Seful ANAF, Lucian Heius, atrage atentia romanilor sa nu cumpere cozonaci, pasca si prajituri de la persoanele fizice care isi vand produsele online, subliniind ca este ilegal, nefiind autorizate. In plus, el mai precizeaza ca pot reprezenta un pericol pentru sanatate.
“O gospodina care vrea sa vanda prajituri sau cozonaci prin online, nefiind autorizata, este ilegal ce face. Poti sa atentezi la sanatatea oamenilor. Nu este legal si toti consumatorii ar trebui sa cumpere din magazinele organizate”, a spus Lucian Heius la finalul unei conferinte in care a fost lansata campania „ACCEPTA PLATA CU CARDUL”.
Presedintele Fiscului a precizat ca produsele vandute online, fara autorizatie, trebuie evitate de romani fiindca este posibil sa nu respecte minimele conditii de igiena stabilite de legislatia din Romania.
"Nu recomandam romanilor sa cumpere de la persoane fizice care fac reclama pe Facebook si care nu sunt autorizate si nu au laboratoare, bucatarii care sa respecte minimele conditii de igiena stabilite de legislatia din Romania. Ele vand prajituri de casa, dar poate le coc intr-un garaj si le pun apoi in vanzare si, Doamne fereste, te trezesti cu o salmonella sau cu altceva nefiind inregistrat si sa respecte conditiile de igiena”, a explicat el.
Recent, Teodor Alexandru Georgescu, director general Antifrauda in cadrul institutiei, a declarat ca Fiscul va da startul controalelor la persoanele fizice care au vandut produse online si au avut incasari ramburs.
ANAF a inceput sa faca verificari in acest sens in aprilie la persoane fizice care au vandut diverse bunuri prin OLX, actiunea fiind inceputa dupa ce au fost verificate tranzactiile venite de la firmele de curierat, prin intermediul datelor din Declaratia 395.
“O persoana a vandut online de 44 milioane lei si nu a declarat nimic. Mie mi se pare ca omul ala e si un pic sarit de pe fix. Cum sa vinzi atat si sa nu declari nimic? Mi se pare ca sfidezi orice regula de bun simt”, a spus Heius in cadrul conferintei despre platile online.
Totodata, seful ANAF a mai precizat ca vor fi verificati romanii care au vandut de cel putin 500.000 lei.
Cartea Verde a Contabilitatii
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Foto: Unsplash.com