Odata cu intrarea in vigoare a noului Cod fiscal, de la 1 ianuarie 2016, discutam despre indexarea anuala a taxelor si impozitelor, in loc de cea efectuata la trei ani, ca pana in prezent.
In cuprinsul Legii 227/2015 privind Codul fiscal se mentioneaza astfel ca indexarea taxelor si impozitelor locale va fi intocmita de catre consiliile locale:
Indexarea impozitelor si taxelor locale
Art. 491. - (1) in cazul oricarui impozit sau oricarei taxe locale, care consta intr-o anumita suma in lei sau care este stabilita pe baza unei anumite sume in lei, sumele respective se indexeaza anual, pana la data de 30 aprilie, de catre consiliile locale, tinand cont de rata inflatiei pentru anul fiscal anterior, comunicata pe site-urile oficiale ale Ministerului Finantelor Publice si Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice.
(2) Sumele indexate conform alin. (1) se aproba prin hotarare a consiliului local si se aplica in anul fiscal urmator. La nivelul municipiului Bucuresti, aceasta atributie revine Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
In efectuarea indexarii, se va tine cont de rata inflatiei pentru anul fiscal anterior.
Sa vedem insa si ce anume va reglementa, incepand din 2016, majorarea impozitelor si taxelor locale de consiliile locale sau consiliile judetene.
Noul Cod fiscal care nu a intrat inca in vigoare aminteste de noile criterii care se aplica si mentioneaza ca se poate majora impozitul pe teren cu pana la 500%, incepand cu al treilea an, pentru terenul agricol nelucrat 2 ani consecutiv. Iata care sunt noile precizari:
Art. 489. - (1) Autoritatea deliberativa a administratiei publice locale, la propunerea autoritatii executive, poate stabili cote aditionale la impozitele si taxele locale prevazute in prezentul titlu, in functie de urmatoarele criterii: economice, sociale, geografice, precum si de necesitatile bugetare locale, cu exceptia taxelor prevazute la art. 494 alin. (10) lit. b) si c). Abonament PortalContabilitate ro - abonament 12 luni Achizitii de servicii din afara Romaniei Regim fiscal-contabil Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
(2) Cotele aditionale stabilite conform alin. (1) nu pot fi mai mari de 50% fata de nivelurile maxime stabilite in prezentul titlu.
(3) Criteriile prevazute la alin. (1) se hotarasc de catre autoritatea deliberativa a administratiei publice locale.
(4) Pentru terenul agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv, consiliul local poate majora impozitul pe teren cu pana la 500%, incepand cu al treilea an, in conditiile stabilite prin hotarare a consiliului local.
(5) Consiliul local poate majora impozitul pe cladiri si impozitul pe teren cu pana la 500% pentru cladirile si terenurile neingrijite, situate in intravilan.
(6) Criteriile de incadrare in categoria cladirilor si terenurilor prevazute la alin. (5) se adopta prin hotarare a consiliului local.
De asemenea, retinem ca noul Cod fiscal imparte taxele locale si impozitele in urmatoarele opt categorii:
- Impozitul pe cladiri si taxa pe cladiri,
- Impozitul pe teren si taxa pe teren,
- Impozitul pe mijloacele de transport,
- Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizațiilor,
- Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate,
- Impozitul pe spectacole,
- Taxele speciale,
- Alte taxe locale.