Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal
mail
ANAF si MFP Contabilul.ro | ANAF si MFP

ANAF a publicat procedura. Cum se va face medierea intre Fisc si debitor

Data aparitiei: 28 Iunie 2019
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ANAF a publicat procedura. Cum se va face medierea intre Fisc si debitor
mediereobligatii fiscaledebitori

Procedura de mediere intre Agentia Nationala de Administrare Fiscala si debitor se afla in dezbatere publica. Proiectul de ordin a fost publicat pe site-ul oficial al institutiei si prezinta pe pasi mecanismul si documentele necesare.
 

Legea nr. 30/2019 a adus cateva completari esentiale Codului de procedura fiscala. Una dintre acestea vizeaza introducerea unui mecanism de mediere intre organul fiscal central si debitor, in vederea clarificarii obligatiilor inscrise in somatie si stabilirea unei solutii optime de stingere a obligatiilor fiscale restante.

Proiectul de act normativ supus aprobarii, are in vedere structurarea activitatilor ce trebuie intreprinse de organele fiscale centrale din momentul primirii unei notificari din partea contribuabililor prin care acestia isi manifesta intentia ca, impreuna cu organul fiscal, sa clarifice situatia obligatiilor inscrise in somatie si sa stabileasca, de comun acord, solutia optima de stingere a obligatiilor fiscale restante, prin incheierea unui proces verbal in acest sens.

A fost prevazuta posibilitatea debitorului, ca in cazul in care, solicita organizarea intalnirii de mediere pentru clarificarea obligatiilor inscrise in somatie, acesta sa se prezinte la intalnire cu orice documente si informatii pe care le considera relevante in acest sens.

Totodata, in situatia in care medierea a fost solicitata de catre debitor pentru analiza impreuna cu organul fiscal central a situatiei economice si finaciare in scopul identificarii unor solutii optime de stingere a obligatiilor, inclusiv posibilitatea de a beneficia de inlesnirile la plata prevazute de lege, debitorul, in notificarea adresata organului fiscal, va mentiona orice informatii relevante prin care isi justifica situatia sa economica si financiara.

De asemenea, au fost stabiliti pasii premergatori realizarii procedurii propriu-zise de mediere, astfel incat debitorul sa fie instiintat cu privire la data si ora realizarii medierii precum si termenele clare in care se deruleaza actiunea de mediere. Totodata, in cuprinsul proiectului de act normativ, sunt prevazute dispozitii legale potrivit carora debitorul poate stabili, de comun acord cu organul fiscal, o alta data/ora de desfasurare a procedurii de mediere, cu respectarea termenului prevazut de lege pentru desfasurarea medierii, respectiv 10 zile de la data primirii notificarii de catre organul fiscal.

In acest context, procedura pentru aprobarea medierii, precum si a documentelor pe care debitorii le prezinta in vederea sustinerii situatiei economice si financiare, cuprinsa in anexa la proiectul de act normativ este structurata astfel incat sa reglementeze:

a) dispozitii generale aplicabile in procedura de mediere;

b) informatiile relevante privind situatia economica si financiara;

c) descrierea procedurii propriu-zise de mediere, inclusiv termenele in care se deruleaza actiunile.

Pe de alta parte, prin proiectul de act normativ sunt aprobate modelele a trei formulare uzitate in procedura de mediere, respectiv:

a) Notificare privind intentia de mediere;
b) Instiintare privind organizarea medierii;
c) Proces - verbal privind rezultatul medierii.



Procedura de mediere si documentele pe care debitorii le prezinta in vederea sustinerii situatiei economice si financiare

Procedura se aplica debitorilor pentru care a fost demarata procedura de executare silita prin comunicarea somatiei si care, in termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, depun la organele fiscale competente o notificare privind intentia de mediere, al carei model este prevazut in Anexa nr. 2 la ordin.

Pentru debitorii, persoane juridice, care au infiintate sedii secundare inregistrate fiscal, potrivit legii, notificarea prevazuta la alin. (1) se depune de catre debitorul care le-a infiintat, la organul fiscal competent pentru administrarea obligatiilor fiscale datorate de acesta.

 Fac obiectul procedurii de mediere intre organul fiscal si debitor, obligatiile fiscale, amenzile de orice fel, precum si alte creante bugetare, individualizate in somatia pentru care a fost depusa notificarea.

 De la data la care debitorul notifica organului fiscal intentia de mediere, se suspenda procedura de executare silita pentru obligatiile prevazute la alin. (3).
 

Procedura de mediere consta in:

a) clarificarea situatiei obligatiilor prevazute la alin. (3), inscrise in somatie, daca respectivul debitor are obiectii cu privire la acestea;
b) analiza de catre organul fiscal impreuna cu debitorul a situatiei economice si financiare a debitorului in scopul identificarii unor solutii optime de stingere a obligatiilor, inclusiv posibilitatea de a beneficia de inlesnirile la plata prevazute de lege.
 

Documente justificative anexate notificarii privind intentia de mediere

(1) In cazul in care, debitorii notifica organului fiscal intentia de mediere in conditiile prevazute la art. 1 alin. (5) lit. a), acestia se pot prezenta la intalnirea organizata de organul fiscal cu orice documente si informatii relevante pentru clarificarea obligatiilor fiscale inscrise in somatie.

(2) In cazul in care, debitorii notifica organului fiscal intentia de mediere in scopul identificarii unor solutii optime de stingere a obligatiilor, inclusiv posibilitatea de a beneficia de inlesnirile la plata prevazute de lege, in notificare acestia mentioneaza orice informatii relevante privind situatia economica si financiara, cum ar fi justificarea starii de dificultate generata de lipsa temporara de disponibilitati banesti si argumentarea posibilitatii platilor intr-o anumita perioada de timp.
 

Procedura de mediere derulata la nivelul organelor fiscale

(1) In termen de maxim doua zile de la primirea notificarii privind intentia de mediere, organul fiscal instiinteaza debitorul cu privire la organizarea intalnirii in vederea realizarii procedurii de mediere. Data organizarii intalnirii nu trebuie sa depaseasca termenul de 10 zile de la primirea notificarii intentiei de mediere. In cazul in care debitorul este inrolat in Spatiul Privat Virtual, instiintarea privind organizarea intalnirii in vederea realizarii procedurii de mediere se comunica prin aceasta modalitate.

(2) Debitorul are obligatia de a se prezenta la locul, data si ora stabilite prin Instiintarea privind organizarea medierii, al carei model este prevazut in Anexa nr. 3 la ordin, in vederea desfasurarii procedurii de mediere.

(3) In situatia in care, debitorul nu se poate prezenta, din motive temeinic justificate, la data si ora stabilita in instiintare, acesta impreuna cu organul fiscal, pot fixa de comun acord, o alta data si ora de organizare a intalnirii in vederea realizarii procedurii de mediere, cu respectarea termenului de 10 zile de la primirea notificarii intentiei de mediere.

(4) Procedura de mediere se organizeaza de catre organul fiscal , prin asigurarea participarii a doi reprezentanti, respectiv unul din cadrul compartimentului cu atributii in evidenta analitica pe platitori, iar celalalt din cadrul compartimentului cu atributii in executare silita. Ori de cate ori este necesar, la intanirea de mediere pot participa si sefii ierarhic superiori celor doi reprezentanti.

(5) In cadrul intalnirii, se au in vedere cel putin urmatoarele:

a) punerea de acord intre debitor si organul fiscal in legatura cu obligatiile fiscale inscrise in somatie;
b) analiza situatiei economice si financiare pe baza justificarii pusa la dispozitie de catre debitor, precum si a oricaror altor documente sau informatii existente la nivelul organului fiscal;
c) identificarea solutiilor optime de stingere a obligatiilor, inclusiv posibilitatea de a solicita inlesnirile la plata in conditiile prevazute de lege.

(6) Pentru clarificarea situatiei fiscale, organul fiscal are in vedere urmatoarele:

a) fisa pe platitori sau, dupa caz, situatia analitica debite, plati, solduri;
b) existenta sumelor de restituit/rambursat pentru care exista cereri in curs de solutionare;
c) situatia depunerii declaratiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal;
d) situatia obligatiilor bugetare individualizate in titluri executorii emise de alte institutii publice si transmise spre recuperare organului fiscal, dupa caz
e) orice alte documente relevante pentru clarificarea situatiei fiscale.

(7) In cadrul medierii, organul fiscal ii prezinta debitorului situatia fiscala si ii aduce la cunostinta posibilitatea de a solicita inlesnirile la plata prevazute de lege, precum si, dupa caz, prevederile legale referitoare la stingerea obligatiilor fiscale.

(8) In situatia in care debitorul nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru acordarea de inlesniri la plata, acestuia i se aduce la cunostinta obligativitatea de a efectua plata in termen de 15 zile de la data incheierii procesului-verbal privind rezultatul medierii.

(9) In situatia in care, in cadrul medierii, se constata ca debitorul nu poate plati obligatiile inscrise in somatie in termen de 15 zile de la finalizarea medierii, se analizeaza daca acesta indeplineste conditiile pentru acordarea inlesnirilor la plata prevazute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, sau de alte legi speciale.

(10) In situatia in care se constata ca este suspendata executarea silita potrivit prevederilor legale, acest fapt se consemneaza in procesul-verbal privind rezultatul medierii.

(11) Rezultatul medierii, precum si solutiile optime de stingere a obligatiilor se consemneaza intr-un proces-verbal privind rezultatul medierii al carui model este prevazut in Anexa nr. 4 la ordin. Procesul-verbal se intocmeste in doua exemplare, dintre care un exemplar se inmaneaza debitorului, iar un alt exemplar se arhiveaza la organul fiscal.

(12) In cazul in care debitorul nu se prezinta la data si ora stabilita sau nu solicita un alt termen pentru organizarea medierii, organul fiscal consemneaza acest fapt in procesulverbal prevazut la alin. (10), care se comunica debitorului. In acest caz, executarea silita se continua, de indata, dupa intocmirea procesului-verbal.

(13) In situatia in care nu este suspendata executarea silita, potrivit legii, iar ca urmare organizarii medierii, nu se sting obligatiile inscrise in somatie sau nu se solicita inlesnire la plata potrivit legii, masurile de executare silita se continua, de indata, dupa expirarea termenului de 15 zile de la data intocmirii procesului-verbal privind rezultatul medierii.

(14) In cazul in care, dupa primirea notificarii privind intentia de mediere, organul fiscal constata ca exista pericolul ca, debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea, acesta poate dispune instituirea masurilor asiguratorii, cu respectarea conditiilor si procedurilor legale in materie.


Consultati documentele atasate mai jos:

Proiect de ordin  

ANEXA 1 – procedura de mediere

ANEXA 2 – Notificarea privind intentia de mediere

ANEXA 3 – Instiintare privind organizarea medierii

ANEXA 4 – Proces-verbal privind rezultatul medierii

Referatul de aprobare






Articole Similare





Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal"


X