Incasarile din TVA in standarde cash, nete de impactul schemelor de compensare, au inregistrat in anul 2015 un nivel de 56,97 mld. lei, respectiv 8% din PIB, fiind semnificativ superioare celor avute in vedere la fundamentarea proiectului de buget, respectiv cu circa 2,3 mld. lei, chiar si in conditiile in care reducerea cotei standard de TVA pentru alimente si servicii de restaurant incepand cu 1 iunie 2015 nu fusese inclusa in bugetul initial.
Acest rezultat apare pe fondul unui avans peste asteptari al bazei macroeconomice relevante (consumul final al gospodariilor populatiei si al IFSLSG24) de 7,3% fata de plusul de 5,3% avut in vedere la elaborarea proiectului de buget pe anul 2015. Mai mult, diferenta dintre nivelul efectiv inregistrat al incasarilor din TVA, ajustat cu impactul estimat al extinderii aplicabilitatii cotei reduse de TVA la alimente si nivelul care ar fi trebuit sa se realizeze potrivit cadrului macroeconomic a fost de 5,7 mld lei, ceea ce indica o crestere semnificativa a eficientei colectarii. Fata de anul precedent, avansul inregistrat de acest agregat bugetar este de 12,3% si, respectiv, de 13% daca excludem impactul schemelor de tip swap.
Alaturi de o imbunatatire a eficientei colectarii, supraperformanta semnificativa a acestei categorii de venituri bugetare poate fi explicata si de inregistrarea unor rambursari mai scazute de TVA in anul 2015 (-1,6 mld. lei, respectiv cu 7,98% sub nivelul din anul 2014), dar si de majorarea investitiilor din fonduri UE in contextul in care anul 2015 a fost ultimul an in care se mai puteau atrage fonduri aferente exercitiului financiar 2007-2013.
Trebuie mentionat si faptul ca, in programul initial aferent anului 2015 schema de compensare "in lant" care urma sa afecteze veniturile din TVA a fost proiectata la 0,9 mld. lei, dar ulterior, cu ocazia celor doua rectificari bugetare aceasta suma a fost majorata la 1,4 mld. lei, insa aceasta modificare nu s-a regasit si la nivelul executiei finale, incasarile din TVA aferente schemei swap insumand doar 0,16 mld. lei.
In ceea ce priveste impactul observabil la nivelul incasarilor din TVA al extinderii sferei de aplicare a cotei reduse de TVA la produsele alimentare si servicii de restaurant, impactul de runda intai pare sa fie in linie cu cel estimat initial (circa 5,5 mld. lei pe an). Astfel, asa cum se poate observa si in Graficul 6, daca in primele 6 luni rata medie anuala de crestere a fluxurilor lunare de TVA colectat se situa la circa 10%, in perioada iulie-decembrie aceasta a scazut la aproximativ 2,97% sugerând un impact lunar al masurii respective de circa 500 mil. lei.
Daca analizam valorile aferente TVA incasat (cele observabile in executia bugetara lunara, acestea fiind egale cu TVA colectat minus TVA rambursat, fiind influentate astfel si de dinamica rambursarilor care poate suferi variatii lunare semnificative), ritmul mediu de crestere din primele 6 luni de peste 18% a cunoscut o incetinire semnificativa de pana la aproximativ 8%, fiind de natura sa conduca la o concluzie similara, respectiv un impact lunar al masurii in cauza de circa 400-500 mil. lei. (p. 46-47/143)
Raportul anual intocmit de Consiliul Fiscal poate fi consultat AICI.
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2024
Manual de politici contabile - Stick USB
Ce NU vrea ANAF sa stii Piruete LEGALE in aspecte fiscale
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Sursa: Consiliul Fiscal