Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal
mail
Taxe si impozite Contabilul.ro | Taxe si impozite | TVA

Cum procedam cu TVA-ul la facturile de reclamatii calitative?

Data actualizarii: 22 Aprilie 2011
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
TVAdecont de TVAcheltuieli nedeductibile

Intrebare: Pentru o factura de reclamatii calitative pentru produsele livrate, factura cu TVA, se inregistreaza pe cheltuieli nedeductibile. TVA-ul se evidentieaza pe 4427 sau se inregistreaza factura cu totul pe cheltuieli si nu se mai plateste TVA la ea pentru ca a fost deja platit TVA-ul la furnizor?
 
Solutie
Se poate intampla ca bunurile livrate sa fie defecte si sa fie returnate de catre cumparatori firmei care are obligatia sa le inlocuiasca sau sa restituie contravaloarea acestora in situatia in care factura a fost deja achitata. In situatia in care un cumparator a returnat bunurile defecte, cumparatorul respectiv devine pentru firma dvs. un furnizor, motiv pentru care bunurile trebuie sa intre din nou in gestiunea firmei dvs. in baza unei note de intrare-receptie.
 
Operatiunea se inregistreaza distinct intr-o gestiune, denumita eventual „bunuri defecte
returnate” prin formula contabila 371 = 401 si concomitent 4426 = 401. Dupa parerea mea, in prima etapa, la intrarea in gestiune bunurilor in cauza, se exercita dreptul de deducere a TVA inscrisa in factura furnizorului, document care trebuie sa urmeze aceleasi reguli privind evidenta contabila si fiscala a oricarei achizitiei de bunuri. Deci, factura respectiva se inregistreaza in jurnalul pentru cumparari, se declara in decontul de TVA si in declaratia semestriala privind achizitia de bunuri de pe teritoriul national.
 
In a doua etapa, se ia decizia privind destinatia bunurilor defecte, decizie care poate consta in alegerea uneia din cele doua posibilitati:
 
1. remedierea defectiunilor si punerea in circuitul economic a bunurilor prin vanzare sau utilizare pentru consum propriu;
 
2. declasarea bunurilor, operatiune care poate fi efectuata in cadrul operatiunii de inventariere anuala, pe baza propunerii comisiei de inventariere desemnata in acest scop de catre conducatorul firmei.
 
Pentru bunurile declasate nu se colecteaza TVA la nivelul sumei deduse initial la momentul returnarii de catre cumparator a bunurilor defecte in situatia in care se respecta cele trei conditii cumulative reglementate prin punctul 6 alin. (9) din Codul fiscal elaborat pentru aplicarea art. 128 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal „bunurile de natura stocurilor degradate calitativ”:
 
1) bunurile nu sunt imputabile;
2) degradarea calitativa a bunurilor se datoreaza unor cauze obiective dovedite cu documente;
3) se face dovada ca s-au distrus bunurile si nu mai intra in circuitul economic.
 
In situatia in care nu sunt respectate aceste conditii, se colecteaza TVA la valoarea bunurilor defecte deoarece operatiunea este considerata asimilata unei livrari de bunuri in baza prevederilor art. 128 alin. (8) lit. b).
 
Inregistrarile contabile care se efectueaza sunt 658 = 371 si concomitent 658=4427, caz in care rulajul debitor al contului 658 este considerat cheltuiala nedeductibila la determinarea profitului impozabil.
 
Daca factura initiala nu a fost achitata de catre cumparator, efectuati inregistrarea 401 = 411, fara a mai fi necesar un proces verbal de compensare daca valoarea bunurilor este sub 10.000 lei. Daca factura initiala a fost achitata de catre cumparator, inclusiv contravaloarea bunurilor defecte, trebuie sa achitati efectiv suma datorata reprezentand contravaloarea bunurilor returnate, efectuand inregistrarea 401 = 5311/5121
 





Articole Similare




Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal"


X