In cazul in care o firma are nevoie de serviciile unor zilieri si apeleaza la ajutorul acestora un termen de peste 25 de zile calendaristice, trebuie sa incheie contract de munca cu ei. Prevederea apare intr-un proiect de ordonanta de urgenta publicat recent pe site-ul MFP, la rubrica “Transparenta decizionala”.
Va redam la jos continutul referitor la modificarile care se pot aduce Legii zilierilor, in cazul in care aceasta este adoptata.
Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 947 din 22 decembrie 2015, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si completeaza dupa cum urmeaza:
1. La Articolul 4 se introduc 3 noi alineate, respectiv alineatele (6), (7) si (8),cu urmatorul cuprins:
"(6) O persoana nu poate presta activitati in regim zilier mai mult de 120 de zile in decursul unui an calendaristic, indiferent de numarul de beneficiari, cu exceptia zilierilor care presteaza activitati in domeniul cresterii animalelor in sistem extensiv prin pasunatul sezonier al ovinelor, bovinelor, cabalinelor, activitati sezoniere in cadrul gradinilor botanice aflate in subordinea universitatilor acreditate, precum si in domeniul viticol, pentru care perioada poate fi de 180 de zile in decursul unui an calendaristic.
(7) Beneficiarul nu poate utiliza o persoana mai mult de 25 de zile calendaristice in mod continuu in activitatile de tip zilier.
(8) Daca activitatea depusa de zilier necesita o perioada mai mare decat cea prevazuta la alin.(7), acesta poate fi utilizat pe baza de contract de munca pe perioada determinata."
2. Alineatul (1) de la Articolul 13 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
" (1) Munca necalificata cu caracter ocazional se poate presta in urmatoarele domenii prevazute in Clasificarea activitatilor din economia nationala, actualizata:
a) agricultura, vanatoare si servicii anexe - diviziunea 01;
b) silvicultura, cu exceptia exploatari forestiere - diviziunea 02;
c) pescuit si acvacultura - diviziunea 03;"
3. La alineatul (1) de la articolul 14, dupa litera h) se introduce o noua litera, respectiv litera j), cu urmatorul cuprins:
"j) nerespectarea de catre zilier a prevederilor art.4, alin.(6) se sanctioneaza cu amenda de la 500 lei la 2.000 lei.”
4. Alineatul (3) al articolului 14 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(3) Contravenientul poate achita pe loc sau in termen de cel mult 15 zile de la data inmanarii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia, jumatate din minimul amenzii prevazute la alin. (1), agentul constatator facand mentiune despre aceasta posibilitate in procesul-verbal."
Contractul individual de munca pe perioada determinata se poate incheia si pe o perioada de minim 1 luna; avand in vedere ca prin lege se stabileste ca munca de tip zilier se desfasoara pentru activitati cu caracter ocazional, utilizare pe o perioada mai lunga de timp(chiar si 90 de zile cum este prevazut in lege) sau desfasurarea de catre lucratorii necalificati a unei astfel de activitati in permanenta la mai multi beneficiari se poate aprecia ca acest comportament reprezinta in fapt o modalitate de reducere a sarcinii fiscale a angajatorilor prin asa zisa " munca la gri", mai este precizat in nota de fundamentare a proiectului.