Multumim Revistei de Fiscalitate
cons. jur. Daniela Stefan
Detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale
Regimul aplicabil salariatilor detasati in cadrul prestarii de servicii transnationale este stabilit prin Legea nr. 344/2006, care transpune in legislatia nationala Directiva Parlamentului European si a Consiliului 96/71/CE din 16 decembrie 1996 privind detasarea lucratorilor in cadrul prestarii de servicii, conform art. 293 din Codul muncii.
Prevederile acestei legi se aplica intreprinderilor stabilite intr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, care, in cadrul prestarii de servicii transnationale, detaseaza pe teritoriul Romaniei salariati cu care au stabilite raporturi de munca. Asadar, Legea nr. 344/2006 nu este aplicabila angajatorilor persoane fizice, acestia neavand calitatea de intreprindere.
Prin salariat detasat se intelege salariatul care in mod normal lucreaza intr-un alt stat decat Romania, dar pentru o perioada de timp limitata isi desfasoara activitatea in Romania (art. 3 din Legea nr. 344/2006).
Procedura specifica privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale pe teritoriul Romaniei este reglementata de Hotararea Guvernului nr. 104/2007. Dispozitiile Legii nr. 344/2006 se aplica in masura in care intreprinderile stabilite intr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European adopta una dintre urmatoarele masuri cu caracter transnational:
Ce NU vrea ANAF sa stii Piruete LEGALE in aspecte fiscale
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
Manual de politici contabile - Stick USB
Documentele care atesta detasarea cetatenilor straini pe teritoriul Romaniei trebuie sa contina inclusiv lista nominala a salariatilor detasati (art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 104/2007). Unitatea/intreprinderea situata pe teritoriul Romaniei are obligatia de a detine aceste documente pe toata perioada in care utilizeaza salariati straini detasati si de a le pune la dispozitia inspectorilor de munca ori de cate ori sunt solicitate;
Detasarea salariatului strain in aceste conditii se face pe baza contractului de punere la dispozitie incheiat in forma scrisa intre intreprinderea de munca temporara sau agentia de plasare straina si intreprinderea utilizatoare a salariatului strain situata pe teritoriul Romaniei (art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 104/2007).
Intreprinderea utilizatoare a salariatului strain are obligatia de a prezenta inspectorilor de munca, la cerere, contractul de punere la dispozitie incheiat cu intreprinderea de munca temporara sau cu agentia de plasare straina.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 344/2006, notiunea de salariat este cea reglementata in legislatia romana6. In contextul art. 6 din Legea nr. 344/2006, indiferent de legea aplicabila raportului de munca, salariatii detasati pe teritoriul Romaniei in cadrul prestarii de servicii transnat ionale beneficiaza de conditiile de munca stabilite prin legea romana si/sau prin contractul colectiv de munca la nivel national si de ramura, cu privire la:
a) durata maxima a timpului de munca si durata minima a repausului periodic;
b) durata minima a concediilor anuale platite;
c) salariul minim, inclusiv compensarea sau plata muncii suplimentare;
d) conditiile de punere la dispozitie a salariatilor, in special de catre intreprinderile de munca temporara;
e) sanatatea si securitatea in munca;
f) masurile de protectie aplicabile conditiilor de munca pentru femeile insarcinate sau pentru cele care au nascut recent, precum si pentru copii si tineri;
g) egalitatea de tratament dintre barbati si femei, precum si alte dispozitii in materie de nediscriminare.
Art. 8 alin. (1) din aceeasi lege instituie o exceptie partiala, in sensul ca prevederile art. 6 lit. b) (durata minima a concediilor anuale platite) si lit. c) (salariul minim, inclusiv compensarea sau plata muncii suplimentare) nu se aplica7
in cazul lucrarilor de montaj initial si/sau de prima instalare a unui bun, lucrari care fac parte integranta dintr-un contract de furnizare de bunuri si sunt necesare pentru punerea in functiune a bunului furnizat, fiind executate de salariati calificati si/sau specializati ai intreprinderii furnizoare, daca durata detasarii este de cel mult 8 zile.
Durata detasarii se calculeaza pe baza unei perioade de referinta de un an de la data inceperii detasarii. La calculul duratei detasarii se iau in considerare perioadele anterioare in care postul a fost ocupat de un lucrator detasat.
In sensul Legii nr. 344/2006, notiunea de salariu minim este cea prevazuta de lege si/sau de contractul colectiv de munca aplicabil.
Art. 10 din Legea nr. 344/2006 stipuleaza ca dispozitiile acestei legi nu limiteaza aplicarea conditiilor de munca mai favorabile pentru salariatii detasati in Romania.
Asadar, se pot acorda si drepturi suplimentare salariatilor detasati, fata de cele stabilite expres si imperativ de Legea nr. 344/2006.
Intreprinderile carora le sunt incidente prevederile Legii nr. 344/2006 au obligatia de a transmite o comunicare privind detasarea salariatilor potrivit anexei nr. 1 din H.G. nr. 104/2007, in limba romana, inspectoratului teritorial de munca in a carui raza urmeaza sa se desfasoare activitatea, cu minimum 5 zile anterior inceperii activitatii salariatilor detasati pe teritoriul Romaniei, dar nu mai tarziu de prima zi de activitate. O copie a acestei comunicari se transmite si beneficiarului prestarii de servicii, la aceeasi data la care a fost transmisa inspectoratului teritorial de munca.
De asemenea, aceste intreprinderi vor transmite inspectoratului teritorial de munca orice modificare a elementelor prevazute in Anexa nr. 1, in termen de 5 zile de la data producerii acesteia.
In situatia in care societatea straina detaseaza un salariat strain care este cetatean al unui stat nemembru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, aceasta va completa o declaratie, conform Anexei nr. 2 din Normele metodologice, potrivit careia salariatul respectiv indeplineste conditiile legale de munca din statul membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European in care intreprinderea straina este stabilita. Declaratia se transmite, in limba romana, inspectoratului teritorial de munca in a carui raza urmeaza sa se desfasoare activitatea, cu minimum 5 zile anterior inceperii activitatii salariatului cetatean al unui stat nemembru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, detasat pe teritoriul Romaniei.
Eventualele conflicte de munca determinate de incalcarea drepturilor cu privire la conditiile de munca ale salariatilor detasati se pot solutiona, conform art. 14 din Legea nr. 344/2006, de catre instantele judecatoresti competente din Romania sau de catre instantele judecatoresti dintr-un alt stat, potrivit conventiilor internationale existente in materie de competenta juridica.
Note:
1. Legea nr. 344 din 19 iulie 2006 privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale, publicata in M.Of. nr. 636 din 24 iulie 2006
2. Publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE), nr. L 018 din 21 ianuarie 1997
3. Romania va realiza transpunerea, pana la data aderarii la Uniunea Europeana, in legislatia nationala a dispozitiilor comunitare privind comitetul european de intreprindere in unitatile de dimensiune comunitara, pe masura aparitiei si dezvoltarii in economie a unor astfel de intreprinderi, precum si pe cele privind detasarea salariatilor in cadrul furnizarii de servicii.
4. Prevederile Legii nr. 344/2006 nu se aplica personalului navigant al intreprinderilor din marina comerciala
5. Publicata in M.Of. nr. 111 din 14 februarie 2007
6. Conform art. 10 din Codului muncii, salariatul este definit ca fiind persoana fizica, parte a contractului individual de munca, care se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu. Contractul colectiv de munca unic la nivel national nr. 2.895/2006 pe anii 2007-2010 (art. 69 alin. (1)) reia identic definitia data de Codul muncii la art. 10
7. Exceptia prevazuta de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 344/2006 nu se aplica activitatilor din domeniul constructiilor, care vizeaza construirea, repararea, intretinerea, modificarea sau demolarea cladirilor, in special urmatoarelor activitati: excavatii, terasament, constructii, montare si demontare a elementelor prefabricate, amenajare sau echipare, transformare, renovare, reparare, demontare, demolare, mentenanta, intretinere, lucrari de vopsire si curatare, imbunatatiri
8. H.G. nr. 1.507 din 12 decembrie 2007 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, publicata in M.Of. nr. 877 din 20 decembrie 2007, prevede la art. 1 ca, incepand cu 1 ianuarie 2008, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 500 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore in medie pe luna in anul 2008, reprezentand 2,941 lei/ora. Art. 2 din H.G. nr. 1-507/2007 precizeaza ca, incepand cu 1 iulie 2008, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi de 540 lei lunar, reprezentand 3,176 lei/ora, in conditiile realizarii principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv cresterea produsului intern brut, tinta de inflatie, precum si de nivelul productivitatii muncii
9. Potrivit art. 47 din Codul muncii, pe durata detasarii, salariatul beneficiaza de drepturile care ii sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detasarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detasat. Tot in acest sens, art. 47 din Contractul colectiv de Munca unic la nivel national nr. 2.895/2006 prevede ca persoanele detasate isi mentin toate drepturile pe care le-au avut la data detasarii, cu exceptia celor privind igiena si protectia muncii, chiar daca la locul de munca unde sunt detasate acestea nu se mai regasesc. Daca la locurile de detasare, drepturile echivalente au niveluri mai mari sau se acorda si alte drepturi, persoanele detasate beneficiaza de acestea, inclusiv de toate drepturile privind protectia si igiena muncii, corespunzatoare noului loc de munca.