Vom analiza mai jos cazul unei societati care nu mai doreste sa fie platitoare de TVA incepand cu luna 12.2013. Societatea indeplineste criteriile privind cifra de afaceri din anul curent si cel precedent.
Societatea a achizitionat in anul 2008 un autoturism cu contract de leasing pe 4 ani pana in 02.2011 cand s-a facut transferul de proprietate. Autoturismul a fost amortizat pe o perioada de 5 ani, in prezent fiind complet amortizat.
Vom stabili astfel daca in conditiile trecerii la regimul de neplatitor de TVA se fac ajustari privind taxa dedusa aferente autoturismului avand in vedere ca nu s-au scurs cei cinci ani de la transferul dreptului de proprietate.
Potrivit art 152 alin(7)- (9) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal:
"(7) Persoana impozabila inregistrata in scopuri de TVA conform art. 153 care in cursul anului calendaristic precedent nu depaseste plafonul de scutire prevazut la alin. (1) poate solicita scoaterea din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153, in vederea aplicarii regimului special de scutire, cu conditia ca la data solicitarii sa nu fi depasit plafonul de scutire pentru anul in curs. Solicitarea se poate depune la organele fiscale competente intre data de 1 si 10 a fiecarei luni urmatoare perioadei fiscale aplicate de persoana impozabila in conformitate cu prevederile art. 156^1. Anularea va fi valabila de la data comunicarii deciziei privind anularea inregistrarii in scopuri de TVA. Organele fiscale competente au obligatia de a solutiona solicitarile de scoatere a persoanelor impozabile din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA cel tarziu pana la finele lunii in care a fost depusa solicitarea. Pana la comunicarea deciziei de anulare a inregistrarii in scopuri de TVA, persoanei impozabile ii revin toate drepturile si obligatiile persoanelor inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153. Persoana impozabila care a solicitat scoaterea din evidenta are obligatia sa depuna ultimul decont de taxa prevazut la art. 156^2, indiferent de perioada fiscala aplicata conform art. 156^1, pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care a fost comunicata decizia de anulare a inregistrarii in scopuri de TVA. In ultimul decont de taxa depus, persoanele impozabile au obligatia sa evidentieze valoarea rezultata ca urmare a efectuarii tuturor ajustarilor de taxa, conform prezentului titlu.
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
SAF-T pentru Contribuabili Mici
(7^1) Daca, ulterior scoaterii din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153, potrivit alin.(7), persoana impozabila realizeaza in cursul unui an calendaristic o cifra de afaceri, determinata conform alin.(2), mai mare sau egala cu plafonul de scutire prevazut la alin.(1), are obligatia sa respecte prevederile prezentului articol si, dupa inregistrarea in scopuri de taxa conform art. 153, are dreptul sa efectueze ajustarile de taxa conform prezentului Titlu. Ajustarile vor fi reflectate in primul decont de taxa depus dupa inregistrarea in scopuri de TVA conform art. 153 a persoanei impozabile sau, dupa caz, intr-un decont ulterior.
(7^2) Persoana impozabila care solicita, conform alin. (7), scoaterea din evidenta persoanelor impozabile inregistrate in scopuri de TVA, conform art. 153, dar are obligatia de a se inregistra in scopuri de taxa, conform art. 153^1, trebuie sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA, conform art. 153^1, concomitent cu solicitarea de scoatere din evidenta persoanelor impozabile inregistrate in scopuri de TVA, conform art. 153. Inregistrarea in scopuri de TVA, conform art. 153^1, va fi valabila incepand cu data anularii inregistrarii in scopuri de TVA conform art. 153. Prevederile prezentului alineat se aplica si in cazul in care persoana impozabila opteaza pentru inregistrarea in scopuri de TVA, conform art. 153^1, concomitent cu solicitarea de scoatere din evidenta persoanelor impozabile inregistrate in scopuri de TVA, conform art. 153.
(8) Persoana impozabila care aplica regimul special de scutire:
a) nu are dreptul la deducerea taxei aferente achizitiilor, in conditiile art. 145 si art. 146;
b) nu are voie sa mentioneze taxa pe factura sau alt document;
(9) Prin norme se stabilesc regulile de inregistrare si ajustarile de efectuat in cazul modificarii regimului de taxa".
La art 149 din Codul fiscal este reglementata ajustarea TVA in cazul bunurilor de capital, astfel:
"(1) In sensul prezentului articol:
a) bunurile de capital reprezinta toate activele corporale fixe, definite la art. 125^1 alin. (1) pct. 3, precum si operatiunile de constructie, transformare sau modernizare a bunurilor imobile, exclusiv reparatiile ori lucrarile de intretinere a acestor active, chiar in conditiile in care astfel de operatiuni sunt realizate de beneficiarul unui contract de inchiriere, leasing sau al oricarui alt contract prin care activele fixe corporale se pun la dispozitia unei alte persoane; nu sunt considerate bunuri de capital activele corporale fixe amortizabile a caror durata normala de utilizare stabilita pentru amortizarea fiscala este mai mica de 5 ani; activele corporale fixe de natura mijloacelor fixe amortizabile care fac obiectul leasingului sunt considerate bunuri de capital la locator/finantator daca limita minima a duratei normale de utilizare este egala sau mai mare de 5 ani;
b) bunurile care fac obiectul inchirierii, leasingului, concesionarii sau oricarei alte metode de punere a acestora la dispozitia unei persoane sunt considerate bunuri de capital apartinand persoanei care le inchiriaza, le da in leasing sau le pune la dispozitia altei persoane;
c) ambalajele care se pot utiliza de mai multe ori nu sunt considerate bunuri de capital;
d) taxa deductibila aferenta bunurilor de capital reprezinta taxa achitata sau datorata, aferenta oricarei operatiuni legate de achizitia, fabricarea, constructia, transformarea sau modernizarea acestor bunuri, exclusiv taxa achitata sau datorata, aferenta repararii ori intretinerii acestor bunuri sau cea aferenta achizitiei pieselor de schimb destinate repararii ori intretinerii bunurilor de capital.
(2) Taxa deductibila aferenta bunurilor de capital, in conditiile in care nu se aplica regulile privind livrarea catre sine sau prestarea catre sine, se ajusteaza, in situatiile prevazute la alin. (4) lit. a) - d):
a) pe o perioada de 5 ani, pentru bunurile de capital achizitionate sau fabricate, altele decat cele prevazute la lit. b);
b) pe o perioada de 20 de ani, pentru constructia sau achizitia unui bun imobil, precum si pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, daca valoarea fiecarei transformari sau modernizari este de cel putin 20% din valoarea totala a bunului imobil astfel transformat sau modernizat".
Avand in vedere faptul ca autoturismul a fost amortizat pe o perioada de 5 ani, se considera bun de capital, ajustarea taxei pe valoarea adaugta efectuandu-se potrivit art 149 din Codul fiscal si a normelor metodologice de aplicare a acestui articol , care la pct 54 din HG 44/2004, prevad urmatoarele:
"(1) Ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor care fac obiectul inchirierii, leasingului, concesionarii sau oricarei alte metode de punere a acestora la dispozitia unei persoane se efectueaza de catre persoana care inchiriaza, da in leasing ori pune la dispozitia altei persoane bunurile respective, cu exceptia situatiei prevazute la alin. (2). Data la care bunul se considera achizitionat din punctul de vedere al taxei pe valoarea adaugata de locatar/utilizator este data la care se face transferul dreptului de proprietate de catre locator/finantator.
Pentru taxa aferenta achizitiei bunurilor de capital care au fost cumparate de locatar/utilizator printr-un contract de leasing, perioada de ajustare incepe la data de 1 ianuarie a anului in care a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, dar ajustarea se efectueaza pentru suma integrala a taxei deductibile aferente bunurilor de capital, inclusiv pentru taxa platita sau datorata inainte de data transferului dreptului de proprietate. In sensul art. 149 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, prin durata normala de functionare se intelege durata normala de utilizare stabilita pentru amortizarea fiscala, in cazul activelor corporale fixe de natura mijloacelor fixe amortizabile conform prevederilor legale in vigoare. Activele corporale fixe de natura mijloacelor fixe amortizabile care fac obiectul leasingului sunt considerate bunuri de capital la locator/finantator daca limita minima a duratei normale de utilizare este egala sau mai mare de 5 ani".
Asadar, perioada de ajustare in cazul autoturismului dumneavoastra este de 5 ani si se calculeaza de la 1 ianuarie a anului in care a avut loc transferul dreptului de proprietate, deci de la 1 ianuarie 2011.
Ajustarea se efectueaza pentru suma integrala a taxei deductibile aferente autoturismului, inclusiv pentru taxa platita inainte de data transferului dreptului de proprietate.
Raspuns oferit de specialistii www.portalcontabilitate.ro