Violeta Alexandru, ministrul Muncii si Protectiei Sociale, a prezentat pe Facebook procedura de accesare a sprijinului care inlocuieste somajul tehnic dupa 1 iunie. Este vorba despre decontarea a 41,5% din salariul brut lunar al fiecarui angajat caruia i se reactiveaza contractul de munca suspendat anterior.
Masura a fost introdusa prin OUG 92/2020 (Monitorul Oficial nr. 459 din 29 mai 2020). Timp de trei luni, angajatorii vor primi acest ajutor lunar, insa trebuie sa respecte si o conditie, anume sa pastreze salariatii pana la data de 31.12.2020, exceptand lucratorii sezonieri. Nu se aplica in cazul in care incetarea contractului de munca intervine din motive neimputabile angajatorului.
Angajatorii care inceteaza contractele individuale de munca ale salariatilor anterior termenelor prevazute sunt obligati sa restituie, in totalitate, agentiilor pentru ocuparea fortei de munca sumele incasate pentru fiecare persoana pentru care a incetat raportul de munca anterior termenului mentionat, plus dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei in vigoare la data incetarii contractelor individuale de munca, daca incetarea acestora a avut loc in temeiul art. 55 lit. b), art. 56 alin. (1) lit. d) si e) si art. 65 din Legea nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
"Urmatorul pas concret - sprijin intr-un cuantum de 41,5% din costul salarial pentru cei care au fost in somaj tehnic si revin in activitate. Platile prin rambursare, conform deciziei. Asa fiind decizia, am scurtat termenul ANOFM de evaluare documente si livrare fonduri la 10 zile (maxim). Stiu ca cer din ce in ce mai mult pentru ca trebuie sa se miste lucrurile repede. Va fi la fel, simplu de depus solicitarile, rapiditate in procesarea lor si in livrarea fondurilor pentru angajati. Gestionam ambele masuri, somaj tehnic si 41,5% in aceasta perioada. Masurile sunt simple pentru a se putea implementa rapid.", a scris ministrul Muncii pe Facebook.
PASII pentru accesarea sprijinului de a 41,5% din salariu
Angajatorii trebuie sa urmeze cinci pasi:
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
1: Angajatorul plateste salariile (ex.: 5 iulie)
2. Angajatorul plateste contributiile la stat (pana la 25 iulie)
3. Angajatorul depune la AJOFM documente pentru decont 41.5% din salariu (intre 1 si 25 iulie)
4. Procesare cerere la AJOFM
5. AJOFM deconteaza in maxim 10 zile
"Pregatim noi masuri. Avansam cu fiecare etapa. VA fi bine, pana la urma!", a incheiat Violeta Alexandru postarea.
Foto: Facebook - Violeta Alexandru