ANAF modifica mai multe aspecte care tin de procedura de primire a cererilor de rambursare a TVA achitate de unele persoane impozabile.
In concret, a fost elaborat Proiectul de Ordin al presedintelui ANAF pentru modificarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 3/2010 pentru aprobarea Procedurii de primire a cererilor de rambursare a TVA achitate de catre persoanele impozabile stabilite in Romania pentru importuri si achizitiilor de bunuri/servicii efectuate in alt stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit dispozitiilor art. 147^2 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu data de 1 ianuarie 2010, persoana impozabila stabilita in Romania poate beneficia de rambursarea TVA achitate pentru importuri si achizitii de bunuri/servicii efectuate in alt stat membru.
Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2013 privind Codul fiscal si reglementarea unor masuri financiar-fiscale, au fost modificate prevederile art. 147^2 alin. (2) din Codul fiscal, in sensul ca s-a eliminat obligativitatea justificarii achitarii taxei aferente importurilor si achizitiilor de bunuri/servicii efectuate in alt stat membru.
Astfel, potrivit noilor prevederi care intra in vigoare in data de 1 ianuarie 2014, persoana impozabila stabilita in Romania poate beneficia de rambursarea TVA aferente importurilor si achizitiilor de bunuri/servicii efectuate in alt stat membru.
Avand in vedere aceasta modificare, este necesara modificarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 3/2010 prin care a fost aprobata Procedura de primire a cererilor de rambursare a TVA achitate de catre persoanele impozabile stabilite in Romania pentru importuri si achizitii de bunuri/servicii efectuate in alt stat membru.
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
SAF-T Ghid de raportare corecta
Achizitii de servicii din afara Romaniei Regim fiscal-contabil
De asemenea, tinand contul de faptul ca, incepand cu data de 1 ianuarie 2014, intra in vigoare noua sigla a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, care se utilizeaza si pe formularele de declaratiii, este necesara modificarea formularelor de "Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adaugata pentru persoanele impozabile stabilite in Romania, depusa potrivit art. 147^2 alin. (2) din Codul fiscal (formular 318) si de "Declaratie de ajustare a pro-ratei, potrivit dispozitiilor art. 147^2 alin. (2) din Codul fiscal si ale pct. 49^1 alin. (8) din normele metodologice (formular 319), prin inserarea noii sigle.