Accidentele de traseu nu vor mai fi considerate accidente de munca, potrivit unui proiect de OUG pregatit de Ministerul Muncii. Documentul propune modificarea si completarea Legii securitatii si sanatatii in munca (SSM).
Proiectul de act normativ are ca scop eliminarea accidentelor de traseu din categoria accidentelor de munca si instituie ca alternativa dovada efectuarii instruirii lucratorilor in format electronic. Astfel, din definitia ”evenimentului” prevazuta la articolul 5 litera f) din Legea nr.319/2006 se elimina referirea la accidentul de traseu, iar articolul 30 alineatul (1) litera g) se abroga.
Pentru prevederea legala referitoare la dovada instruirii in format electronic, dupa alineatul (3) al articolului 21 din Legea securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006, cu modificarile ulterioare, se introduc doua noi alineate, alineatul (4) si alineatul (5).
Legea securitatii si sanatatii in munca nr.319 din 14 iulie 2006, cu modificarile ulterioare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Litera f) a articolului 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„ f) eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vatamari ale organismului, produs in timpul procesului de munca ori in indeplinirea indatoririlor de serviciu, situatia de persoana data disparuta sau accidentul de circulatie, in conditiile in care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum si cazul susceptibil de boala profesionala sau legata de profesiune;”
2. Dupa alineatul (3) al articolului 21 se introduc doua noi alineate, alineatul (4) si (5), cu urmatorul cuprins:
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Examen Consultant Fiscal 2024
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
SAF-T pentru Contribuabili Mici
”(4) Dovada instruirii prevazuta la art.20 poate fi intocmita in format electronic sau pe suport hartie in conformitate cu modalitatea stabilita prin regulamentul intern.
(5) In cazul folosirii variantei in format electronic prevazuta la alin. (4), dovada instruirii trebuie sa fie semnata cu semnatura electronica calificata insotita de marca temporala si emisa de un furnizor de servicii de incredere calificat potrivit Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European si al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronica si serviciile de incredere pentru tranzactiile electronice pe piata interna si de abrogare a Directivei 1999/93/CE si acreditat de catre autoritatea competenta la nivel national.”
3. Litera g) a alineatului (1) a articolului 30 se abroga.
Alte modificari aduse prin acest proiect de OUG vizeaza telemunca si semnatura electronica pe CIM.