ORDIN nr. 762 din 18 iulie 2007
privind modificarea Instructiunilor pentru stabilirea procedurii privind efectuarea operatiunilor necesare pentru finantarea de la bugetul de stat in cazul indisponibilitatii temporare a contributiei financiare a Comunitatii Europene si in cazul compensarilor efectuate de Comisia Europeana, precum si pentru tratamentul dobanzii acumulate in conturile bancare ale Fondului National in cadrul programelor ISPA, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 296/2007
EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR;
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 2 august 2007;
In temeiul art. 11 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Economiei si Finantelor, avand in vedere:
- prevederile art. 8 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate Romaniei de catre Comunitatea Europeana, precum si a fondurilor de cofinantare aferente acestora, aprobata prin Legea nr. 22/2000, cu modificarile si completarile ulterioare,
- prevederile Memorandumului de intelegere dintre Guvernul Romaniei si Comunitatea Europeana privind utilizarea Fondului National pentru ISPA, semnat la Bucuresti la 20 octombrie 2000, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.328/2000,
- prevederile memorandumurilor de finantare ISPA dintre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana, ministrul economiei si finantelor emite urmatorul ordin:

Manualul Contabilului Incepator - stick USB

Cartea Verde a Contabilitatii

Examen Consultant Fiscal 2025
Instructiunile pentru stabilirea procedurii privind efectuarea operatiunilor necesare pentru finantarea de la bugetul de stat in cazul indisponibilitatii temporare a contributiei financiare a Comunitatii Europene si in cazul compensarilor efectuate de Comisia Europeana, precum si pentru tratamentul dobanzii acumulate in conturile bancare ale Fondului National in cadrul programelor ISPA, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 296/2007, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 199 din 22 martie 2007, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Punctul 2.5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"2.5. Fondul National stabileste si transfera agentiilor de implementare ISPA, in baza unor solicitari exprese ale acestora, sume de la bugetul de stat din fondul de indisponibilitati temporare si in urmatoarele situatii:
a) in cazul in care cererile de fonduri/declaratiile de cheltuieli nu pot fi transmise Comisiei Europene din cauza neindeplinirii conditionalitatilor prevazute in art. 8 din memorandumul de finantare;
b) in cazul in care cererile de fonduri pentru avans nu pot fi transmise Comisiei Europene deoarece valoarea contractelor semnate in cadrul unei masuri nu atinge pragul de 20% din bugetul eligibil alocat respectivei masuri;
c) in cazul in care cererile de fonduri/declaratiile de cheltuieli nu pot fi transmise Comisiei Europene deoarece au fost efectuate numai plati partiale ale avansului catre contractori, valoarea avansului pe contracte fiind mai mare decat valoarea avansului pentru intreaga masura."
2. Punctul 2.7 se abroga.
Autoritatea de Certificare si Plata, Oficiul de Plati si Contractare PHARE, Directia generala a contabilitatii publice si a sistemului de decontari in sectorul public si agentiile de implementare ISPA transporturi vor duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul economiei si finantelor,
Varujan Vosganian
Bucuresti, 18 iulie 2007