In cazul restaurantelor, barurilor sau a locatiilor care au un regim similar, consumabilele si cheltuielile de protocol se inregistreaza intr-un regim specific in contabilitate. Astfel, toate aceste produse care pot fi incadrate la categoria consumabilelor vor fi inscrise in monografii in baza unor tratamente fiscale si contabile diferite de cele ale cheltuielilor de protocol.
In ceea ce priveste consumabilele, acestea fiind produse de stricta necesitate aferenta mesei servite de clienti, se considera ca fiind cheltuieli deductibile fiscal la determinarea impozitului pe profit, deoarece sunt efectuate in scopul realizarii de venituri, venituri realizate prin suma achitata de consumator, conform art. 21 alin. (1) din Codul fiscal;
Din punct de vedere contabil, acestea se inregistreaza in evidenta contabila astfel:
- achizitia:
3028 "Alte materiale consumabile" = 401 "Furnizori"
4426 "TVA deductibil" = 401 "Furnizori", consideram ca TVA - ul este deductibil deoarece societatea este inregistrata in scopuri de TVA si va colecta de la clienti valoarea mesei servite cu TVA, astfel sunt aplicabile prevederile de la art. 145 din Codul fiscal, ce stabileste ca este deductibil TVA de la achizitiile efectuate pentru livrari taxabile. La data achizitiei se intocmeste Nota de receptie si constatare de diferente.
- scaderea din gestiune:
6028 "Cheltuieli cu alte materiale consumabile" = 3028 "Alte materiale consumabile" .
SAF-T pentru Contribuabili Mici
Manual de politici contabile - Stick USB
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Cheltuielile de protocol sunt deductibile limitat in procentul de 2%, conform art. 21 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, deductibilitate aplicata asupra diferentei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile si totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decat cheltuielile de protocol si cheltuielile cu impozitul pe profit.
Societatea prezinta in continuare obligatia de determinare a deducerii limitate a TVA de la achizitiile efectuate cu aceste produse, in functie de suma deductibila la determinarea impozitului pe profit, avand in vedere normele metodologice pentru art. 128 alin. (8) lit. f) din Codul fiscal.
In continuare, pentru produse achizitionate de la terti, monografia contabila va urma modelul:
623 "Cheltuieli cu reclama si protocol" = 401 "Furnizori"
4426 "TVA deductibil" = 401 "Furnizori", TVA se deduce limitat.
Pentru produsele din productia proprie, inregistrarea in contabilitate se face astfel:
623 "Cheltuieli cu reclama si protocol" = 345 "Produse finite".