Ministerul Finantelor a publicat miercuri un proiect de modificare a Codului de procedura fiscala. Una dintre masurile prevazute este introducerea numarului de identificare digitala pentru persoanele fizice, alternativ CNP-ului.
Astfel, se propune utilizarea de catre persoanele fizice a unui numar de identificare digitala, ca o alternativa la CNP, pentru functionarea corecta a sistemelor digitale care solicita utilizarea CNP-ului persoanelor fizice.
"Orice persoana fizica care detine cod numeric personal poate solicita organului fiscal central alocarea unui numar de identificare digitala, atribuit in scop fiscal, care sa fie utilizat la interactiunea persoanei fizice cu sistemele digitale in care se solicita identificarea sa prin inscrierea codului numeric personal. Sistemele digitale, structura numarului de identificare digitala, precum si procedurile privind solicitarea, atribuirea si anularea acestuia se aproba prin ordin al presedintelui A.N.A.F.
Odata cu solicitarea deschiderii unui cont bancar, a unui cont de plati sau inchirierea unei casete de valori, institutiile de credit, institutiile de plata si institutiile emitente de moneda electronica transmit organului fiscal central solicitarea de atribuire a numarului de identificare fiscala sau, dupa caz, a codului de inregistrare fiscala, pentru persoanele fizice nerezidente sau pentru persoanele juridice care nu detin cod de identificare fiscala. Pe baza datelor transmise, Ministerul Finantelor atribuie numarul de identificare fiscala sau, dupa caz, codul de inregistrare fiscala, inregistreaza fiscal persoana respectiva si comunica institutiei de credit, institutiei de plata sau institutiei emitente de moneda electronica informatia referitoare la inregistrarea fiscala in termen de 5 zile de la data solicitarii atribuirii numarului de identificare fiscala sau, dupa caz, a codului de inregistrare fiscala. Totodata se emite certificatul de inregistrare fiscala, care se pastreaza de catre organul fiscal pana la data ridicarii de catre contribuabil sau imputernicitul acestuia.
In cazul in care solicitarea de atribuire a numarului de identificare fiscala sau, dupa caz, a codului de inregistrare fiscala se realizeaza prin intermediul aplicatiei online a A.N.A.F., numarul de identificare fiscala sau, dupa caz, codul de inregistrare fiscala se comunica institutiei de credit, institutiei de plata sau institutiei emitente de moneda electronica prin aplicatia online spre a fi inregistrat in evidentele informatice ale acesteia.”, se arata in proiectul de OG initiat de MF.
Cum se acorda numarul de identificare fiscala pentru nerezidenti
De asemenea, organul fiscal central poate sa inregistreze fiscal la solicitarea unei institutii de interes public, in scopul indeplinirii atributiilor prevazute de lege, o persoana nerezidenta care nu detine cod de identificare fiscala in sensul art. 82.
O persoana nerezidenta care nu detine cod numeric personal si este subiect intr-un raport juridic fiscal, se inregistreaza fiscal si primeste un numar de identificare fiscala unic pe care il va utiliza pentru indeplinirea obligatiilor fiscale.
In cazul contribuabilului/platitorului nerezident, declaratia de inregistrare fiscala trebuie sa cuprinda si datele de identificare din tara de rezidenta, inclusiv codul de identificare fiscala atribuit de tara de rezidenta a sa.
Ce este identificatorul nefiscal
In relatia cu organul fiscal central, orice persoana sau entitate care nu este subiect intr-un raport juridic fiscal si care are obligatia sau opteaza pentru indeplinirea unor obligatii stabilite de lege, solicita atribuirea unui identificator nefiscal.
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Cererea prin care se solicita atribuirea identificatorului nefiscal cuprinde: datele de identificare a solicitantului, datele de identificare a imputernicitului, precum si informatii privind motivul solicitarii.
Structura identificatorului nefiscal, precum si procedurile privind solicitarea, atribuirea si anularea identificatorului nefiscal se aproba prin ordin al presedintelui A.N.A.F.
Identificatorul nefiscal nu reprezinta cod de identificare fiscala conform titlului IV “Inregistrarea fiscala” din prezenta lege.
Proiectul de OG initiat de MF poate fi consultat AICI >>
Foto: pexels.com