Solutii de criza pentru recuperarea creantelor

In aceasta perioada, problema incasarii sumelor de la clienti tinde sa devina din ce in ce mai acuta, reflectandu-se si in intarzieri la plata salariilor si, implicit, intarzieri la plata impozitelor si contributiilor. Dificultatile sunt binecunoscute si se refera, mai intai, la blocajul financiar resimtit de catre toti operatorii economici.

O alta problema, care insa nu tine de contextul actual, priveste incapacitatea sistemului judiciar de a asigura o rapida finalitate a demersurilor initiate in vederea recuperarii creantelor. Procedurile greoaie in instanta, urmate de costurile si ritmul lent al executorilor judecatoresti, pe fondul cresterii numarului de cazuri, determina necesitatea unor solutii noi de recuperare a creantelor si de diminuare a consecintelor, in cazul in care deja sunt inregistrate si intarzieri la plata obligatiilor fiscale.

O solutie inedita este de a utiliza administratia fiscala in procesul de recuperare a creantelor - in cazul in care exista si obligatii fiscale neachitate. Desigur ca responsabilitatea indeplinirii obligatiilor fiscale revine exclusiv si in totalitate persoanei obligate la plata. Ca urmare a acestei reguli, de la care se deroga doar in cazurile angajarii raspunderii personale a administratorului, asociatului sau altor persoane juridice in conditiile art. 27 si 28 din Codul de procedura fiscala, organele fiscale nu pot fi silite sa intreprinda masuri impotriva unor terti debitori ai persoanei obligate la plata.

Cu toate acestea, in cazul in care nu este efectuata plata la scadenta, organele fiscale, prin intermediul compartimentelor de executare silita, pot initia masurile de executare atat impotriva debitorului, cat si impotriva tertilor, fiind insa libere sa decida asupra oportunitatii vreuneia dintre modalitatile de executare. Aceasta poate fi directa asupra sumelor din casierie, prin poprirea disponibilului din conturile debitorului, prin sechestrarea si valorificarea bunurilor mobile si imobile ale acestuia, dar, fara indoiala, si prin poprirea sumelor datorate de terti, in conditiile art. 149 si 150 din Codul de procedura fiscala.


In mod practic, colaborarea cu organul de executare este permisa si posibila, prezentarea unor
modalitati si surse de stingere a obligatiilor de plata mai putin costisitoare decat executarea silita mobiliara si imobiliara putand fi cu usurinta insusita ca mijloc rapid si eficient de incasare a creantelor fiscale.

In aceste conditii, este posibila initiativa societatii de a informa organul fiscal cu privire la posibilitatea executarii prin poprire asupra sumelor datorate de catre terti. in cadrul acestei proceduri, tertul poprit, sub sanctiunea unei executari silite directe din partea organului fiscal, este obligat sa vireze imediat sumele datorate societatii creditoare, in contul bugetar indicat de organele de executare silita.

In acest sens este necesara nu numai o lista a acestor terti dar, pentru a fi certa calitatea acestora de debitori si apoi posibila executarea silita prin poprire, este necesara prezentarea inscrisurilor din care rezulta obligatia de plata (contracte, comenzi etc.), dar si caracterul exigibil al sumelor.

Aceasta din urma caracteristica nu este obligatorie pentru instituirea popririi deoarece, potrivit
art.149 alin.1 din Codul de procedura fiscala, pot fi poprite si sumele datorate in viitor, nescadente la data cererii adresate organului fiscal. Exigibilitatea creantei detinute fata de debitori va avea relevanta din perspectiva operativitatii masurilor de executare, putand avea un rol suplimentar de persuasiune.

Trebuie avut in vedere si faptul ca, in paralel cu masurile de executare propuse, pot fi luate, concomitent, si alte masuri de executare, direct catre societatea debitoare. Iata deci cum, prin executarea silita prin poprire, societatea debitoare va putea fi determinata sa isi achite sumele datorate - e drept, nu direct in contul societatii creditoare, ci stingand obligatiile fiscale ale acesteia din urma.