Ministerul de Finante Publice a publicat pe site-ul propriu, in data de 27 iunie, un proiect de lege pentru aprobarea contului general anual de executie a bugetului de stat, a contului anual de executie a bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate si a contului general anual al datoriei publice aferente anului 2017.
Contul general anual de executie a bugetului de stat si contul anual de executie a bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2017 au fost intocmite in conformitate cu prevederile art.56 si art.57 din Legea nr.500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, pe baza situatiilor financiare anuale prezentate de ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, respectiv al bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.
Contul general anual de executie a bugetului de stat si contul anual de executie a bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate au fost intocmite in structura bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate prin Legea nr.6//2017 privind bugetul de stat pe anul 2017 si au ca anexe conturile anuale de executie a bugetelor ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, respectiv a bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.
Pe parcursul executiei, evolutia indicatorilor macroeconomici a determinat adaptarea structurii, a nivelului veniturilor si cheltuielilor bugetare la realitatea economica prin elaborarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 63/2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017 si a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.83/2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017.
Executia bugetului de stat s-a asigurat pe structura bugetului aprobat pe anul 2017, respectiv executia veniturilor detaliata pe capitole, subcapitole si paragrafe iar executia cheltuielilor pe parti, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole si aliniate, dupa caz.
Sistemul asigurarilor sociale de sanatate a functionat in baza Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate pe anul 2017 a fost aprobat prin Legea nr. 6/2017 privind bugetul de stat pe anul 2017, modificat prin actele normative de rectificare a bugetului de stat pe anul 2017, mentionate mai sus.
Contul general anual al datoriei publice la data de 31 decembrie 2017 a fost elaborat in conformitate cu art. 58 din Legea finantelor publice nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, pe baza raportarilor primite de la autoritatile administratiei publice si a celor primite de la operatorii economici subimprumutati sau garantati de stat sau de catre autoritati ale administratiei publice locale. Contractarea datoriei publice s-a realizat in conformitate cu Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica, cu modificarile si completarile ulterioare.
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
Veniturile bugetului de stat realizate in anul 2017 au fost in suma de 108.645,4 milioane lei, cu 6.455,7 milioane lei sub prevederile bugetare definitive aprobate.
Cheltuielile bugetului de stat realizate in anul 2017 au fost in suma de 144.418,8 milioane lei, cu 7.134,4 milioane lei sub creditele bugetare definitive aprobate.
Executia bugetului de stat la finele anului 2017 s-a incheiat cu un deficit in suma de 35.773,4 milioane lei.
Veniturile incasate la Bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate in anul 2017 au fost in suma de 28.760,9 milioane lei, cu 683,5 milioane lei sub prevederile bugetare definitive aprobate.
Cheltuielile Bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate in anul 2017 au fost in suma de 29.321,7 milioane lei, cu 122,7 milioane lei sub creditele bugetare definitive aprobate.
Executia Bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate la finele anului 2017 s-a incheiat cu un deficit in suma de 560,8 milioane lei.
Datoria publica a Romaniei la 31 decembrie 2017 a fost in valoare de 368.448,9 milioane lei, din care datoria publica guvernamentala in valoare de 353.015,9 milioane lei si datoria publica locala in valoare de 15.433,0 milioane lei.
Principalele aspecte rezultate din analiza executiei bugetului de stat, a bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate si a contului general anual al datoriei publice sunt prezentate in NOTA anexata la prezenta.
Potrivit prevederilor art. 56, alin. (5) din Legea nr.500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, ,, Contul general anual de executie a bugetului de stat, a bugetului asigurarilor sociale de stat si celelalte conturi anuale de executie se aproba prin lege dupa verificarea acestora de catre Curtea de Conturi’’.
ANALIZA PRINCIPALELOR SURSE DE VENITURI ALE BUGETULUI DE STAT
Impozitul pe profit incasat in suma de 14.691,3 milioane lei, cu 204,7 milioane lei peste nivelul prevederilor bugetare definitive, reprezinta 13,5% in totalul veniturilor incasate si 1,7% din PIB.
Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital de la persoane juridice in suma de 1.421,2 milioane lei, cu 49,3 milioane lei (3,5%) peste nivelul prevederilor bugetare definitive, reprezinta 1,3% din totalul veniturilor incasate si sunt formate in principal din:
- impozit pe venitul microintreprinderilor 1.318,5 milioane lei (92,8% );
- impozit pe dividende datorat de persoane juridice 52,9 milioane lei (3,7%);
- impozit pe veniturile realizate de persoanele juridice nerezidente incasate pana la 31.01.2014, 25,9 milioane lei (1,8%).
Impozitul pe venit in suma de 29.930,2 milioane lei, cu 66,0 milioane lei (0,3%) sub prevederile bugetare definitive, reprezinta 27,5% din totalul veniturilor incasate si 3,5% din PIB, fiind in crestere cu 9,0% fata de anul 2016.
Taxa pe valoarea adaugata in suma de 53.543,7 milioane lei, reprezinta 49,3% din totalul veniturilor incasate si 6,2% din PIB, a inregistrat o crestere de 3,6% comparativ cu anul 2016, in conditiile in care a fost aplicata masura de reducere a cotei standard de TVA de la 20% la 19% incepand cu 1 ianuarie 2017,masura care s-a reflectat in incasari incepand cu luna februarie 2017.
Accize. Veniturile realizate din accize sunt in suma de 25.167,3 milioane lei, reprezentand 23,2% din totalul veniturilor incasate si 2,9% din PIB.
Comparativ cu anul 2016 cand s-au incasat 25.556,2 milioane lei, se constata o scadere de 1,5%.
Taxele pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurarea de activitati in suma de 1.369,6 milioane lei, sunt formate in principal din:
• taxe pentru jocurile de noroc 1.283,7 milioane lei (93,7%);
• taxe si tarife pentru eliberarea de licente si autorizatii de functionare 65,3 milioane lei (4,8%);
• taxe pe activitatea de prospectiune, explorare si exploatare a resurselor minerale 20,7 milioane lei (1,5%);
• taxe pentru prestatiile efectuate si pentru eliberarea autorizatiilor de transport in trafic international 1,2 milioane lei (0,1);
• taxe speciale pentru autoturisme si autovehicule la prima inmatriculare in Romania (se scad) 0,9 milioane lei ((0,1)%);
• taxa de poluare pentru autovehicule de compensat/restituit (se scad) 0,5 milioane lei.
Venituri incadrate in resursele proprii ale bugetului Uniunii Europene in suma de 933,3 milioane lei, reprezentand 0,9% din totalul veniturilor incasate si 0,1% din PIB, sunt formate in principal din taxe vamale in suma de 928,2 milioane lei (99,5% ).
Contributii de asigurari in suma de 1.540,7 milioane lei, reprezinta 1,4% din totalul veniturilor incasate si sunt alcatuite din contributiile angajatorilor 602,3 milioane lei (39,1%) si contributiile asiguratilor 938,4 milioane lei (60,9%). Contributiile de asigurari au inregistrat o evolutie pozitiva fata de aceeasi perioada a anului precedent cu 0,5 mld. lei (+52%), generata de majorarea bazei de impozitare in cazul varsamintelor de la persoane juridice datorate pentru persoane cu handicap neincadrate incepand de la 1 septembrie 2017.
Contributiile angajatorilor in suma de 602,3 milioane lei sunt constituite din varsaminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neincadrate in suma de 599,5 milioane lei (99,5%), respectiv din alte contributii pentru asigurari sociale datorate de angajatori (+restante anii anteriori din contributia agentilor economici pentru persoane cu handicap) in suma de 2,8 milioane lei (0,5)%.
Contributiile asiguratilor in suma de 938,4 milioane lei sunt constituite in principal din alte contributii pentru asigurari sociale datorate de asigurati.
Veniturile din proprietate in suma de 8.849,7 milioane lei, reprezentand 8,1% din totalul veniturilor incasate, sunt formate in principal din venituri din dividende 5.397,8 milioane lei (61,0%) si venituri din concesiuni si inchirieri 1.555,4 milioane lei (17,6%).