Discutiile pe tema modificarii Declaratiei 088 continua si in aceasta perioada, in contextul in care cele mai multe cereri de modificare a unor formulare au vizat Declaratia 088.
Comisia de taiat hartii trebuie sa tina cont in aceasta perioada de problemele majore indicate de catre cetateni, contribuabili si oameni de afaceri. Acestia au reclamat astfel procesul anevoios si lipsa de precizari clare in procesul de evaluare pe care il instituie criteriile aferente Declaratiei 088.
Daca pe langa propunerile trimise catre platforma Maisimplu.gov.ro au aparut ulterior si mai multe voci ale unor consultanti fiscali cunoscuti sau experti din domeniu, in ultima vreme au aparut si precizarile autoritatilor fiscale care anunta modificarea formularului 088.
Printre efectele negative aduse de D 088, se numara si cele care se reflecta asupra economiei si bugetului, asa cum explica intr-o analiza recenta, Profit.ro: "o piata a vanzatorilor fara acte de societati cu cod de TVA valid si o crestere a numarului de firme administrate pe hartie de alte persoane".
Potrivit aceleiasi surse, aproximativ 50% dintre firme nu reuseau sa treaca testul ANAF prin care erau nevoite sa ofere Agentiei o cantitate foarte mare de informatii.
"Volumul mare de informatii, relevanta discutabila a acestora, intervalul scurt de depunere a documentelor au produs revolta contribuabililor, care a devenit foarte vizibila odata cu înfiintarea de catre guvern a site-ului maisimplu.gov.ro prin care cetatenii pot trimite reclamatii fata de procedurile administrative greoaie", aminteste sursa.
Un chestionar realizat de Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei arata care sunt principalele probleme identificate de companiile care au raspuns. Redam mai jos cateva exemple redate de Profit.ro:
"- 97% din respondenti au calificat procesul ca dificil
- durata mare de depunere a documentelor si/sau obtinere a codului de TVA
Cartea Verde a Contabilitatii
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2024
SAF-T Ghid de raportare corecta
- nivelul extrem de detaliat si confidential al informatiilor legate de veniturile administratorilor/actionarilor si a documentelor care atesta studiile, planuri de afaceri si efortul/timpul necesar obtinerii acestora
- disproportionalitatea sanctiunii si a implicatiilor create prin anularea codului de TVA a unei societati deja înregistrate în scop de TVA, tinand cont de legislatia europeana în materie de TVA
- documentele trebuie depuse nu doar la obtinerea codului de TVA, ci si la orice modificare de sediu/administrator/actionar
- la orice noua modificare, trebuie redepus un dosar complet, în locul depunerii incrementale a documentelor strict legate de modificarea care a avut loc
- termenul scurt de depunere a documentelor în cazul contribuabililor deja înregistrati".
In conditiile in care se mentine o presiune a mediului de afaceri asupra acestor schimbari imperios necesare, autoritatile fiscale au de dat un raspuns concis in cel mai scurt timp.