Contribuabilii cu datorii fiscale si anumite obligatii bugetare restante la 31 decembrie 2018 au facilitatea de a scapa de obligatiile accesorii, potrivit OG nr.6/2019. ANAF a anuntat ca de beneficiul oferit de catre Guvern beneficiaza un numar mic de contribuabili pana in prezent, mai exact 38.026 din dintr-un numar de peste 300.000 de potentiali beneficiari.
“Agentia Nationala de Administrare Fiscala continua actiunile de sustinere a contribuabililor in vederea conformarii la plata obligatiilor fiscale si le reaminteste celor care inregistreaza obligatii fiscale principale restante, la data de 31.12.2018, ca pot beneficia, in conditiile reglementate de O.G. nr. 6/2019, de o serie de facilitati fiscale. Una dintre ele este sub forma anularii, in totalitate, a obligatiilor accesorii, sens in care mentionam ca pana la data de 19.11.2019 au depus notificari/cereri de anulare a obligatiilor accesorii un numar de 38.026 contribuabili.”, a anuntat institutia.
Pentru accesarea facilitatii fiscale care consta in anularea obligatiilor accesorii, ANAF reaminteste ca, pana la data de 16.12.2019, inclusiv, trebuie sa fie respectate conditiile impuse de lege, respectiv achitarea obligatiilor bugetare principale cu scadente pana la 31.12.2018, precum si a obligatiilor bugetare principale si accesorii cu termene de plata intre 01.01.2019 si 16.12.2019.
Anularea obligatiilor accesorii nu este conditionata de depunerea notificarii privind intentia de a beneficia de aceasta facilitate fiscala, insa este obligatoriu sa fie depusa, pana la data de 16.12.2019, inclusiv, o cerere in acest sens, la organele fiscale competente. Eficienta accesarii unei astfel de facilitati consta in anularea obligatiile accesorii aferente obligatiilor bugetare principale restante la 31.12.2018, insa conditiile principale implica achitarea voluntara a obligatiilor bugetare principale restante la 31.12.2018, precum si a obligatiilor bugetare principale si accesorii cu termene de plata intre 01.01.2019 si 15.12.2019.
ANAF a publicat recent formularul D2 care are doua functii - cerere/notificare pentru amnistie fiscala 2019.
D2 poate fi folosit atat pentru completarea Cererii de anulare a obligatiilor de plata accesorii, cat si pentru depunerea notificarea privind intentia de a beneficia de anularea obligatiilor de plata accesorii potrivit Ordonantei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilitati fiscale.
ANAF atrage atentia ca, daca nu se respecta aceste reglementari si contribuabilii vizati nu notifica institutia, se vor continua masurile de executare silita asupra tuturor veniturilor si bunurilor detinute de contribuabili pentru recuperarea acestor obligatii.
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Ce NU vrea ANAF sa stii Piruete LEGALE in aspecte fiscale
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
IMPORTANT!
Cererea de anulare a obligatiilor de plata accesorii poate fi depusa si fara a fi necesara deplasarea contribuabilului la organul fiscal compentent, respectiv prin intermediul serviciului ”Spatiul privat virtual”. Administratia fiscala asigura in continuare contribuabilii de intreaga disponibilitate pentru o mai buna informare privind accesarea acestei facilitati fiscale.