eventualele cheltuieli ocazionate de reconstituirea documentelor respective.
Gasirea ulterioara a documentelor originale, care au fost reconstituite, poate constitui motiv de revizuire a sanctiunilor aplicate, in conditiile legii. In cazul gasirii ulterioare a originalului, documentul reconstituit se anuleaza pe baza unui proces-verbal si se pastreaza impreuna
cu procesul-verbal in dosarul de reconstituire. Asadar, in vederea inregistrarii platii in contabilitate, societatea trebuie sa solicite furnizorului un duplicat al documentului de plata. Doar in baza documentului reconstituit conform normelor mai sus mentionate se va putea inregistra in contabilitate plata efectuata.