Declaratia 399 este o declaratie speciala de TVA prin care persoanele impozabile care presteaza servicii electronice catre persoane neimpozabile, pot sa declare TVA datorata pentru serviciile respective.
Va reamintim ca prin Legea nr. 60/2019 publicata in Monitorul Oficial nr. 296 din data de 17.04.2019 au fost aduse modificari regimului TVA aplicabil serviciilor de telecomunicatii, de radiodifuziune si televiziune si serviciilor furnizate pe cale electronica, prestate catre persoane neimpozabile.
Asadar, s-au modificat regulile de stabilire a locului prestarii, din punct de vedere al taxei pe valoare adaugata, pentru serviciile electronice, de telecomunicatii, televiziune si radiodifuziune, efectuate catre persoane neimpozabile din alte state membre U.E., sub plafonul de 10.000 euro/46.337 lei. Mai multe informatii AICI.
Ce trebuie sa stii despre declaratia 399?
- Factura se intocmeste cu cota de TVA datorata statului membru de consum;
- Prestatorul va depune prin mijloace electronice declaratia speciala de TVA al carei model este prevazut in Regulamentul de punere in aplicare (UE) nr. 815/2012;
- Semnarea declaratiei speciale de TVA se face utilizand certificatul digital calificat;
- Declaratia speciala de TVA se intocmeste in euro. In cazul in care prestarile de servicii se platesc in alte monede, la completarea declaratiei, se va folosi rata de schimb in vigoare in ultima zi a perioadei fiscale de raportare. Ratele de schimb utilizate sunt cele publicate de Banca Centrala Europeana pentru ziua respectiva sau cele din ziua urmatoare, daca nu sunt publicate in acea zi.
Observatie: Sumele se inscriu cu valoarea exacta, fara a se rotunji in plus sau in minus la cel mai apropiat numar intreg.
- Termenul de depunere a declaratiei speciale de TVA: 20 de zile de la sfarsitul fiecarui trimestru calendaristic, indiferent daca au fost sau nu prestate servicii electronice in perioada fiscala de raportare.
- Termenul de plata a TVA: prestatorul trebuie sa achite suma totala a taxei datorate in statele membre de consum intr-un cont special, in euro, indicat de organul fiscal, pana la data la care are obligatia depunerii declaratiei speciale.
Declaratia Unica 2024 Impozit pe venit Contributii CAS si CASS
Cartea verde a contabilitatii - REDUCERE 40
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2024
- Declaratia 399 speciala de TVA trebuie sa contina urmatoarele informatii:
a) codul de inregistrare in scopuri de TVA conform articolului 316;
b) valoarea totala, exclusiv TVA, a prestarilor de servicii electronice, efectuate in cursul perioadei fiscale de raportare (trimestru), cotele TVA aplicabile si valoarea corespunzatoare a TVA datorata fiecarui stat membru de consum in care TVA este exigibila;
c) valoarea totala a TVA datorate in statele membre de consum.
Observatie: Daca persoana impozabila detine unul sau mai multe sedii fixe, in alte state membre, de la care sunt prestate servicii, declaratia speciala de TVA contine, pe langa informatiile mentionate mai sus si valoarea totala a prestarilor de servicii electronice, care fac obiectul acestui regim special, calculata pentru fiecare stat membru in care persoana detine un sediu fix, cu precizarea numarului individual de identificare in scopuri de TVA sau a codului de inregistrare fiscala al sediului respectiv, si defalcata pe fiecare stat membru de consum.
Modificarea informatiilor inscrise eronat intr-o declaratie speciala se face prin completarea si transmiterea unei declaratii rectificative, in termen de 3 ani de la data la care trebuia depusa declaratia initiala. Se completeaza cate o declaratie rectificativa pentru fiecare perioada de raportare pentru care se opereaza rectificari.
Sursa: AJFP Brasov