In ce priveste exigibilitatea pentru livrari de bunuri si prestari de servicii, art. 134^2 din Codul fiscal precizează:
(1) Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine:
a) la data emiterii unei facturi, inainte de data la care intervine faptul generator;
b) la data la care se incaseaza avansul, pentru platile in avans efectuate inainte de data la care intervine faptul generator. Avansurile reprezinta plata partiala sau integrala a contravalorii bunurilor si serviciilor, efectuata inainte de data livrarii ori prestarii acestora;
c) la data extragerii numerarului, pentru livrarile de bunuri sau prestarile de servicii realizate prin masini automate de vanzare, de jocuri sau alte masini similare.
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2024
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1) si alin. (2) lit. a), exigibilitatea taxei intervine la data incasarii contravalorii integrale sau partiale a livrarii de bunuri ori a prestarii de servicii, in cazul persoanelor impozabile care opteaza in acest sens, denumite in continuare persoane care aplica sistemul TVA la incasare. Sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la incasare:
a) persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153, care au sediul activitatii economice in Romania conform art. 125^1 alin. (2) lit. a), a caror cifra de afaceri in anul calendaristic precedent nu a depasit plafonul de 2.250.000 lei. Persoana impozabila care in anul precedent nu a aplicat sistemul TVA la incasare, dar a carei cifra de afaceri pentru anul respectiv este inferioara plafonului de 2.250.000 lei, si care opteaza pentru aplicarea sistemului TVA la incasare aplica sistemul TVA la incasare incepand cu prima zi a celei de-a doua perioade fiscale din anul urmator celui in care nu a depasit plafonul, cu conditia ca la data exercitarii optiunii sa nu fi depasit plafonul pentru anul in curs. Cifra de afaceri pentru calculul plafonului de 2.250.000 lei este constituita din valoarea totala a livrarilor de bunuri si a prestarilor de servicii taxabile si/sau scutite de TVA, precum si a operatiunilor rezultate din activitati economice pentru care locul livrarii/prestarii se considera ca fiind in strainatate, conform art. 132 si 133, realizate in cursul anului calendaristic;
b) persoanele impozabile, care au sediul activitatii economice in Romania conform art. 125^1 alin. (2) lit. a), care se inregistreaza in scopuri de TVA conform art. 153 in cursul anului si care opteaza pentru aplicarea sistemului TVA la incasare incepand cu data inregistrarii in scopuri de TVA.
(4) Nu sunt eligibile pentru aplicarea sistemului TVA la incasare:
a) persoanele impozabile care fac parte dintr-un grup fiscal unic conform prevederilor art. 127 alin. (8);
b) persoanele impozabile care nu sunt stabilite in Romania conform art. 125^1 alin. (2) lit. a);
c) persoanele impozabile care in anul precedent au depasit plafonul de 2.250.000 lei prevazut la alin. (3) lit. a);
d) persoanele impozabile care se inregistreaza in scopuri de TVA conform art. 153 in cursul anului si care au depasit plafonul de 2.250.000 lei prevazut la alin. (3) lit. a) in anul precedent sau in anul calendaristic in curs, calculat in functie de operatiunile realizate in perioada in care respectiva persoana a avut un cod valabil de TVA conform art. 153.
(5) Persoana impozabila care opteaza pentru aplicarea sistemului TVA la incasare este obligata sa aplice sistemul respectiv cel putin pana la sfarsitul anului calendaristic in care a optat pentru aplicarea sistemului, cu exceptia situatiei in care in cursul aceluiasi an cifra de afaceri depaseste plafonul de 2.250.000 lei, caz in care sistemul se aplica pana la sfarsitul perioadei fiscale urmatoare celei in care plafonul a fost depasit. Daca in primul an de aplicare a sistemului TVA la incasare persoana impozabila nu depaseste plafonul de 2.250.000 lei, poate aplica sistemul TVA la incasare pana la sfarsitul perioadei fiscale urmatoare celei in care plafonul de 2.250.000 lei, calculat pentru fiecare an calendaristic in parte, a fost depasit pe parcursul unui an calendaristic. Orice persoana impozabila care a optat pentru aplicarea sistemului TVA la incasare si care nu depaseste in cursul unui an plafonul de 2.250.000 lei poate renunta la aplicarea sistemului respectiv oricand in cursul anului, prin depunerea unei notificari la organul fiscal competent intre data de 1 si 25 ale lunii, cu exceptia primului an in care a optat pentru aplicarea sistemului. Radierea persoanei respective din Registrul persoanelor care aplica sistemul TVA la incasare se opereaza de organele fiscale competente incepand cu prima zi a perioadei fiscale urmatoare celei in care a fost depusa notificarea.
(6) Persoanele impozabile care opteaza pentru aplicarea sistemul TVA la incasare aplica sistemul respectiv numai pentru operatiuni pentru care locul livrarii, conform prevederilor art. 132, sau locul prestarii, conform prevederilor art. 133, se considera a fi in Romania, dar nu aplica sistemul respectiv pentru urmatoarele operatiuni care intra sub incidenta regulilor generale privind exigibilitatea TVA:
a) livrarile de bunuri/prestarile de servicii pentru care beneficiarul este persoana obligata la plata taxei conform art. 150 alin. (2) - (6), art. 152^3 alin. (10) sau art. 160;
b) livrarile de bunuri/prestarile de servicii care sunt scutite de TVA;
c) operatiunile supuse regimurilor speciale prevazute la art. 152^1 -152^3 ;
d) livrarile de bunuri/prestarile de servicii pentru care beneficiarul este o persoana afiliata furnizorului/prestatorului potrivit art. 7 alin. (1) pct. 21.
(7) in cazul facturilor emise de persoanele impozabile inainte de intrarea sau iesirea in/din sistemul de TVA la incasare se aplica urmatoarele reguli:
a) in cazul facturilor pentru contravaloarea totala a livrarii de bunuri ori a prestarii de servicii emise inainte de data intrarii in sistemul de TVA la incasare, indiferent daca acestea sunt sau nu incasate, pentru care faptul generator de taxa intervine dupa intrarea in sistemul TVA la incasare, nu se aplica prevederile alin. (3) si (5). in cazul facturilor pentru contravaloarea partiala a livrarii de bunuri sau a prestarii de servicii emise inainte de data intrarii in sistemul de TVA la incasare, care au fost ori nu incasate, pentru care faptul generator de taxa intervine dupa data intrarii persoanei impozabile in sistem, se vor aplica prevederile alin. (3) si (5) pentru diferentele care vor fi facturate dupa data intrarii in sistemul de TVA la incasare al persoanei impozabile;
b) in cazul facturilor pentru contravaloarea totala a livrarii de bunuri sau a prestarii de servicii emise inainte de data iesirii din sistemul de TVA la incasare, indiferent daca acestea sunt ori nu incasate, pentru care faptul generator de taxa intervine dupa iesirea din sistemul TVA la incasare, se continua aplicarea sistemului, respectiv exigibilitatea taxei intervine conform alin. (3) si (5). in cazul facturilor pentru contravaloarea partiala a livrarii de bunuri sau a prestarii de servicii emise inainte de data iesirii din sistemul de TVA la incasare, pentru care faptul generator de taxa intervine dupa data iesirii persoanei impozabile din sistemul TVA la incasare, se vor aplica prevederile alin. (3) si (5) numai pentru taxa aferenta contravalorii partiale a livrarilor/prestarilor facturate inainte de iesirea din sistem a persoanei impozabile.
(8) Pentru determinarea taxei aferente incasarii contravalorii integrale sau partiale a livrarii de bunuri ori a prestarii de servicii, care devine exigibila potrivit prevederilor alin. (3), fiecare incasare totala sau partiala se considera ca include si taxa aferenta aplicandu-se urmatorul mecanism de calcul pentru determinarea sumei taxei, respectiv 24 x 100/124, in cazul cotei standard, si 9 x 100/109 ori 5 x 100/105, in cazul cotelor reduse. Aceleasi prevederi se aplica corespunzator si pentru situatiile prevazute la alin. (5).
(9) in cazul evenimentelor mentionate la art. 138, taxa este exigibila la data la care intervine oricare dintre evenimente, iar regimul de impozitare, cotele aplicabile si cursul de schimb valutar sunt aceleasi ca si ale operatiunii de baza care a generat aceste evenimente.
(10) in situatia livrarilor de bunuri/prestarilor de servicii pentru se aplica sistemul TVA la incasare, in cazul evenimentelor mentionate la art. 138, regimul de impozitare, cotele aplicabile si cursul de schimb valutar sunt aceleasi ca si ale operatiunii de baza care a generat aceste evenimente, dar pentru stabilirea exigibilitatii taxei se aplica urmatoarele prevederi:
a) pentru situatia prevazuta la art. 138 lit. a):
1. in cazul in care operatiunea este anulata total inainte de livrare/prestare, exigibilitatea taxei intervine la data anularii operatiunii, pentru contravaloarea pentru care a intervenit exigibilitatea taxei. Pentru contravaloarea pentru care nu a intervenit exigibilitatea taxei se opereaza anularea taxei neexigibile aferente;
2. in cazul in care operatiunea este anulata partial inainte de livrare/prestare, se opereaza reducerea taxei neexigibile aferente contravalorii pentru care nu a intervenit exigibilitatea taxei, iar in situatia in care cuantumul taxei aferente anularii depaseste taxa neexigibila, pentru diferenta exigibilitatea taxei intervine la data anularii operatiunii;
b) pentru situatia prevazuta la art. 138 lit. b) se aplica corespunzator prevederile lit. a);
c) pentru situatia prevazuta la art. 138 lit. c) se aplica corespunzator prevederile lit. a) pct. 2;
d) pentru situatia prevazuta la art. 138 lit. d) se opereaza anularea taxei neexigibile aferente;
e) pentru situatia prevazuta la art. 138 lit. e) se aplica corespunzator prevederile lit. a).
(11) *** Abrogat.
Sursa: Codul fiscal