Si in anul 2023 este aplicabila neimpozitarea si neincluderea in baza de calcul al contributiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/luna, reprezentand venituri din salarii si asimilate salariilor, pentru cresterea voluntara a salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, prevazut in contractul individual de munca.
Reglementarea regimului fiscal derogatoriu are ca scop combaterea consecintelor sociale negative cauzate de cresterea preturilor.
In contextul noului nivel al salariului minim de 3.000 lei din acest an si 4.000 lei in sectorul constructiilor incepand cu data de 1 ianuarie 2023, in cazul salariatilor care desfasoara activitate in baza contractului individual de munca, incadrati cu norma intreaga, la locul unde se afla functia de baza, nu se datoreaza impozit pe venit si nu se cuprinde in baza lunara de calcul al contributiilor sociale obligatorii suma de 200 lei/luna, reprezentand venituri din salarii si asimilate salariilor, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) nivelul salariului de baza brut lunar stabilit potrivit contractului individual de munca, fara a include sporuri si alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata stabilit prin hotarare a Guvernului, in vigoare in luna careia ii sunt aferente veniturile. Conditia aceasta nu se considera a fi indeplinita daca este diminuat nivelul salariului de baza brut lunar stabilit potrivit contractului individual de munca, fara a include sporuri si alte adaosuri;
b) venitul brut realizat din salarii si asimilate salariilor in baza aceluiasi contract individual de munca, pentru aceeasi luna, nu depaseste nivelul de 4.000 lei, inclusiv.
Prevederile de mai sus se aplica in aceleasi conditii si in cazul salariatilor care desfasoara activitate in sectorul agricol si industria alimentara si nu beneficiaza de facilitatile fiscale.
Autor: Vera Constantin, expert contabil.
Detalii oferite in luna ianuarie 2023 pe care le regasiti in Revista Taxe si Impozite Actual. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile + explicatii si raspunsuri amanuntite de la experti.