Incepand cu data de 1 septembrie 2017, autoritatile si institutiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel putin 50 de angajati, au obligatia de a angaja persoane cu handicap intr-un procent de cel putin 4% din numarul total de angajati iar in situatia in care nu angajeaza persoane cu handicap vor plati lunar catre bugetul de stat o suma reprezentand salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata inmultit cu numarul de locuri de munca in care nu au angajat persoane cu handicap.
Fac exceptie de la aceste prevederi institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala.
Astfel, incepand cu 01 septembrie 2017, prin OUG 60/2017 a fost eliminata posibilitatea persoanelor juridice de a opta pentru achizitionarea de produse sau servicii de la unitatile protejate autorizate iar contributia datorata in cazul neangajarii a fost majorata de la 50% la 100% din salariul de baza minim brut pe tara inmultit cu numarul de locuri de munca in care nu au angajat persoane cu handicap.
Numarul de angajati care se ia in calcul este numarul mediu de angajati din luna. Pentru determinarea numarului mediu de angajati se vor avea in vedere precizarile cuprinse in Instructiunile pentru aplicarea art. 78 din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap aprobate prin OANPH 590/2008.
Potrivit acestor instructiuni se determina numarul mediu lunar de salariati din fiecare luna ca medie aritmetica simpla rezultata din suma efectivelor zilnice de salariati din luna respectiva, inclusiv zilele de repaus saptamanal, zilele de sarbatori legale si alte zile in care, potrivit dispozitiilor legale, nu se lucreaza, impartita la numarul total de zile calendaristice. In efectivele zilnice nu vor fi inclusi salariatii aflati in concediu fara plata, cei aflati in greva, cei detasati la lucru in strainatate si nici cei ale caror contracte individuale de munca sunt suspendate. Pentru fiecare zi de repaus saptamanal sau de sarbatoare legala se vor lua in calcul efectivele de salariati din ziua lucratoare precedenta, cu exceptia persoanelor al caror contract individual de munca a incetat in acea zi.
Salariatii care nu sunt angajati cu norma intreaga vor fi inclusi in numarul mediu proportional cu timpul de lucru prevazut in contractul individual de munca.
Procentul de 4% rezultat conform legii va fi un numar format din doua zecimale.
Suma pentru neangajare persoane cu handicap se declara in Formularul 100 - "Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat". Varsamintele de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neincadrate, conform Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare se declara pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare perioadei de raportare.
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile