Redeventa. Ce este o redeventa potrivit Codului Fiscal si studiu de caz practic

Ce este important sa stiti despre redeventa

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Ce este important sa stiti despre redeventa

Conform Comentariilor la art. 12 privind impunerea redeventelor, din Conventia-Model cu privire la impozitele pe venit si impozitele pe capital, paragraful 2 pct. 8, platile pentru utilizarea sau pentru concesionarea drepturilor de proprietate literara, artistica, tehnica etc. imbraca forma redeventelor, indiferent daca acestea sunt sau nu inregistrate intr-un registru public.

In fiecare Conventie de evitare a dublei impuneri sunt prevazute dispozitii speciale referitoare la aplicarea acestui articol.

Pentru aplicarea prevederilor referitoare la impunerea redeventelor este foarte important de a delimita clar redeventa de prestarea de servicii.
De exemplu, in cazul unei tranzactii care implica transferul de software, incadrarea ca redeventa a sumei care trebuie platita depinde de natura drepturilor transferate. In cazul transferului unui drept partial dintr-un copyright pentru software, suma care trebuie platita este o redeventa daca primitorul dobandeste dreptul de a utiliza acel software, astfel incat lipsa acestui drept constituie o incalcare a copyrightului. Exemple de astfel de tranzactii sunt transferurile de drepturi de a reproduce si a distribui catre public orice software, precum si transferurile de drept de a modifica si a face public orice software, coperte de carti, reviste.

In analiza caracterului unei tranzactii care implica transferul de software nu se tine cont de dreptul de a copia un program exclusiv in scopul de a permite exploatarea efectiva a programului de catre utilizator.

In consecinta, o suma care trebuie platita nu este o redeventa daca singurul drept transferat este un drept limitat de a copia un program, in scopul de a permite utilizatorului sa-l exploateze. Acelasi rezultat se aplica si pentru „drepturi de retea sau site“, in care primitorul obtine dreptul de a face multiple copii ale unui program, exclusiv in scopul de a permite exploatarea programului pe mai multe computere sau in reteaua primitorului.
Suma care trebuie platita pentru folosirea sau dreptul de a folosi ideile sau principiile cu privire la un software, cum ar fi schemele logice, algoritmii sau limbajele de programare, este o redeventa.

In intelesul Normelor metodologice emise in aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, software este orice program sau serie de programe care contine instructiuni pentru un computer, atat pentru operarea computerului (software de operare), cat si pentru indeplinirea altor sarcini (software de aplicatie).

In cazul unei tranzactii care permite unei persoane sa descarce electronic imagini, sunete sau texte, suma care trebuie platita nu este redeventa daca folosirea acestor materiale se limiteaza la drepturile necesare pentru a permite descarcarea, stocarea si exploatarea computerului, retelei sau a altui echipament de stocare, operare sau afisare a utilizatorului. In caz contrar, suma care trebuie platita pentru transferul dreptului de a reproduce si a face public un produs digital este o redeventa.

Tranzactiile ce permit clientului sa descarce electronic produse digitale pot duce la folosirea dreptului de autor de catre client, deoarece un drept de a efectua una sau mai multe copii ale continutului digital este acordat prin contract.
Atunci cand compensatia este esential platita pentru altceva decat pentru folosirea sau pentru dreptul de a folosi drepturile de autor, cum ar fi pentru dobandirea altor tipuri de drepturi contractuale, date sau servicii, si folosirea dreptului de autor
este limitata la drepturile necesare pentru a putea descarca, stoca si opera pe computerul, reteaua sau alte medii de stocare, rulare sau proiectare ale clientului, aceasta folosire a dreptului de autor este redeventa.

Se considera redeventa si plata facuta in scopul acordarii dreptului de folosinta a dreptului de autor asupra unui produs digital ce este descarcat electronic. Aceasta ar fi situatia unei edituri care plateste pentru a obtine dreptul de a reproduce o fotografie protejata de drept de autor pe care o va descarca electronic in scopul includerii ei pe coperta unei carti pe care o editeaza. In aceasta tranzactie, motivatia esentiala a platii este achizitionarea dreptului de a folosi dreptul de autor asupra
produsului digital, adica a dreptului de a reproduce si a distribui fotografia, si nu simpla achizitie a continutului digital.

In cazul unui contract care implica atat folosirea sau dreptul de a folosi orice redeventa, cat si transferul unei alte proprietati sau altui serviciu, suma care trebuie platita conform contractului trebuie sa fie impartita, conform diverselor portiuni de contract, pe baza conditiilor contractului sau pe baza unei impartiri rezonabile, fiecarei portiuni aplicandu-i-se tratamentul  fiscal corespunzator.

Daca totusi o anumita parte din ceea ce urmeaza a se asigura prin contract constituie de departe scopul principal al contractului, cealalta portiune fiind auxiliara, tratamentul aplicat portiunii principale de contract se aplica intregii sume care
trebuie platita conform contractului.

Este considerata redeventa si suma platita in cadrul contractului de know-how, in baza caruia vanzatorul accepta sa impartaseasca cunostintele si experienta sa cumparatorului, astfel incat cumparatorul sa le poata folosi in interesul sau si sa nu le dezvaluie publicului. In acelasi timp, vanzatorul nu joaca niciun rol in aplicarea cunostintelor puse la dispozitie cumparatorului si nu garanteaza rezultatele aplicarii acestora.

Spre deosebire de aceste operatii, platile efectuate ca urmare a unui serviciu post-vanzare, acordarea unei garantii conform prevederilor contractuale, asistenta tehnica acordata (inclusiv opiniile unui tehnician) nu constituie redevente.
In analiza ce se efectueaza asupra fiecarui caz/tranzactie se au in vedere circumstantele specifice fiecarui caz in parte.

Veniturile de natura redeventelor care provin din Romania (considerat statulsursa) sunt exceptate de la plata impozitului aplicat asupra lor daca beneficiarul efectiv al redeventelor este o intreprindere din alt stat membru sau un sediu permanent al unei intreprinderi dintr-un stat membru situat in alt stat membru.
Sediul permanent din Romania este tratat ca platitor al redeventelor doar in masura in care acele plati reprezinta cheltuieli deductibile fiscal ale acestuia.
O intreprindere a unui stat membru este tratata ca fiind primitorul efectiv al redeventelor doar daca primeste aceste sume pentru beneficiul sau propriu, si nu ca un intermediar pentru o alta persoana, cum ar fi un agent, un mandatar sau semnatar autorizat.

Prevederile privind neimpunerea veniturilor de natura redeventelor se aplica numai atunci cand:

- intreprinderea din statul membru are una fin formele de organizare prevazute la art. 263 din Legea nr. 227/2015;
- intreprinderea este considerata ca fiind rezidenta in acel stat membru, conform legislatiei fiscale din acel stat si nu este considerata, in intelesul unei conventii de evitare a dublei impuneri pe venit si pe capital incheiate cu un stat tert, ca fiind rezidenta in scopul impozitarii in afara Comunitatii;
- este supusa unuia dintre impozitele prevazute la art. 258 din Legea nr. 227/2015, fara a fi scutita de impozit;
- intreprinderea care este platitoare sau intreprinderea al carei sediu permanent este considerat platitor al redeventelor este o intreprindere asociata a intreprinderii care este beneficiarul efectiv sau al carei sediu permanent este tratat ca beneficiarul efectiv al acelor redevente, pentru o perioada neintrerupta de cel putin 2 ani.
O intreprindere este asociata a unei alte intreprinderi atunci cand:
(i) prima intreprindere are o participare minima directa de 25% in capitalul celei de-a doua intreprinderi; sau (ii) cea de-a doua intreprindere are o participare minima directa de 25% in capitalul primei intreprinderi; sau
(iii) o intreprindere terta are o participare minima directa de 25% atat in capitalul primei companii, cat si in al celei de-a doua.

Participarile in capitalul social trebuie sa fie detinute numai la intreprinderile rezidente pe teritoriul Comunitatii Europene.

Indeplinirea tuturor conditiilor de mai sus trebuie dovedita la data platii redeventelor printr-o atestare care este valabila pentru o perioada de un an de la data emiterii ei, atestare care este individuala pentru fiecare contract de plata de redeventa si care va contine informatiile respective.
Se poate solicita in plus justificarea legala pentru platile din cadrul contractului, de exemplu se poate solicita contractul de licenta.
Daca indeplinirea cerintelor stabilite in prezentul articol nu poate fi atestata la data platii redeventei, se va aplica retinerea impozitului la sursa.
Daca intreprinderea platitoare a retinut impozitul la sursa asupra venitului ce urma sa fie scutit de impozit, aceasta poate face o solicitare pentru restituirea acestui impozit retinut la sursa printr-o cerere trimisa in termenul legal de prescriptie.
Daca impozitul retinut la sursa nu a fost restituit, intreprinderea primitoare va putea solicita dobanda asupra sumei reprezentand impozitul care trebuie restituit, calculata conform prevederilor Codului de procedura fiscala.

Daca beneficiarul redeventelor este rezident al unui alt stat cu care Romania are ratificat un document de evitare a dublei impuneri si prezinta certificatul de rezidenta fiscala la momentul realizarii veniturilor, i se aplica cota de impunere prevazuta in conventia respectiva.
Daca impozitul aplicat in Romania este mai mic decat cel din statul de rezidenta, se calculeaza cota mai favorabila.
In cazul in care beneficiarul redeventelor nu prezinta certificatul de rezidenta fiscala eliberat de autoritatea competenta din statul respectiv, impozitul datorat se calculeaza prin aplicarea cotei de 16%.

Impozitul pe redevente

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Impozitul pe redevente

Redeventa cuprinde orice suma care trebuie platita, in bani sau in natura, pentru folosirea sau dreptul de a folosi orice proprietate sau drept, chiar daca aceasta se face ca urmare a unui contract legal sau se incalca drepturile legale ale unei persoane.
Redeventele pot fi:

1. Know-how

Definitia know-how-ului se regaseste in Ordonanta Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, modificata si aprobata prin Legea nr. 79/1998. Potrivit art. 1 lit. d) din actul normativ amintit, know-how-ul este ansamblul formulelor, definitiilor tehnice, documentelor, desenelor si modelelor, retelelor, procedeelor si al altor elemente similare, care servesc la fa bricarea si comercializarea unui produs.
Codul fiscal defineste know-how-ul drept „orice informatie cu privire la experienta industriala, comerciala sau stiintifica care este necesara pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent si a carei dezvaluire catre alte persoane nu este permisa fara auto rizatia persoanei care a furnizat aceasta informatie“.

In masura in care provine din experienta, know-how-ul reprezinta ceea ce un producator nu poate sti din simpla examinare a produsului si din simpla cunoastere a programului tehnicii.
Know-how-ul se deosebeste insa de secretul de fabrica.
Legea nr. 11/1991 privind concurenta neloiala, asa cum a fost modificata prin Legea nr. 298/2001, defineste notiunea de secret comercial ca fiind „informatia care dobandeste o valoare comerciala prin faptul ca este secreta, iar detinatorul a luat masuri rezonabile, tinand seama de circumstante, pentru a fi mentinuta in regim secret“.

De asemenea, se prevede ca este contrara uzantelor comerciale cinstite utilizarea in mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul neexecutarii unilaterale a contractului sau utilizarii unor proceduri neloiale, abuzuri de incredere, incitari la delict si achizitionari de secrete comerciale de catre tertii care cunosteau ca respectiva achizitie implica astfel de practici, de natura sa afecteze pozitia comerciantilor concurenti pe piata.

Secretele de fabrica sunt definite ca mijloace de fabricatie avand un caracter industrial si secret, nefiind protejate de lege, cu o noutate relativa, dar exploatate industrial.

In cazul unui secret de fabrica, informatia respectiva trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:

• sa fie tehnica (formula, un procedeu, un desen, un proiect etc.), comerciala (continutul unor negocieri, oferte, contracte, indicatori financiari etc.) sau administrativa (liste cu date de contact ale unor clienti);
• sa fie exploatata industrial si susceptibila de a fi transmisa catre terti;
• sa fie secreta (confidentiala), aceasta conditie fiind indeplinita chiar daca informatia este cunoscuta si folosita de mai multe intreprinderi, atata timp cat acestea pastreaza secretul cu privire la folosirea ei, inclusiv unele fata de altele.

Secretul de fabrica se deosebeste de know-how prin aceea ca:

Manual de politici contabile - Stick USB

Vezi AICI detalii

SAF-T Ghid de raportare corecta

Vezi AICI detalii

Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor

Vezi AICI detalii

– informatia respectiva nu este de natura a conferi un caracter mai competitiv intreprinderii care o detine;

– informatia poate exista in procesul de fabricatie ca formula sau tehnica legata de acest proces.

Know-how-ul poate fi regasit pe tot parcursul procesului industrial, de la selectionarea materiilor prime si materialelor pana la distributia produselor finite.

Know-how-ul se deosebeste si de asistenta tehnica, aceasta din urma constand in acordarea unui sprijin tehnic, cu personalul propriu sau nu, in vederea punerii in functiune a unui obiectiv sau punerea in aplicare a unor tehnici legate de acel obiectiv.

Know-how-ul este un pachet de informatii si cunostinte tehnice, nebrevetate. De cele mai multe ori, prin contractele prin care se transmit drepturile asupra unui brevet se transmit si solutiile tehnice de exploatare optima a obiectului inventiei (know-how-ul rezultat dintr-o experienta dobandita si transmisibila).

Cu toate acestea, exista posibilitatea transmiterii ansamblului de cunostinte tehnice ce alcatuieste know-how-ul si separat, printr-un contract care nu include si drepturi protejate prin brevet.

Pentru a putea stabili cu exactitate intinderea drepturilor si obligatiilor partilor unui contract de know-how este necesara descrierea cu exactitate in cuprinsul contractului sau intr-un document anexat a informatiilor si cunostintelor nebrevetabile sau brevetabile, dar nebrevetate, precum si determinarea produsului sau serviciului la care aceste informatii si cunostinte se aplica, in scopul producerii sau al exploatarii lor.

Contractul de know-how este un contract consensual, generator de drepturi de creanta, cu executare succesiva sau imediata, forma lui fiind cea hotarata de partile care isi exprima acordul de vointa.

Obligatiile furnizorului sunt:

• de a comunica know-how-ul catre beneficiar, fie intr-o forma tangibila, fie intr-o forma intangibila;
• de comunicare a perfectionarilor ulterioare.

Prin contractul de know-how, furnizorul isi poate asuma obligatia de a nu mai comunica si altor persoane know-how-ul care constituie obiectul contractului, astfel incat beneficiarul sa fie singura persoana care sa utilizeze cunostintele ce alcatuiesc know-how-ul respectiv.

Obligatiile utilizatorului sunt:

• plata pretului convenit, care poate fi o suma fixa, o redeventa platita periodic, o suma fixa, urmata de plata periodica a unor redevente;
• pastrarea secretului;
• neconcurenta.

Drept de proprietate intelectuala

Dreptul de proprietate intelectuala reprezinta totalitatea normelor juridice ce reglementeaza raporturile privind protectia creatiei intelectuale in domeniile industrial, stiintific, literar si artistic, precum si semnele distinctive ale activitatii comerciale.

Acest drept are doua trasaturi distinctive:

• titularul sau este singurul indreptatit sa exploateze obiectul dreptului de proprietate intelectuala;
• titularul sau are posibilitatea de a interzice altor persoane orice folosinta a bunului fara incuviintarea sa.

Marca

Marca reprezinta acel semn de reprezentare grafica, utilizat pentru deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele care apartin altor persoane.

Conform Legii nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, cu modificarile si completarile ulterioare, semnele ce pot constitui marci sunt urmatoarele:

• cuvintele, inclusiv numele de persoane,
• desenele,
• literele,
• cifrele,
• elementele figurative,
• formele tridimensionale si, in special, forma ori ambalajul produsului,
• combinatiile de culori etc.

Modul de dobandire a dreptului la marca este, in Romania, sistemul atributiv, care presupune prioritate de inregistrare. Cu alte cuvinte, dreptul la marca apartine acelei persoane care inregistreaza prima un anumit semn distinctiv.

Atentie! Termenul de redeventa nu poate fi desprins de notiunea de proprietate intelectuala, fiind, de fapt, suma datorata unei exploatari a tuturor drepturilor.

Studiu de caz

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Studiu de caz

S-a incheiat un contract de franciza cu o societate din Ungaria.

Se pune intrebarea daca veniturile obtinute din aceasta operatiune sunt de natura redeventelor sau a prestarilor de servicii.

Din punct de vedere fiscal, franciza nu este privita ca un serviciu, ci ca o cedare a dreptului de folosinta asupra unei afaceri. Astfel, conform prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 36 din Legea nr. 227/2015, dar si conform definitiei „redeventei“ din conventiile de evitare a dublei impuneri, platile facute pentru folosirea sau dreptul de folosinta al unei francize constituie redeventa.

Legea nr. 91 din 26 octombrie 1994 a ratificat Conventia dintre Romania si Republica Ungara pentru evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit si pe capital.

La art. 13 din Conventie se prevede ca redeventele provenind dintr-un stat contractant (Romania) si platite unui rezident al celuilalt stat contractant (Ungaria) pot fi impuse in acel celalalt stat contractant (Ungaria).

Totusi, aceste redevente pot fi, de asemenea, impuse in statul contractant din care provin, potrivit legislatiei acelui stat contractant, doar daca primitorul este beneficiarul efectiv al redeventelor, iar impozitul astfel stabilit nu va depasi 10 la suta din suma bruta a redeventelor.

Aceasta inseamna ca, desi in primul paragraf este prevazuta posibilitatea impunerii in Ungaria, in cel de al doilea se da dreptul Romaniei sa impuna redeventele, dar cota nu trebuie sa depaseasca 10% din suma redeventelor brute.

Redeventa bruta inseamna de fapt ca societatea din Ungaria suporta impozitul, si nu cea din Romania. Prevederile acestui tratat se aplica incepand cu data de 1.01.1996.

Si in acest caz se verifica mai intai existenta certificatului de rezidenta fiscala. Daca acesta nu este prezentat, se aplica prevederile art. 224 alin. (4) lit. d), in sensul ca se impoziteaza cu 16%.

Nu se impoziteaza veniturile din redevente primite de o persoana juridica cu sediul in UE daca se prezinta certificatul de rezidenta fiscala, precum si declaratia pe propria raspundere care sa contina conditiile speciale in vederea aplicarii regimului derogatoriu (perioada minima de detinere, conditia de participare minima in capitalul persoanei juridice romane, incadrarea in una dintre formele de organizare prevazute in titlul II sau titlul V, dupa caz, calitatea de platitor de impozit pe profit sau un impozit similar acestuia, fara posibilitatea unei optiuni sau exceptari).

In cazul in care beneficiarul redeventelor prezinta certificatul de rezidenta, dar nu este persoana afiliata societatii din Romania (art. 258 lit. b) se aplica cota de impunere de 10% prevazuta in conventie la art. 13.