Justificarea deducerii TVA tine cont de noi reguli incepand cu 14 martie 2013. ANAF a emis astfel un comunicat in atentia persoanelor impozabile inregistrate in scopuri de TVA in ce priveste justificarea deducerii TVA.
Va reamintim, asadar ca incepand cu data de 14.03.2013 prin H.G. nr. 84/06.03.2013 pentru modificarea si completarea normelor de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in M.O. nr. 136/14.03.2013, se modifica prevederile pct. 46.(3) din normele aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
In concret, pentru achizitiile de bunuri si servicii pe baza de bonuri fiscale emise in conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, deducerea TVA poate fi justificata cu bonurile fiscale care indeplinesc conditiile unei facturi simplificate in conformitate cu prevederile art. 155 alin. (11), (12) si (20) din Codul fiscal daca furnizorul / prestatorul a mentionat pe bonul fiscal cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal codul de inregistrare in scopuri de
TVA al beneficiarului.
Facturile simplificate sunt acele facturi care se emit in oricare dintre urmatoarele situatii:
a) atunci cand valoarea facturilor, inclusiv TVA, nu este mai mare de 100 euro.
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
b) in cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factura.
Facturile emise in sistem simplificat in conditiile prevazute la art. 155 alin. (11) si (12) din Codul fiscal trebuie sa contina cel putin urmatoarele informatii:
a) data emiterii;
b) identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
c) identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;
d) suma taxei colectate sau informatiile necesare pentru calcularea acesteia;
e) in cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factura, o referire specifica si clara la factura initiala si la detaliile specifice care se modifica.
Daca, pentru situatiile de mai jos o persoana impozabila este interesata sa opteze pentru emiterea de facturi simplificate, aceasta trebuie sa prezinte Directiei de legislatie in domeniul TVA din cadrul Ministerului Finantelor Publice motivatia solicitarii emiterii de facturi simplificate conform art. 155 alin. (12) din Codul fiscal. Prin ordin al ministrului finantelor publice, pentru aceste situatii se va aproba ca persoana impozabila respectiva sa inscrie in facturi doar informatiile simplificate, astfel:
a) valoarea facturii, inclusiv TVA, este intre 100 euro si 400 euro.
b) in cazul in care practica administrativa ori comerciala din sectorul de activitate implicat sau conditiile tehnice de emitere a facturilor face/fac ca respectarea tuturor obligatiilor mentionate la art. 155 alin. (19) sau la alin. (22) din Codul fiscal sa fie extrem de dificila.
Sursa: DGFP Arges