Ca urmare a discutiilor din ultimele saptamani, pentru prima oara cheltuiala cu TVA de plata este eligibila pentru a fi platita prin granturile acordate prin Masura 1 si Masura 2 (OUG 130/2020), anunta Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului.
Astfel, in privinta datoriei de TVA, soldul de taxa pe valoarea adaugata (din decontul de TVA) reprezinta creanta fiscala datorata bugetului de stat. Legat de acest aspect, institutia subliniaza sa nu se interpreteze eligibilitatea TVA-ului ca referire la TVA-ul aferent facturilor de achizitie. Este vorba strict de TVA-ul de plata rezultat din decontul de TVA (declaratia 300).
Beneficiarii pot utiliza microgranturile si granturile pentru capital de lucru pentru stingerea oricaror obligatii fiscale declarate de beneficiar sau stabilite de organele fiscale prin declaratiile fiscale sau prin deciziile de impunere emise de organele de control, precum si pentru stingerea amenzilor de orice fel si a altor creante bugetare inscrise in titluri executorii emise spre recuperare de ANAF, care se fac venituri la bugetul statului.
De asemenea, nu se face distinctie in functie de forma de organizare a beneficiarilor. Prin urmare, toate categoriile de beneficiari, inclusiv PFA, ONG, CMI etc. pot folosi banii primiti pentru achitarea datoriilor la bugetul de stat, mai precizeaza Ministerul Economiei.
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2024
Manual de politici contabile - Stick USB
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
"Practic daca o firma primeste bani pe masurile 1 sau 2, poate sa plateasca inclusiv TVA. Au existat numeroase discutii cu toate ministerele relevante si am reusit sa includem clar si aceasta categorie.", a explicat Claudiu Nasui, ministrul Economiei.