Contabilul.ro
Un proiect editorial marca Rentrop&Straton -
Liderul informatiilor specializate din Romania
Contabilul.ro

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"Planul de conturi general"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
Planul de conturi general
mail
Legislatie Contabilul.ro | Legislatie | Legislatie fiscala

Contabilitatea manageriala: Sfaturi practice si studiu de caz pentru calculul costurilor si dezvoltarea afacerii

Data aparitiei: 16 Octombrie 2025
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Contabilitatea manageriala: Sfaturi practice si studiu de caz pentru calculul costurilor si dezvoltarea afacerii
contabilitate managerialacontabilitate de gestiunecalculatia costurilor

In spatele fiecarei afaceri eficiente se afla o intelegere clara a costurilor si resurselor – iar contabilitatea manageriala face acest lucru posibil. Ea transforma cifrele in strategii concrete, prin analiza costurilor, planificarea bugetara, controlul cheltuielilor si evaluarea performantei, oferind claritate si sprijin in atingerea obiectivelor.

Prin intermediul acesteia, conducerea poate identifica zonele cu potential de reducere a cheltuielilor, stabili preturi competitive si lua decizii strategice bazate pe date concrete, contribuind astfel la succesul si sustenabilitatea pe termen lung a companiei.

Importanta calculatiei – intre contabilitate si fiscalitate

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Importanta calculatiei – intre contabilitate si fiscalitate

Pentru evidenta stocurilor in contabilitate, atat Reglementarile contabile nationale – aprobate prin O.M.F.P. nr. 1.802/2014 si O.M.F.P. nr. 1.826/2003 –, cat si IAS 2 „Stocuri” prescriu tratamentul contabil pentru astfel de bunuri.

Ambele reglementari furnizeaza indrumari referitoare la urmatoarele aspecte:

  • determinarea marimilor/valorilor stocurilor cu ocazia intrarii in unitate – in functie de modalitatea de dobandire a acestora;
  • recunoasterea ulterioara a stocurilor drept cheltuiala (cu ocazia iesirii din unitate, oricare ar fi modalitatea);
  • formulele de calcul (modalitatile de determinare) a costurilor, utilizate in procedeul denumit calculatia costurilor bunurilor si serviciilor realizate in unitate.


Tehnica privind calculatia costurilor de productie (denumite si costuri de conversie) este redata atat in Reglementarile contabile nationale, cat si in IAS 2 „Stocuri” si are la baza clasificarea cheltuielilor ce vor trebui incluse in calculatie, in functie de anumite criterii cvasisubiective si cvasiobiective.

Insa, ceea ce este important de retinut, este faptul ca orice calculatie a costurilor se realizeaza extracontabil, prin calcule si formule matematice, utilizand informatiile din contabilitate, care au avut ca fundament de inregistrare fisele tehnologice ale produselor.

Operarea incorecta in contabilitate a costurilor de productie sau, si mai grav lipsa acestora din evidentele contabile, are consecinte cat se poate de grave asupra rezultatului contabil si, implicit, asupra rezultatului fiscal. Impozitul pe profit platit astfel catre bugetul de stat este incorect! Va punem la dispozitie acum Stick-ul Modele editabile pentru Calculatia Costurilor, UNICUL instrument de informare si consultanta specializata pe problemele contabilitatii de gestiune existent pe piata produselor de specialitate.

Rolul calculatiei costurilor este acela de a stabili o marime cat mai exacta a valorii produselor si serviciilor realizate de unitate, pentru inregistrarea lor in contabilitate, astfel incat informatiile si deciziile luate de catre utilizatori pe baza datelor contabile sa fie cat mai aproape de realitatea economico-financiara a unitatii raportoare.

In contabilitate, stocurile produse de unitate se inregistreaza in contrapartida cu un cont de venit (un cont din clasa 7, respectiv contul 711), venit care, de fapt, prin valoarea inclusa in el, are menirea de a contracara, de a contrabalansa – in totalitate sau partial – cheltuielile angajate de unitate pentru producerea bunurilor respective.

Din cheltuielile suportate de unitate, nu toata valoarea acestora se include in costul bunurilor in cauza, ci doar o parte dintre acestea – pe baza unor reguli si principii prestabilite de reglementarile mentionate.

Ca urmare, calculatia costurilor, putem afirma, este o activitate a carei efectuare si mod de realizare sunt impuse legal, avand rolul de a stabili marimea la care bunurile si serviciile sunt reflectate in contabilitate, la intrare si la iesire.

Cum la iesire stocurile se recunosc drept cheltuiala, atunci este lesne de inteles de ce calculatia costurilor are si rol fiscal, contribuind la determinarea rezultatului fiscal pentru stabilirea impozitului pe profit datorat bugetului de stat de catre unitate.

Asadar, calculatia cat mai corecta a stocurilor – impusa unitatilor din punct de vedere contabil si fiscal – poate fi apreciata ca fiind necesara prin prisma celor doua coordonate:

  • cea contabila – pentru evaluarea si inregistrarea in contabilitate a stocurilor produse de unitate;
  • cea fiscala – pentru stabilirea corecta a bazei de impunere.

Top 3 sfaturi privind calculatia costurilor

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Top 3 sfaturi privind calculatia costurilor

1. Organizarea clara a datelor – Inainte de efectuarea calculelor, asigurati-va ca toate cheltuielile sunt clasificate corect si ca informatiile din fisele tehnologice si contabilitate sunt complete si actualizate. Acest lucru reduce erorile si creste acuratetea calculatiei.

2. Alegerea metodei potrivite de calcul – In functie de tipul produselor sau serviciilor, alegeti metoda de evaluare a costurilor cea mai relevanta (FIFO, LIFO, cost mediu ponderat etc.). Alegerea corecta influenteaza atat raportarea contabila, cat si baza fiscala.

3. Revizuirea periodica a costurilor – Costurile unitare pot varia in timp din cauza fluctuatiilor preturilor materiilor prime sau modificarilor proceselor de productie. Este recomandat ca analiza costurilor sa fie revizuita periodic pentru a asigura decizii corecte si actualizate.

Cum determinam costul de productie - Studiu de caz

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Cum determinam costul de productie - Studiu de caz

Intrebare: Care este valoarea legala la care o societate cu activitate de productie trebuie sa evidentieze produsele obtinute din productia proprie? Este corecta evidenta stocurilor de produse fabricate la nivelul costurilor materiilor prime consumate pentru obtinerea acestora? Avem in vedere ca produsele fabricate nu se vand intotdeauna in aceeasi luna (trimestru) in care au fost fabricate.

Raspuns:
Potrivit prevederilor Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 629 din 26 august 2002, persoanele juridice prevazute la art. 1 alin. (1) din lege au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie, inclusiv contabilitatea de gestiune adaptata la specificul activitatii.
 
Potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicata, raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii de gestiune adaptate la specificul activitatii revine administratorului sau altei persoane juridice care are obligatia gestionarii unitatii respective.
 
Calculatia costurilor presupune ansamblul lucrarilor efectuate intr-o forma organizata cu scopul de a obtine informatii privind costul bunurilor, lucrarilor, serviciilor, activitatilor sau altor obiecte de calculatie.
 
Organizarea lucrarilor privind calculatia costurilor depinde de o serie de factori, cum ar fi: marimea unitatii, structura organizatorica a acesteia, tipul si modul de organizare a productiei, tehnologia de fabricatie, gradul de integrare a productiei, caracterul etc.
 
In scopul determinarii costurilor unitare astfel incat bunurile, lucrarile, serviciile sa poata fi evaluate si recunoscute in contabilitatea financiara, iar preturile de vanzare sa poata fi stabilite si verificate, precum si pentru analiza costurilor si a eficientei activitatii, in contabilitatea de gestiune cheltuielile se clasifica in:
- costuri de achizitie;
- costuri de productie;
- costuri de prelucrare;
- cheltuieli ale perioadei.
 
Pentru calculul costurilor bunurilor, lucrarilor, serviciilor si al costurilor perioadei, cheltuielile inregistrate in contabilitatea financiara dupa natura lor se grupeaza in contabilitatea de gestiune astfel:
a) cheltuieli directe;
b) cheltuieli indirecte;
c) cheltuieli de desfacere;
d) cheltuieli generale de administratie.

Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli care se identifica pe un anumit obiect de calculatie (produs, serviciu, lucrare, comanda, faza, activitate, functie, centru etc.) inca din momentul efectuarii lor si ca atare se includ direct in costul obiectelor respective.
 
Cheltuielile directe cuprind: costul de achizitie al materiilor prime si materialelor directe consumate, energia consumata in scopuri tehnologice, manopera directa (salarii, asigurari si protectia sociala etc.), alte cheltuieli directe.
 
Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli care nu se pot identifica si atribui direct pe un anumit obiect de calculatie, ci privesc intreaga productie a unei sectii sau a persoanei juridice in ansamblul ei.

Cheltuielile indirecte cuprind:
 
- regia fixa de productie, formata din cheltuielile indirecte de productie care raman relativ constante indiferent de volumul productiei, cum ar fi: amortizarea utilajelor si echipamentelor, intretinerea sectiilor si utilajelor, precum si cheltuielile cu conducerea si administrarea sectiilor;
 
- regia variabila de productie, care consta in cheltuielile indirecte de productie, care variaza in raport cu volumul productiei, cum ar fi: cheltuielile indirecte cu consumul de materiale si forta de munca.
 
Alocarea regiei fixe asupra costurilor se face pe baza capacitatii normale de productie.
 
Capacitatea normala de productie reprezinta productia estimata a fi obtinuta, in medie, de-a lungul unui anumit numar de perioade, in conditii normale, avand in vedere si pierderea de capacitate rezultata din intretinerea planificata a echipamentului.
 
Regia fixa care se recunoaste ca o cheltuiala a perioadei = regia fixa x (1 - nivelul real al activitatii/nivelul normal al activitatii).
 
Nivelul real al activitatii este reprezentat de productia obtinuta, iar nivelul normal al activitatii este reprezentat de capacitatea normala de productie.
 
Regia nealocata este recunoscuta drept cheltuiala in contul de profit si pierdere in perioada in care a aparut.
 
Atunci cand costurile de productie, de prelucrare nu se pot identifica distinct pentru fiecare produs in parte, acestea se aloca pe baza unor procedee rationale aplicate cu consecventa (procedeul diviziunii simple, procedeul cantitativ, procedeul indicilor de echivalenta, procedeul echivalarii cantitative a produsului secundar cu produsul principal, procedeul deducerii valorii produselor secundare etc.).
 
Calculatia costurilor poate fi efectuata dupa una dintre metodele: metoda costului standard, metoda pe comenzi, metoda pe faze, metoda globala, metoda direct costing sau alte metode adoptate de persoana juridica in functie de modul de organizare a productiei, specificul activitatii, particularitatile procesului tehnologic si de necesitatile proprii.
 
Determinarea costului de productie
 
Datele initiale:
 
1. Productia obtinuta: 1.000 unitati.
 
2. Cheltuieli directe:
 
o Materii prime: 50.000 lei.
o Manopera directa: 20.000 lei.
o Energie consumata: 10.000 lei.
 
3. Cheltuieli indirecte:
 
o Regie fixa (amortizare, salarii indirecte): 15.000 lei.
o Regie variabila (consum materiale auxiliare): 5.000 lei.
 
Element de cost :
 
Materii prime directe 50.000 .......................Cheltuiala directa proportionala cu productia.
Manopera directa 20.000 ............................Cost cu salariile muncitorilor directi.
Energie directa 10.000 ................................Consum energie pentru productie.
Regie fixa 15.000 .........................................Alocare proportionala pe unitate.
Regie variabila 5.000 .....................................Consum materiale auxiliare.
Total cost de productie 100.000 ........................Cost complet per unitate.
 
In concluzie, produsele fabricate trebuie inregistrate la costul complet de productie, nu doar la nivelul costurilor materiilor prime consumate. Inregistrarea exclusiv la costul materiilor prime conduce la subevaluarea stocurilor si la nerespectarea reglementarilor contabile.

Concluzie

Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Concluzie

Aplicarea corecta a principiilor si tehnicilor de contabilitate manageriala permite transformarea datelor contabile in strategii concrete, sustenabile si adaptate obiectivelor afacerii. Aceasta ofera managerilor informatiile necesare pentru luarea deciziilor informate, optimizarea resurselor si cresterea performantei, consolidand astfel baza pentru succesul pe termen lung al organizatiei.

Cum sa evitati AMENZI de pana la 4.000 lei inregistrand corect in contabilitate costurile de productie ale firmei! Comandati acum Modele editabile pentru Calculatia Costurilor! Va ajuta sa rezolvati corect, profesionist o problema de maxima importanta pentru economia firmei dvs.! Evitati sa neglijati acest aspect posibil generator de erori fiscal-contabile si amenzi!






Articole Similare





Atentie, Contabili!

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"Planul de conturi general"


X