In Monitorul Oficial din 28 iulie a fost publicata Legea 225/2015 care scuteste de la plata contributiei de sanatate mai multe categorii de contribuabili persoane fizice.
Conform reglementarilor aduse de noua lege, aceasta scutire vizeaza perioada 01 ianuarie 2012 - 01 februarie 2015.
Astfel, de aceasta scutire beneficiaza cu precadere persoanele care au obtinut venituri in sume mici, pentru care legea a dispus recalcularea bazei impozabile a contributiei la sanatate, la nivelul salariului minim pe economie. Asa cum aminteste si HotNews.ro, iata care sunt categoriile de persoane care beneficiaza de scutire la plata contributiei de sanatate:
- copiii cu varsta de pana la 18 ani si tinerii cu varsta de pana la 26 ani, daca au fost inscrisi in sistemul de invatamant, inclusiv cel universitar, inclusiv pentru o perioada de 3 luni de la terminarea studiilor. Se mentioneaza ca daca in aceeasi perioada de timp acestia au fost si salariati, au desfasurat activitati independente sau au realizat venituri din activitati agricole, pentru acestea se datoreaza contributia la sanatate.
- femeile insarcinate si lauzele daca acestea nu au realizat venituri sau daca veniturile realizate au fost mai mici decat salariul minim pe economie:
- tinerii cu varsta de pana la 26 ani, ce provin din sistemul de protectie al copilului. Nu se anuleaza contributia la sanatate daca aceste persoane au realizat in aceasta perioada venituri salariale, venituri din activitati independente sau venituri din agricultura.
- sotul/sotia sau parintii unei persoane, care nu au realizat venituri proprii si care se aflau in intretinerea unei persoane asigurate;
- persoanele cu handicap, pentru veniturile primite in baza Legii nr. 448/2006, sau pentru venitul ce reprezinta un salariu minim brut pe tara realizat din alte surse;
- bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate, pana la vindecarea respectivei afectiuni;
- mai multe categorii de persoane ce beneficiaza de drepturi stabilite prin legi speciale, cum ar fi veteranii de razboi, persoane persecutate politic, persoane descendente ale celor ce si-au pierdut viata in Revolutie.
Conform noilor prevederi, lista persoanelor fizice ce ar putea sa se regaseasca in aceasta scutire a contributiei la sanatate va fi transmisa de catre Casa de Sanatate catre ANAF.
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2024
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Potrivit HotNews.ro, in cazul in care se remarca situatii in care persoanele fizice nu beneficiaza de anularea din oficiu a platii contributiei, acestea vor solicita de la Casa de Sanatate, un document din care sa rezulte calitatea de asigurat fara plata contributiei.
Nota: Anularea contributiei de sanatate se efectueaza prin depunerea la ANAF de catre persoana fizica a unei cereri la care se anexeaza documentul eliberat de Casa de Sanatate.
De retinut ca in cazul in care au existat persoane din categoria celor ce beneficiaza de scutirea la plata a contributiei conform prezentei legi, iar acestea au facut plata contributiei la asigurarile de sanatate, au dreptul la restituirea sumelor achitate. (procedura efectiva de restituire se realizeaza in baza art. 117 din Codul de procedura fiscala, subliniaza sursa citata).
Prezenta lege intra in vigoare in 3 zile de la publicarea in Monitorul oficial, respectiv in data de 31 iulie 2015.