Sumele de plata vor fi actualizate la momentul platii cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul National de Statistica.
Pana la sfarsitul anului trecut, drepturile salariale castigate in instanta de bugetari totalizau 7,4 miliarde de lei, astfel ca suma totala care trebuie platita de la buget a ajuns acum la aproape 8 miliarde de lei, adica circa 1,5% din PIB.
Intreaga suma este esalonata la plata pentru perioada 2012-2014. Beneficiarii vor primi in fiecare an cate o treime din drepturile cuvenite.
Peste jumatate din drepturile salariale obtinute de bugetari in instanta reprezinta sume castigate de personalul din unitatile de invatamant preuniversitar de stat.
"Avand in vedere obligatiile asumate de tara noastra prin acordurile negociate cu organismele financiare internationale in privinta tintei de deficit bugetar stabilite pentru acest an, dar si a importantei si volumului obligatiilor financiare concurente ale statului, masura esalonarii platii titlurilor executorii este nu numai urgenta, dar singura in masura a face posibila executarea integrala a titlurilor executorii", se arata in nota de fundamentare a proiectului de ordonanta de urgenta.
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Guvernul s-a angajat in acordul cu FMI ca va reduce deficitul bugetar la 4,4% din PIB in acest an si la sub 3% in 2012. Anul trecut, deficitul bugetar a fost de 6,5% din PIB.