Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"CONTROALE e-Factura: TOP 9 recomandari pentru a evita sanctiunile"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
CONTROALE e-Factura: TOP 9 recomandari pentru a evita sanctiunile
mail
Contabilitate Contabilul.ro | Contabilitate | Altele

Au fost publicate normele de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare

Data aparitiei: 11 Ianuarie 2019
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Au fost publicate normele de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare
vouchere de vacantatichete de masamonitorul oficial

Prin H.G. nr. 1045/2018, publicata in M.Of. nr. 24 din 09 ianuarie 2018 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare


Prin Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare a fost unificata legislatia in domeniul biletelor de valoare si a fost introdus un nou tip de bilet de valoare - tichetul cultural. Normele metodologice aprobate prin HG 1045/2018 aduc clarificari privind utilizarea biletelor de valoare, perioada de valabilitate, modalitatea de indexare a valorii nominale, obligatiile angajatorilor, salariatilor, unitatilor emitente si cele ale unitatilor afiliate, printre care se regasesc:


Tichetele de masa
 
Angajatorii nu pot acorda mai mult de un tichet de masa pentru fiecare zi lucratoare din luna pentru care se efectueaza distribuirea/transferul valorii nominale a tichetelor de masa, dupa caz. In acest sens, nu se considera zile lucrate perioadele in care salariatii:

   a) efectueaza concediul de odihna;
   b) beneficiaza de zile libere platite, in cazul unor evenimente familiale deosebite, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv ale Ordonantei Guvernului nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acorda functionarilor publici in anul 2007, aprobata cu modificari prin Legea nr. 232/2007, cu modificarile ulterioare, precum si de zile festive si de sarbatoare legale sau de alte zile libere acordate conform Hotararii Guvernului nr. 250/1992, republicata, cu modificarile ulterioare, si, respectiv, contractelor colective de munca;
   c) potrivit dispozitiilor legale, sunt delegati sau detasati in afara localitatii in care isi au locul permanent de munca si primesc indemnizatie de delegare sau de detasare;
   d) se afla in concediu pentru incapacitate temporara de munca, sunt absenti de la locul de munca ori se afla in alte situatii stabilite de angajator impreuna cu organizatiile sindicale ori, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor.

Nu se acorda tichete de masa personalului care beneficiaza de indemnizatie de hrana potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv de drepturi de hrana in temeiul Ordonantei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrana, in timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

In cazul salariatilor angajati in baza unui contract individual de munca cu timp partial, precum si in cazul cumulului de functii, biletele de valoare, cu exceptia tichetelor cadou si tichetelor culturale, pot fi acordate numai de catre angajatorii unde salariatii in cauza isi au functia de baza, potrivit legii. In cazul in care nu se poate stabili functia de baza, beneficiarul biletelor de valoare alege, in scris, angajatorul care ii va acorda biletele de valoare, avand obligatia de a transmite, in termen de maximum 10 zile lucratoare, si catre ceilalti angajatori optiunea realizata.

In cazul salariatilor a caror durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 8 ore - in regim de tura, numarul de zile pentru care se acorda tichete de masa se determina prin impartirea numarului de ore in care salariatul a fost prezent la lucru la durata normala a timpului de munca de 8 ore. Fractiile rezultate din calcul se considera zi de prezenta la lucru, cu conditia ca totalul zilelor rezultat sa nu depaseasca numarul de zile lucratoare din luna pentru care se acorda tichetele.
 

Tichetele cadou

Angajatorii pot utiliza tichete cadou pentru campanii de marketing, studiul pietei, promovarea pe piete existente sau noi, pentru protocol, pentru cheltuielile de reclama si publicitate, in limita sumelor destinate acoperirii valorii nominale a acestor tichete, prevazute in bugetele proprii, aprobate potrivit legii, in pozitii distincte de cheltuieli.

Tichetele cadou si tichetele culturale pot fi acordate si in afara functiei de baza.
 

Tichetele de cresa

Tichetele de cresa pot fi utilizate de catre angajati numai la cresele sau entitatile asimilate acestora si cu care unitatile emitente au incheiate contracte de prestari de servicii. Prin entitati asimilate se intelege alte unitati de educatie timpurie anteprescolara, publice sau private, organizate in conditiile legii, precum si persoanele care exercita profesia de bona in conditiile Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bona.

Astfel, se include in lista entitatilor asimilitate creselor si persoanele care exercita profesia de bona in conditiile Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bona.
 

Regimul fiscal aplicabil biletelor de valoare

Regimul fiscal aplicabil tichetelor de masa, voucherelor de vacanta, tichetelor cadou, tichetelor de cresa, respectiv tichetelor culturale este, atat pentru beneficiari, cat si pentru angajatori/platitori de venituri, cel prevazut de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

Regimul fiscal aplicabil tichetelor culturale este urmatorul:

 a) pentru angajator reprezinta cheltuieli cu deductibilitate limitata, potrivit prevederilor art. 25 alin. (3) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare;
   b) pentru beneficiar reprezinta avantaje in natura la stabilirea impozitului pe venit, conform art. 76 alin. (3) din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare.


Valabilitatea biletelor de valoare

Biletul de valoare, cu exceptia tichetului de masa, este valabil un an de la data emiterii pe suport hartie, respectiv de la data alimentarii pentru biletul emis pe suport electronic, fara a se intelege ca aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.

Tichetul de masa este valabil in anul calendaristic in care a fost emis, cu exceptia tichetului emis in perioada 1 noiembrie - 31 decembrie, care poate fi utilizat pana la data de 31 decembrie a anului urmator.
 

Evidenta biletelor de valoare

Angajatorii sunt obligati sa organizeze o evidenta proprie, potrivit formularelor prevazute ca model in anexele nr. 1-6 la normele metodologice, astfel:

    1. Pentru biletele de valoare pe suport hartie cu ajutorul formularelor

    • SITUATIA CENTRALIZATOARE a biletelor de valoare pe suport hartie achizitionate, utilizate si returnate de catre angajatori in luna . . . . . . . . . . anul . . . . . . . . . .
    • SITUATIA ANALITICA a biletelor de valoare pe suport hartie distribuite salariatilor de catre angajatori in luna . . . . . . . . . . anul . . . . . . . . . .. Evidenta se tine separat pentru fiecare tip de bilet de valoare.
    • SITUATIA ANALITICA a biletelor de valoare pe suport hartie returnate de salariati angajatorilor in luna . . . . . . . . . . anul . . . . . . . . . . Evidenta se tine separat de angajatori pentru fiecare tip de bilet de valoare

    2. Pentru biletele de valoare pe suport electronic cu ajutorul formularelor:

    • SITUATIA CENTRALIZATOARE a biletelor de valoare pe suport electronic achizitionate, utilizate si returnate de catre angajatori in luna . . . . . . . . . . anul . . . . . . . . . .
    • SITUATIA ANALITICA a biletelor de valoare pe suport electronic transferate salariatilor de catre angajatori in luna . . . . . . . . . . anul . . . . . . . . . . Evidenta se tine separat pentru fiecare tip de bilet de valoare.
    • SITUATIA ANALITICA a biletelor de valoare pe suport electronic returnate de salariati angajatorilor in luna . . . . . . . . . . anul . . . . . . . . . . Evidenta se tine separat pentru fiecare tip de bilet de valoare

 

Până la data de 1 ianuarie 2021, aceste norme nu se aplica voucherelor de vacanta intrucat, conform modificarilor aduse prin OUG nr. 107/2018  pana la data de 1 ianuarie 2021 prevederile Legii 165/2018 nu se aplica voucherelor de vacanta.






Articole Similare





Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"CONTROALE e-Factura: TOP 9 recomandari pentru a evita sanctiunile"


X